ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 02.06.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1881/2016

HOTĂRÂRE

02.06.2014

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1881/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 1881/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2013 reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea parțială a Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 8 din 10 aprilie 2012, în ceea ce privește măsura excluderii sale din profesie.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1742 din 02 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București, și Uniunea Națională a Barourilor din România, dispunând anularea parțială a Hotărârii nr. 8 din 10 aprilie 2012 emisă de Consiliul Baroului București cu privire la măsura excluderii reclamantei din profesia de avocat și anularea Deciziei nr. 811 din 26 octombrie 2013 emisă de Consiliul UNBR.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta A. are calitatea de avocat, fiind primită în profesia de avocat prin Decizia Consiliului Baroului București nr. 1641 din 25 aprilie 2005.

Prin Decizia nr. 2142 din 11 iulie 2005 a Consiliului Baroului București s-a aprobat suspendarea din profesie, la cerere, a doamnei avocat stagiar A. începând cu data de 6 iulie 2005.

Având în vedere prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 51/1991 potrivit cărora stagiul se suspendă în caz de lipsă motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar, precum și faptul că perioada de stagiu anterior efectuată se socotește pentru îndeplinirea stagiului, curtea reține că la calculul stagiului de ani intră și perioada cuprinsă între 25 aprilie 2005 - 6 iulie 2005. (2 luni și 11 zile)

Prin Decizia nr. 1104/1 din 7 aprilie 2009 a Consiliului Baroului București s-a dispus ridicarea suspendării din profesie, la cerere, pentru doamna avocat stagiar A. și reînscrierea acesteia începând cu data de 1 mai 2009 în Tabloul Avocaților, urmând a-și desfășura activitatea profesională ca avocat colaborator în cadrul Cabinetului de avocat "B.".

Din analiza datelor privind efectuarea stagiului profesional de către reclamantă instanța de fond a reținut că aceasta a finalizat stagiul de avocat stagiar de 2 ani în cursul lunii februarie a anului 2009, începând cu această data reclamanta A. având de drept obligația profesională de a se prezenta la susținerea examenului de definitivat în profesie.

Curtea a mai reținut că în perioada ulterioară efectuării stagiului de reclamantă, respectiv luna februarie a anului 2011, au fost organizate de către UNBR 3 examene de definitivat în profesia de avocat, respectiv în luna martie 2011, în luna decembrie 2011 și în luna martie 2012, reclamanta având obligația profesională legală de a se prezenta în vederea susținerii examenului de definitivat în profesia de avocat la oricare dintre cele 3 examene.

De asemenea, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a produs nicio probă certă și verosimilă care să justifice neprezentarea acesteia la examenele de definitivat în profesia de avocat organizate de către UNBR în luna martie 2011, în luna decembrie 2011.

Așadar, neprezentarea reclamantei la examenele de definitivat în profesia de avocat organizate de către UNBR în luna martie 2011, în luna decembrie 2011 este imputabilă acesteia, având un caracter nejustificat.

În schimb, neprezentarea reclamantei la examenul de definitivat în profesia de avocat organizat de către UNBR în luna martie 2012 are un caracter justificat, această neprezentare la examenul de definitivat în profesia de avocat organizat de către UNBR în perioada 12 - 15 martie 2012 fiind justificată în mod obiectiv de faptul nașterii de către reclamantă la data de 24 aprilie 2011 a minorului C., astfel cum rezultă din certificatul de naștere seria NJ nr. 917097 eliberat de către Consiliul Local al sectorului 6 la data de 26 aprilie 2011.

A apreciat prima instanță că, starea de graviditate a reclamantei, respectiv luna a opta de sarcina, cu toate consecințele medicale și biologice care derivă din starea de graviditate nu era de natură să permită participarea reclamantei în condiții de normalitate la susținerea examenului de definitivat în profesia de avocat organizat de către UNBR în perioada 12 - 15 martie 2012, astfel încât neprezentarea acesteia la examenul de definitivat în profesia de avocat în perioada menționată anterior nu poate fi imputată reclamantei.

Așadar, deși reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a anunța UNBR de faptul că aceasta nu poate participa/nu participă la niciunul dintre examenele de definitivat în profesia de avocat și nu a solicitat amânarea susținerii acestui examen în condițiile legii, curtea reține că starea clinică antenatală în care s-a găsit reclamanta în perioada premergătoare susținerii examenului de definitivat în profesia de avocat organizat de către UNBR în perioada 12 - 15 martie 2012 reprezintă o împrejurare de fapt obiectivă care atribuie un caracter justificat acestei neprezentări.

Instanța de fond a mai reținut că, ulterior adoptării Hotărârii nr. 8 din 10 aprilie 2012 emisă de Consiliul Baroului București prin care reclamanta A. a fost exclusă din profesia de avocat în baza prevederilor art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru neprezentarea acesteia la trei sesiuni ale examenului de definitivat, reclamanta a început să iasă din pasivitate și să își procure pro domo probe care să justifice neprezentarea acesteia la cele trei sesiuni ale examenului de definitivat organizate după finalizarea stagiului de 2 ani.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei prima instanță a reținut că, prin Decizia nr. 1860 din 5 august 2009 a Baroului București, începând cu data de 27 iulie 2009 reclamantei A. i s-a aprobat colaborarea în cadrul Cabinetul de avocat D., iar înscrisul depus la dosarul cauzei emis de către Cabinetul de avocat D. potrivit căruia în perioada septembrie 2010 - martie 2013 (exact perioada în care au fost organizate cele trei sesiuni ale examenului de definitivat în profesia de avocat) doamna avocat A., avocat colaborator în cadrul cabinetului menționat anterior, a beneficiat de concediu prenatal și postnatal de creștere a copilului minorului C. născut la data de 24 aprilie 2011, precum și faptul că în toată această perioadă reclamanta A. nu a desfășurat nicio activitate în cadrul cabinetului, reprezintă un înscris pro domo căruia instanța nu îi va acorda eficiență juridică.

Curtea a reținut că înscrisul menționat anterior a dobândită data certă în condițiile art. 278 din C. proc. civ. ulterior adoptării Hotărârii nr. 8 din 10 aprilie 2012 emisă de Consiliul Baroului București, respectiv în momentul în care acest înscris a fost expediat prin poștă Baroului București la data de 19 iunie 2013.

Totodată, reclamanta nu a certificat cu originalul în condițiile art. 292 din C. proc. civ. înscrisul menționat anterior, astfel încât sancțiunea care intervine constă în neluarea în seamă de către instanță a acestui înscris.

Dincolo de aceste aspecte procedurale, în opinia instanței de fond, înscrisul menționat anterior prezintă serioase indicii de fals intelectual și nu poate reprezenta o împrejurare care să se încadreze în prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora stagiul se suspendă în caz de lipsă motivată din profesie.

De altfel, reclamanta face o referire voalată la această împrejurare de fapt și de drept, critica esențială a reclamantei are în vedere faptul că starea de sănătate antenatală și postnatală a acesteia au împiedicat-o să se prezinte la cele trei sesiuni ale examenului de definitivat în profesia de avocat organizate de UNBR respectiv în luna martie 2011, în luna decembrie 2011 și în luna martie 2012.

A apreciat prima instanță că înscrisul depus la dosarul cauzei emis de către Cabinetul de avocat D. potrivit căruia în perioada septembrie 2010 - martie 2013 (exact perioada în care au fost organizate cele trei sesiuni ale examenului de definitivat în profesia de avocat) doamna avocat A., avocat colaborator în cadrul cabinetului menționat anterior, a beneficiat de concediu prenatal și postnatal de creștere a copilului minorului C. născut la data de 24 aprilie 2011, precum și faptul că în toată această perioadă reclamanta A. nu a desfășurat nicio activitate în cadrul cabinetului nu reprezintă o împrejurare de fapt și de drept care să atragă suspendarea exercitării obligației reclamantei de a se prezenta la cele trei sesiuni ale examenului de definitivat în profesia de avocat organizate de UNBR respectiv în luna martie 2011, în luna decembrie 2011 și în luna martie 2012.

Curtea a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 226 din Statutul profesiei de avocat potrivit cărora:

(1) Avocatul are dreptul la recuperarea capacității de muncă prin una sau mai multe perioade de repaus în fiecare an. În perioada de repaus avocatul nu prestează activitățile sale profesionale obișnuite.

(2) Fiecare formă de exercitare a profesiei este liberă să stabilească perioadele de repaus anual pentru fiecare avocat care activează în cadrul său.

(3) Fiecare formă de exercitare a profesiei are obligația de a notifica în prealabil baroului în tabloul căruia este înscrisă, prin orice formă de comunicare care permite confirmarea expedierii, începerea și durata estimată a fiecărei perioade de repaus pentru fiecare avocat, în scopul evidenței.

(4) Cheltuielile cu recuperarea capacității de muncă efectuate de avocat includ, nelimitativ, costurile transportului, cazării, meselor, tratamentului de refacere etc. Toate aceste cheltuieli sunt necesare pentru exercitarea corespunzătoare a profesiei și sunt deductibile în condițiile legii.

(5) Dacă prin prevederile contractului de asistență juridică s-a acordat avocatului dreptul de a fi substituit, în perioadele de repaus anual avocatul are obligația să asigure substituirea sa pentru acele activități profesionale care nu suferă amânare sau pentru cele în legătură cu care amânarea prejudiciază interesele clientului.

Așadar, în baza art. 226 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat domnul avocat D. avea obligația de a notifica în prealabil Baroul București, prin orice formă de comunicare care permite confirmarea expedierii, începerea și durata estimată a fiecărei perioade de repaus pentru doamna avocat A., în scopul evidenței.

Or, caracterul fals, pro domo al înscrisului menționat derivă și din faptul că acesta a fost preconstituit ulterior adoptării Hotărârii nr. 8 din 10 aprilie 2012 emisă de Consiliul Baroului București, iar domnul avocat D. nu a respectat obligația prevăzută de art. 226 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat de a notifica în prealabil Baroul București, prin orice formă de comunicare care permite confirmarea expedierii, începerea și durata estimată a fiecărei perioade de repaus pentru doamna avocat A., în scopul evidenței.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 221 din 24 noiembrie 2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, asigurații sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați au dreptul la indemnizații pentru maternitate, iar condițiile și procedura de acordare a acestor drepturi vor fi reglementate prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.

Potrivit art. 107 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților: (1) Asiguratele au dreptul, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, la indemnizație pentru maternitate dacă nu realizează venituri din profesie.

(2) De aceleași drepturi beneficiază și femeile care au încetat plata contribuției de asigurări sociale, dar care nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calității de asigurat.

Potrivit art. 108 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților: (1) Indemnizația de maternitate se poate acorda respectându-se perioada totală pentru care pot fi acordate, în funcție de recomandarea medicului și de opțiunea persoanei beneficiare.

(2) În cazul în care copilul se naște mort sau moare în perioada acordării indemnizației de maternitate, aceasta se acordă pentru întreaga perioadă.

Curtea a reținut că prevederile legale menționate anterior nu sunt incidente în prezenta cauză întrucât nu există niciun înscris din care să rezulte că reclamanta s-a adresat organelor competente prevăzute în Statutul Casei de Asigurări a Avocaților pentru a beneficia de aceste drepturi, apreciind ca fiind neîntemeiată afirmația reclamantei potrivit căreia Hotărârea nr. 8 din 10 aprilie 2012 emisă de Consiliul Baroului București nu i-a fost comunicată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă dovada comunicării acestei hotărâri către reclamantă.

Totodată, curtea a reținut că măsura excluderii din profesia de avocat în baza art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru neprezentarea acesteia la trei sesiuni ale examenului de definitivat nu reprezintă o sancțiune disciplinară aplicată reclamantei, ci este o consecință care intervine de drept ca urmare a îndeplinirii în mod cumulativ a cerințelor textului de lege menționat anterior.

Însă, pentru considerentele expuse în cuprinsul hotărârii curtea a apreciat că reclamantei îi este imputabilă neprezentarea acesteia doar la 2 sesiuni ale examenului de definitivat în profesia de avocat organizate de UNBR în luna martie a anului 2011, în luna decembrie 2011, fiindu-i imputabilă neprezentarea la examenul de definitivat în profesia de avocat organizat de UNBR în luna martie 2012.

Așadar, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Pentru aceste motive curtea a admis cererea reclamantei și a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 8 din 10 aprilie 2012 emisă de Consiliul Baroului București cu privire la măsura excluderii reclamantei din profesia de avocat și anularea Deciziei nr. 811 din 26 octombrie 2013 emisă de Consiliul UNBR.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Baroul București, recurs în cadrul căruia solicită casarea sentinței recurate, și trimiterea cauzei instanței de fond, pentru o justă soluționare.

S-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.; recurentul-pârât susținând că judecătorul primei instanțe a admis acțiunea introductivă însă considerentele hotărârii pronunțate sunt contradictorii și străine de natura cauzei; dispozitivul fiind în totală discordanță cu motivarea expresă.

Apreciază recurentul-pârât că, singura motivare față de care Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată o reprezintă: "Sintetic, în opinia instanței de judecată starea de graviditate a reclamantei, respectiv luna a opta de sarcină, cu toate consecințele medicale și biologice care derivă din starea de graviditate nu era de natură să permită participarea reclamantei în condiții de normalitate la susținerea examenului de definitivat în profesia de avocat organizat de către UNBR în perioada 12 - 15 martie 2012, astfel încât neprezentarea acesteia la examenul de definitivat în profesia de avocat în perioada menționată anterior nu poate fi imputată reclamantei."

Cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține recurentul că motivele de fapt și de drept arătate de judecătorul de fond susțin deplin netemeinicia cererii și acțiunii reclamantei deoarece "precizează prima instanță că dispozițiile Legii nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat sunt imperative și de strictă aplicare; arată și detaliază aceeași instanță că petenta a absentat la trei sesiuni ale examenului de definitivat, organizate în mod just și legal de către Uniunea Națională a Barourilor din România; susține cu motive temeinice judecătorul primei instanțe, lipsa oricărei culpe a Baroului București pentru aplicarea sancțiunii prevăzute expres de dispozițiile legale în vigoare, respectiv excluderea reclamantei din profesia de avocat".

Se solicită astfel admiterea recursului și drept consecință casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei instanței de fond, pentru o justă soluționare.

Apărările intimaților

Împotriva recursului, intimata Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului declarat de Baroul București, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta A., ca neîntemeiată, iar în situația în care instanța de recurs apreciază că nu s-au administrat suficiente probe, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Solicită deopotrivă obligarea intimatei-reclamante la plata către Uniunea Națională a Barourilor din România a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Apreciază intimata că, instanța de fond motivează eronat soluția de admitere a acțiunii pe considerentul că reclamanta nu s-a putut prezenta la sesiunea din martie 2012 din cauză că a născut în aprilie 2011; între cele două momente când fiul său avea deja câteva luni, iar intimata nu a făcut vreo dovadă a existenței unor motive serioase pentru imposibilitate de prezentare la examene.

Susține intimata că, instanța de fond motivează eronat justificarea pentru admiterea acțiunii pe considerentul că reclamanta nu s-a putut prezenta la sesiunea din martie 2012 din cauză că a născut în aprilie 2011, între cele două momente scurgându-se aproape 11 luni, perioadă mai mult decât suficientă pentru recuperarea reclamantei în urma nașterii.

Tocmai pentru că nejustificat intimata nu s-a prezentat la 3 sesiuni de examene de definitivat în profesia de avocat a obligat Consiliul Baroului București să emită Hotărârea nr. 8 din 10 aprilie 2012 prin care s-a dispus excluderea acesteia din profesia de avocat, soluție menținută prin Decizia nr. 811 din 26 octombrie 2013 emisă de Consiliul U.N.B.R.

De aceea, consideră intimata că în mod legal și temeinic Consiliul Baroului a dispus excluderea intimatei-reclamante din profesia de avocat pentru neprezentarea la 3 sesiuni ale examenului de definitivat în profesia de avocat.

Chiar și instanța de fond reține încercarea de inducere în eroare a instanței prin prezentarea unui înscris emanând de la un cabinet de avocat, având ca scop justificarea imposibilității prezentării la cele 3 sesiuni de examene, apreciindu-se corect că acest înscris e făcut ulterior, prezentând indiciile unui fals intelectual.

Pentru motivele invocate solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar, dacă se apreciază că se impune administrarea unor alte probe, solicită casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare a pricinii la instanța de fond.

Împotriva aceleiași hotărâri și intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, a se constata nulitatea recursului promovat de Baroul București, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 489 C. proc. civ., întrucât motivele au fost transmise de recurent cu depășirea termenului de recurs prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, susține intimata-reclamantă că, lipsa de motivare a hotărârii primei instanțe nu poate fi reținută, fapt ce atrage inaplicabilitatea art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apreciază intimata-reclamantă că, la recursul formulat de Baroul București se încearcă evidențierea unei contradicții între datele corespunzătoare sesiunilor de definitivat și motivele considerate de prima instanță a justifica absența sa de la susținerea examenului. Se arată în concret că neprezentarea la examenul din martie 2012 nu ar putea fi luată în considerare pe motivele indicate de curtea de apel, respectiv starea de sănătate corespunzătoare lunii a 8-a de sarcină, întrucât perioada indicată de instanță se afla la 1 an distanță de nașterea efectivă - aprilie 2011.

Fără îndoială că, în contextul în care se apreciază că starea de sănătate aferentă lunii a 8-a de sarcină comportă anumite particularități de natură a justifica în mod obiectiv absența la examen, nu poate fi susținută incidența textelor de lege indicate de Baroul București.

Susține intimata-reclamantă că, este adevărat că litera legii primează, dar trebuie respectată în aceeași măsură și unitatea dintre litera și spiritul legii, exagerările putând conduce la soluții injuste sau chiar la abuz. Este adevărat că Legea nr. 51/1995 nu face referire la situația particulară a femeii gravide, nici la situațiile clinice speciale care pot conduce la imposibilitatea de prezentare la examenele de definitivare, dar lipsa unor astfel de mențiuni nu trebuie tratată ca o dovadă a neacceptării acestor situații particulare sau a situării lor în afara legii.

În plus, legea specială se completează cu normele generale care recunosc cauzele exoneratoare de răspundere.

Apreciază intimata reclamantă că sentința recurată este legală și corect fundamentată, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de Baroul București.

La data de 12 mai 2016, intimata-reclamantă A. a transmis prin poștă la instanță, fiind înregistrată la dosar, în data de 13 mai 2016, o Notă, în cuprinsul căreia solicită ca, în temeiul art. 408 și 409 C. proc. civ., instanța să ia act de renunțarea sa la însuși dreptul dedus judecății, urmând a pronunța o hotărâre în acest sens.

Totodată, solicită a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ori, în subsidiar, acestea să fie reduse la minimul posibil.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 iulie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 februarie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Baroul București împotriva Sentinței civile nr. 1742 din 02 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Cu privire la cererea de renunțare la dreptul pretins. Soluția instanței de recurs.

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat de pârâtul Baroul București împotriva Sentinței civile nr. 1742 din data de 02 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că intimata-reclamantă A. a formulat, în temeiul art. 408 și 409 C. proc. civ., o cerere de renunțare la însuși dreptul pretins.

Văzând dispozițiile legale prevăzute de art. 409 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se reține că renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face și în fața instanței de contencios administrativ, în recurs.

Asupra cererii de recurs, în condițiile manifestării procesuale exprimată de către intimata reclamantă, în sensul renunțării la însuși dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de față, Înalta Curte reține aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziție al părților, dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecată, în condițiile legii.

Instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat, care prevăd următoarele: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În conformitate cu prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. civ., republicat, "Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului", iar conform art. 409 alin. (2) C. proc. civ. "Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză; dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător."

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei de a dispune de dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere cererea de renunțare la însuși dreptul pretins, astfel cum a fost formulată de intimata-reclamantă, cerere care se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere deopotrivă și stadiul în care se află procesul, în temeiul dispozițiilor art. 408 alin. (1) și art. 409 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea intimatei-reclamante la însuși dreptul dedus judecății, respectiv dreptul de a solicita anularea parțială a Hotărârii Consiliului Baroului nr. 8 din 10 aprilie 2012, în ceea ce privește măsura excluderii sale din profesia de avocat, și în consecință va anula hotărârea pronunțată de instanța de fond - respectiv Sentința civilă nr. 1742 din 02 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și (2) C. proc. civ. urmează a obliga intimata-reclamantă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciind că suma solicitată acesteia, este vădit disproporționată în raport de activitatea desfășurată (un singur termen de judecată în calea de atac a recursului) ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 408 și art. 409 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea intimatei-reclamante A. la însuși dreptul dedus judecății și în consecință va anula hotărârea recurată, respectiv Sentința civilă nr. 1742 din 02 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, urmând a obliga intimata-reclamantă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.