ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1573/2016

HOTĂRÂRE
20.05.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1573/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1573/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 noiembrie 2015 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata cauzei privind pe recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimații pârâți: Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, și Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin președinte, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea unei soluții definitive în Dosarul nr. x/35/2015.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

În motivarea recursului se arată că prin încheierea din data de 16 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. y/83/2013 s-a dispus suspendarea judecării cauzei având ca obiect litigiu privind funcționarii publici formulată de A., până la soluționarea cauzei înregistrate pe rolul Curții de Apel Oradea sub Dosar nr. x/35/2015.

Prin cererea cu care a sesizat instanța, reclamantul A. a solicitat: „- suspendarea procesului până la soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea parțială a H.G.R nr. 520/2013, cu privire la prevederile art. 9, 10 și 14".

Recurenta consideră că soluționarea prezentei cauze nu depinde de existența ori inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăți, respectiv de soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea parțială a H.G.R nr. 520/2013, cu privire la prevederile art. 9,10 și 14.

Mai mult decât atât, instanța trebuie să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății, ori soluționarea litigiilor privind funcționarii publici se soluționează cu celeritate.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit art. 413 C. proc. civ. "Instanța poate suspenda judecata:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în cauza de față în care se invocă survenirea motivului de suspendare, a fost propusă verificarea legalității H.G.R 520/2013, pe motiv că aceasta contravine prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 74/2013, delegând competența de aprobare a numărului posturilor pe fiecare structură, numărului posturilor de conducere și numărului posturilor de execuție președintelui Agenției.

În măsura în care ar fi dispusă anularea normelor instituite prin prevederile art. 9, 10 și 13 din H.G.R. nr. 520/2013, atunci organigrama și statul de funcții la nivelul DGRFP Cluj-Napoca, așa cum au fost aprobate prin Ordinele Președintelui ANAF nu ar mai avea temei legal.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că între prezenta cauză și Dosarul nr. x/35/2015 există o strânsă legătură, soluția în prezenta cauză depinzând de cea care urmează a fi pronunțată în acel dosar, astfel încât, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul menționat.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva încheierii din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2016.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2017
ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Împotriva Încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de conte
ÎCCJ 2016-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2017
ul urmărit prin promovarea recursului (reluarea judecății cauzei) este atins printr-o altă cale procedurală, respectiv cererea de repunere pe rol a cauzei. În speță, Înalta Curte constată că, prin încheierea din 1 februarie 2016, Curtea de
ÎCCJ 2018-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2018
, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: (i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală; (ii) a respins excepția de nelegalitate a Or
ÎCCJ 2015-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3460/2017
tului este emisă ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 520/2013, astfel încât între cele două litigii există legătură și ținând cont de faptul că, în cauze similare s-a dispus suspendarea până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce fac
ÎCCJ 2019-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5123/2019
Ședința publică din data de 29 octombrie 2019 Asupra cauzei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ap
Sursă