ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2016

Decizia nr. 1176/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 august 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. - C., suspendarea executării Deciziei de impunere seria F/MC nr. 1330 din 14 iulie 2014 și a Raportului de inspecție fiscală seria F/MC nr. 199 din 14 iulie 2014, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 172 din 13 octombrie 2014, Curtea de Apel Iași a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. F/MC/1330 din 14 iulie 2014 emisă de B. până la pronunțarea instanței de fond, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală ce a fost înregistrat sub nr. F/MC/199 din 14 iulie 2014, întocmit de D. din cadrul B.- C., și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei, ce a fost consemnată de către reclamantă, în baza recipisei de consemnare din 4 septembrie 2014, de îndată ce hotărârea ar rămâne definitivă.

Motivele de casare;

Împotriva soluției instanței de fond, pârâta B. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecându-se cauza, respingerea cererii formulate de SC A. SRL.

Recurenta pârâtă B. a criticat soluția primei instanțe în raport de prevederile art. 488, pct. 8 N.C.P.C., considerând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material.

A susținut recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MC/1330 din 14 iulie 2014, iar motivele invocate de intimata reclamantă SC A. SRL pentru nelegalitatea actului administrativ atacat țin de fondul dreptului ce formează obiectul acțiunii în anularea respectivului act.

Apreciind că toate motivele invocate în acțiunea de suspendare a executării deciziei de impunere atacate sunt de natură a fi analizate pe fondul dreptului, fără a putea fi constatate cu ușurință în calea procedurală a cererii întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a opinat că intimata reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat în cauza de față.

A mai susținut recurenta pârâtă că actul administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat se bucură de prezumția de legalitate, fiind respectate dispozițiile legale ce au condus la stabilirea unei creanțe certe, lichide și exigibile datorate bugetului de stat, fiind menționată în acest sens Decizia nr. 257 din 27 octombrie 2006 a Curții Constituționale.

În privința pagubei iminente, recurenta a susținut că intimata reclamantă nu a făcut dovada prejudiciului material grav, imposibil de evitat și care i-ar afecta major activitatea comercială, iar potrivit jurisprudenței relevante în materie, identificată prin deciziile de speță menționate în cererea de recurs, această condiție trebuie dovedită, nu prezumată, măsura suspendării unui act administrativ fiind una de excepție, ce implică îndeplinirea condițiilor cerute de lege.

Legal citată, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, depusă la filele 20-23 din dosar, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de B., susținând că instanța de fond a stabilit în mod corect și legal, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, existența împrejurărilor de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrativ fiscale atacate, împrejurări care au stat la baza unor inconsecvențe de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește obligarea sa la plata unor obligații fiscale suplimentare de plată, calculate la o valoare inexistentă a T.V.A.-ului, cât și ignorarea din partea organului fiscal a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CELEX:62012CJ0563 - Hotărârea din 19 decembrie 2013).

În privința pagubei iminente a susținut intimata că, prin executarea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o s-ar fi ajuns la imposibilitatea continuării activității sale economice, neplata salariilor către angajați și alte greutăți în onorarea la timp a plăților datorate furnizorilor săi.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din data de 2 martie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

5.2 Cu privire la fondul recursului.

Soluția instanței de recurs.

5.2.1. Argumente de fapt și de drept relevante.

Examinând recursul prin prisma criticilor arătate și a temeiului juridic invocat, Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de impunere nr. F/MC/1330 din 14 iulie 2014 s-au stabilit obligații fiscale în sarcina contribuabilului verificat, SC A. SRL, după cum urmează:

- T.V.A. pentru perioada 01

octombrie

2009 - 31

decembrie

2013 - 0 lei;

- Dobânzi/majorări de întârziere pentru perioada 25

decembrie

2009 - 25

iulie

2012 - 2 869 920 lei;

- Penalități de întârziere pentru perioada 25

decembrie

200 - 25

iulie

2012 - 1.269.802 lei.

În fapt, organul fiscal a reținut că, în perioada supusă verificării, respectiv 01 octombrie 2009-31 decembrie 2013, persoana juridică ce a făcut obiectul controlului a efectuat o livrare de bunuri extracomunitară, în valoare de 44.554.491 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2009 încheiat între SC A. SRL și SC E. SRL din Elveția, condiția de livrare fiind stabilită „ex works”. Facturile emise în executarea acestui contract, în număr de 5, au fost înregistrate în contabilitatea persoanei verificate în lunile noiembrie, decembrie 2009 și iunie 2010, având mențiunea „cu scutire de T.V.A.”, iar exportul echipamentului stipulat în contract s-a realizat în lunile mai și iunie 2012.

În raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F/MC/1330 din 14 iulie 2014, a cărei suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, s-a menționat obligația contribuabilului verificat de a colecta T.V.A. pentru perioada 25 decembrie 2009 - 25 iulie 2012, calculată la suma de 8.465.353 lei, pentru care a stabilit echipa de control majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente acestei sume.

Potrivit prevederilor ar. 14 din Legea nr. 554/2004, ”(1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămata poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.”

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ” acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.”

În examinarea condiției referitoare la existența unui caz bine justificat, judecătorul fondului a reținut că norma de drept națională, prin raportare la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie, nu asigură o protecție adecvată contribuabilului care, aflat într-o situație ca cea din prezentul dosar, este obligat să suporte o sarcină fiscală ce depășește ceea ce este necesar pentru atingerea scopului urmărit de Directiva nr. 2006/112/CE, acela de a lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale.

În acord cu judecătorul primei instanțe, Înalta Curte reține că, prin raportare la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 19 decembrie 2013, pronunțată în cauza C - 563/12, măsura adoptată de organul fiscal, de calculare a dobânzilor/majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere pentru operațiuni de export bunuri în afara Uniunii, scutite de plata T.V.A., depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului prevenirii fraudei și a evaziunii fiscale.

Cazul bine justificat incident în emiterea actului administrativ contestat este relevat de măsura adoptată de organul fiscal care, reținând trecerea unui timp îndelungat de la momentul încheierii facturilor de vânzare bunuri la export și până la exportul efectiv al bunurilor livrate sub clauza INCOTERMS ”ex works”, a ales să calculeze penalități și majorări de întârziere pentru o obligație principală inexistentă, dată fiind scutirea de T.V.A. de care a beneficiat livrarea echipamentului ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare din

27 noiembrie 2009.

Criticile recurentei pârâte, privind faptul că instanța de fond era datoare doar să ”pipăie” fondul cauzei, sunt neîntemeiate, prima instanță apreciind, printr-o examinare sumară a contextului factual în care s-au ajuns la impunerea fiscală contestată, că prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ nu poate prevala în raport de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene examinată în cauză, ce relevă un caracter excesiv al consecințelor pe care le poate avea simpla depășire a termenului în care trebuia să fie efectuat exportul de bunuri în afara teritoriului Uniunii, ceea ce conduce, în final, la lipsa de proporționalitate între măsurile luate și scopul urmărit prin luarea respectivelor măsuri.

În privința pagubei iminente, pe care a pretins recurenta pârâtă că nu a dovedit-o intimata reclamantă, Înalta Curte reține că stabilirea unor obligații fiscale în cuantum de 4.139.722 lei, apte de executare imediată, este de natură să provoace un prejudiciul material viitor și previzibil, constând în lipsirea persoanei impozabile de lichiditățile necesare pentru plata salariaților săi, a furnizorilor de materii prime și de utilități. Înscrisurile depuse la dosar (filele 28-43) sunt relevante pentru dovedirea iminenței producerii unei pagube materiale care greu s-ar putea repara în eventualitatea reținerii vreunui viciu de nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat.

În aceste împrejurări, reține Înalta Curte că hotărârea supusă recursului este legală și temeinică, nefiind evidențiate aspecte care să conducă la o altă soluție decât cea avută în vedere de judecătorul primei instanțe.

5.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 496 N.C.P.C., prin raportare la dispozițiile art. 488, pct. 8 N.C.P.C., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 172 din 13 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 172 din 13 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2016.