ÎCCJ, decizie (scj.ro #162428)

Suspendarea executării actului administrativ. Efectele admiterii în primă instanță a acțiunii în anularea actului în ceea ce privește aprecierea îndeplinirii cerinței existenței cazului bine justificat.

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. t) și art. 14 alin. (1)

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. În virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) Cod pr. Civilă, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Prin urmare, cerința existenței unui caz bine justificat este îndeplinită atunci când acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată este admisă în primă instanță, aparența de nelegalitate fiind susținută cu prisosință în acest caz de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii pronunțate în  cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Decizia nr. 1284 din 12 martie 2019

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr.347/39/2018 pe rolul Curții de Apel Suceava – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta S.C. A SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat suspendarea deciziei de impunere F-SV 905/ 22.08.2014 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii; anularea în totalitate a deciziei de impunere F-SV 905/22.08.2014 ca netemeinică și nelegală, precum și a deciziei de soluționare a contestației nr.10228/16.03.2018; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea nr. 4 din 11 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – Secția Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere F-SV-nr.905/22.08.2014 emisă de DGRFP Iași - AJFP Suceava până la soluționarea definitivă a contestației împotriva acestei decizii.

Împotriva Încheierii nr. 4 din 11 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – Secția Contencios Administrativ și Fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în nume propriu și în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, invocând motive de casare prevăzute de dispozițiile art.488 pct.6 și 8 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de recurs, în esență, s-au arătat următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 Cod de procedură civilă, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând motivarea Încheierii nr. 4/11.07.2018, s-a constatat că instanța a făcut trimitere la cele reținute cu titlu definitiv in sentința Curții de Apel Suceava nr. 38/10.11.2014, definitiva, prin care a fost admisă cererea de suspendare a aceluiași act administrativ fiscal formulata în temeiul disp. art. 14 din Legea nr.554/2004.

În acest sens, instanța de fond a reținut ca situația de fapt avuta in vedere la pronunțarea respectivei hotărâri nu s-a modificat prin emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative, argumentația din sentința nr. 38/ 10.11.2014 păstrându-și astfel actualitatea.

Având în vedere cele expuse, se consideră că soluția exprimată prin dispozitiv este nesusținută și formală, în condițiile in care nu au fost analizate probele administrate, nu au fost stabilite împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu au fost invocate normele substanțiale si procedurale incidente si aplicarea lor in speța.

Garanția procesuala a respectării dreptului la apărare este tocmai motivarea hotărârii judecătorești, partea fiind îndreptățită sa cunoască rațiunile pentru care argumentele sale au fost respinse de către instanța de judecata, iar in măsura in care raționamentul instanței încalcă prevederile legale sa ii cenzureze prin intermediul cailor de atac.

Lipsa motivării, in forma si limitele circumscrise de dispozițiile art. 425 Cod procedura civila este echivalenta ne cercetării fondului și atrage, în consecință, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Se apreciază că în mod nelegal s-a dispus suspendarea executării actului administrativ fiscal în integralitate.

Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr.  F-SV 905/22.08.2014 au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 1.969.550 lei, din care S.C. A SRL a contestat în procedura administrativă prealabilă doar suma de 1.914.742 lei.

Pe cale de consecință, întrucât calea de atac a contestației administrative a vizat doar o parte din creanțele stabilite suplimentar de inspecția fiscală, respectiv creanțe fiscale în cuantum de 1.914.742 lei, măsura de suspendare a executării în integralitate a actului administrativ fiscal, este nelegală.

Pe fondul cererii de suspendare, în mod nelegal Curtea de Apel Suceava a reținut ca ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, de natura să justifice admiterea cererii.

Mai arată recurenta că cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. F-SV 905/22.08.2014 se impunea a fi respinsa, întrucât nu erau îndeplinite cumulativ cele doua cerințe prevăzute de art. 14 alin.(1) din Legea nr. 554/2004: „cazul bine justificat, respectiv iminenta producerii unei pagube”.

În ceea ce privește prima condiție prescrisă de art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004 (cazul bine justificat) – întinderea puterilor instanței în judecarea cererii de suspendare este limitată de faptul că nu este admisibilă prejudecarea fondului litigiului, prin urmare ea va fi, inevitabil, o cercetare sumară a aparențelor de legalitate a actului administrativ fiscal.

Apărările invocate de reclamantă drept circumstanțe ce țin de condiția "cazului bine justificat" obligau instanța să procedeze la o veritabilă cercetare judecătorească, demers ce nu putea fi inițiat de Curte în cadrul cererii de suspendare, in raport de limitele procedurale stabilite de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În absenta unor critici vizând nelegalitatea vădita a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. F-SV 905/22.08.2014, nelegalitate pentru constatarea căreia sa fie necesară doar o cercetare superficială a acesteia, condiția cazului bine justificat nu este îndeplinita.

În ceea ce privește condiția "pagubei iminente", se arată că executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o paguba, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Măsura suspendării executării actului administrativ este o măsură excepțională. Actul administrativ constituie titlu executoriu, neexecutarea acestuia fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept. Suspendarea executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, care poate fi primita doar in cazuri bine justificate si pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

Se arată că instanța de fond a omis a avea în vedere faptul ca potrivit indicatorilor din situațiile financiare anuale la 31.12.2017, S.C. A SRL a avut o cifra de afaceri netă în cuantum de 25.630.757 lei.

Efectuând o analiza diagnostic asupra cifrei de afaceri nete declarate (care cuprinde sumele rezultate din vânzarea de produse si furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curenta a entității după deducerea reducerilor comerciale si a taxei pe valoarea adăugata precum si a altor taxe legate direct de cifra de afaceri), rezulta ca măsura dispusa nu este in măsura a-i produce contribuabilului o paguba iminenta.

De asemenea, au fost omise a fi avute în vedere si susținerile reclamantei, din care rezulta ca parte din suma stabilita suplimentar prin actul administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat a fost achitată.

Apărările intimatei-reclamante S.C. A SRL

S.C. A SRL a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, reiterând apărările formulate la instanța de fond.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs privind nemotivarea soluției pronunțate de instanța de fond (art.488 pct.6 Cod procedură civilă)

Înalta Curte constată că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât prima instanță a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.

În susținerea acestui motiv  de recurs, recurenta-reclamantă își exprimă de fapt dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art.425 alin. (1) lit.b) Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta (...) expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Sentința recurată satisface exigențele instituite de acest text de lege, iar nemulțumirea exprimată de recurentă cu privire la soluția dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente [art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă].

Motivul prevăzut de art.488 pct.8 Cod procedură civilă, nu este fondat

Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 raportat la art.15 din Legea nr.554/2004.

Condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin caracterul lor restrictiv-imperativ, denota caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând așadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminentei producerii pagubei.

Înalta Curte constată că în speță există indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative contestate.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, prin Sentința civilă nr.38/ 10.11.2014, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curți nr.2318/2016, s-au decelat elemente de nelegalitate și indicii suficiente care conturează prejudiciul iminent.

În fapt, prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-SV 731/22.08.2014, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-SV 905/n 22.08.2014, se retine că din verificările efectuate de către Inspectoratul Județean de Poliție Suceava - Serviciul de Investigare a Fraudelor Suceava a rezultat că S.C. B SRL a livrat către S.C. A SRL material lemnos (cherestea rășinoase și lemn rotund rășinoase) conform unor avize de însoțire material lemnos aparținând atât S.C. B SRL, cât și altor agenți economici, precum și avize de însoțire material lemnos contrafăcute (nu prezintă elementele de securitate utilizate de Imprimeria Națională).

Astfel, S.C. A SRL a achiziționat fără a deține documente legale de proveniență material lemnos 6.188,51 mc cherestea rășinoase și 452 mc lemn rotund rășinoase de la S.C. B SRL.

Urmare acestor aspecte, organele de inspecție fiscală au reconsiderat tranzacțiile, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 rep. privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, considerând cheltuielile în sumă de 3.427.110 lei ca nedeductibile fiscal, drept pentru care au stabilit suplimentar impozit pe profit în sumă de 548.338 lei și TVA în sumă de 822.506 lei.

Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

Din istoricul derulat al întregii spețe, împrejurarea că inițial contestația formulată de reclamantă la 15.09.2014 împotriva deciziei de impunere nu a fost soluționată, apoi s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere F-SV-905/ 22.08.20145 până la soluționarea/ pronunțarea instanței de fond (Sentința civilă nr.38/ 10.11.2014), iar apoi reclamanta a formulat cerere în anularea deciziei de impunere, respinsă în lipsa actului administrativ jurisdicțional de soluționare a contestației (Dosar nr.19/39/2015).

Prin Decizia de soluționare nr.5298/ 15.05.2015 s-a suspendat soluția contestației administrativ fiscale.

Prin Sentința civilă nr.149/ 7.09.2015 s-a admis acțiunea de obligare a recurentei-pârâte de a soluționa contestația pe fond, prin Decizia nr.10228/ 16.03.3018 prin care s-a respins contestația administrativ fiscală, ca neîntemeiată.

În această perioadă au curs accesoriile stabilite prin decizia de impunere, reclamanta a achitat sau i s-au compensat și executat silit o mare parte din sumele stabilite ca obligații fiscale.

Rezultă din cele de mai sus că există o dispută serioasă asupra obligațiilor referitoare la dreptul de deducere, beneficiul taxării inverse, realitatea economică a tranzacțiilor, precum și buna credință a contribuabilului.

Problemele identificate sunt legate exclusiv de nereguli identificate de către organele fiscale la furnizorii din amonte, aspecte care, conform unei jurisprudențe constante ale Curții Europene de Justiție, nu pot fi imputate societății decât dacă se stabilește, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea era implicată într-o fraudă.

La o simplă pipăire a fondului instanța de recurs constată faptul că actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o încalcă în mod flagrant principii fundamentale de drept european - invocate cu consecvență de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene ("CJUE"):

Astfel, abordarea organelor de inspecție fiscală constituie o încălcare flagrantă a principiului neutralității - principiu fundamental al mecanismului TVA: „Regimul deducerilor urmărește să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților economice pe care le desfășoară. Sistemul comun al TVA garantează, în consecință, perfecta neutralitate a impozitării tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activități, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA”.

De asemenea, actele de impunere încalcă principiul proporționalității impunerii-prin reținerea în sarcina Societății a unor nereguli constatate la alte persoane din lanțul comercial, organele de inspecție fiscală merg mai departe decât ceea ce este necesar pentru a se atinge obiectivele Directivei 2006/112 privind sistemul comun de TVA.

Principiul eficacității - prin măsurile întreprinse, statele membre nu pot face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul european (a se vedea Cauza C-62/00 "Marks & Spencer", sau Cauza C-228/96 "Aprile SRL"). Or, prin invocarea unor nereguli constatate la alte persoane din lanțul comercial, ce nu puteau fi controlate de Societate, organele fiscale fac imposibil de exercitat dreptul de deducere al TVA. Societatea nu știa și nici nu ar fi putut avea cunoștință de eventuale nereguli constatate la furnizori, iar organele de inspecție fiscală nu au stabilit contrariul, în baza unor elemente obiective.

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004 care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la  pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumție de legalitate, de autenticitate și veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuși titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiționată de existența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalității actului și al executării acestuia din  oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi  dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Curtea reține că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecății.

Conform art. 2 alin.1 lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Astfel se constată că în cauză s-a pronunțat Încheierea nr.4/ 11.07.2018 prin care a fost admisă cererea de suspendare a reclamantei S.C. A SRL în contradictoriu cu DGRFP Iași, în numele și pentru AJFP Suceava – Inspecția Fiscală și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere F-SV nr.905/ 22.08.2014 emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă a contestației împotriva acestei decizii.

Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în indicii de nelegalitate și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor veritabile motive de nelegalitate.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispozițiile legale incidente și susținerile părților, Curtea apreciază că cerința existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, aparența de nelegalitate fiind susținută cu prisosință în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătorești pronunțată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. 1, 2 și 4 Cod pr. civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În cauza de față, Curtea observă incident efectul pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. 2 Cod pr. civilă potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Așa cum a subliniat și ICCJ în jurisprudența sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al -lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Chiar provizorie această autoritate de lucru judecat, ea nu poate fi ignorată în cauza de față și cu atât mai puțin contrazisă printr-o eventuală apreciere contrară, chiar pe baza unui control sumar al fondului, în sensul că decizia atacată nu este afectată de o îndoială serioasă asupra legalității sale. O altă instanță care a realizat în concret un control de fond asupra aceluiași act administrativ a statuat că acesta este afectat de vicii de nelegalitate, statuare jurisdicțională suficientă așadar, în opinia Curții, pentru a se reține aparența de drept, într-o cerere de suspendare, în favoarea destinatarului actului administrativ contestat.

Înalta Curte reține că este îndeplinită în cauză și condiția privind prevenirea unei pagube iminente în conformitate cu prevederile art.2 alin.1 lit.ș) din Legea nr.554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele reținute mai sus, constatând că sentința civilă recurată e legală și temeinică, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 496 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.