ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2017

Decizia nr. 759/2017

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 05 august 2014 pârâta revizuentă B. SA, în contradictoriu cu reclamanta intimată SC A. SRL, a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 2.292 din 22 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/com/2000, în sensul schimbării în tot a sentinței și respingerii cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că la data de 21 martie 2000, în baza Deciziei nr. 2 din 25 februarie 2000 a Consiliului de Administrație al B. SA și a hotărârii AGEA a B. SA din data de 29 februarie 2000, între B. SA, în calitate de asociat participant și A. SRL în calitate de asociat administrator, a fost încheiat Contractul de asociere în participațiune din 21 martie 2000, având ca obiect asocierea părților în vederea dezvoltării unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea în comun a activului C., amplasată în stațiunea Costinești, inclusiv pentru bunurile materiale din dotare și terenul aferent acestuia, precum și un teren în suprafață de 200 mp amplasat în zona discotecii D., pentru construirea unui spațiu comercial, bunuri identificate conform anexei 1 din contract.

Prin Sentința civilă nr. 2.292 din 22 septembrie 2000, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL și a fost obligată pârâta B. SA "la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru activul C., cu dotările aferente, situat în stațiunea Costinești, Jud.Constanța, conform hotărârii AGA nr. 1 din 01 aprilie 2000 a societății B. SA, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 250.000 lei pe zi de întârziere."

Prin Sentința penală nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2009**, instanța de judecată a constatat caracterul fals și a dispus anularea următoarelor înscrisuri:

- art. 40 pct. 2 din Decizia nr. 2 din 25 februarie 2000 a Consiliului de Administrație al B. SA, prin care s-a decis "Se aprobă încheierea unor contracte de asociere: - cu SC A. SRL pentru vila C. și 150 - 200 mp teren din stațiunea B. Costinești;

- art. 4 pct. 10 din Hotărârea AGEA B. SA din data de 29 februarie 2000, prin care s-a hotărât "Se aprobă perfectarea unor contracte de asociere cu SC A. SRL pentru vila C. și 150 - 200 mp teren din stațiunea B. Costinești";

- contractul de asociere în participațiune din 21 martie 2000.

Așa cum rezultă din sentința civilă supusă revizuirii, toate aceste înscrisuri au fost determinante în soluționarea și admiterea de către instanță a acțiunii promovate de către A. SRL. Existența unui contract de asociere în participațiune era o condiție esențială pentru ca A. SRL să beneficieze de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 133/1999, temeiul de drept al acțiunii formulate de către aceasta, soluționată prin sentința civilă ce face obiectul prezentei revizuiri.

În consecință, dacă la momentul soluționării cauzei instanța de fond ar fi cunoscut caracterul fals al înscrisurilor menționate și faptul că acestea nu corespund realității, ar fi constatat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 133/1999 și ar fi respins acțiunea.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire și excepția inadmisibilității.

Cu privire la excepția tardivității, intimata a arătat că hotărârea care stă la baza prezentei cereri de revizuire este Sentința penală nr. 2.076 din 09 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2005, rămasă definitivă prin Decizia nr. 180 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2009**.

Față de calitatea de apelant - parte civilă în Dosarul nr. x/3/2009** al Tribunalului București - revizuenta a luat cunoștință de aceste hotărâri judecătorești care dispun anularea contractului de asociere din 21 martie 2000, Decizia nr. 2 din 25 februarie 2000 a Consiliului de Administrație a B. SA, precum și Hotărârea AGEA din 29 februarie 2000.

Indiferent de data de referință - 09 octombrie 2006 (data formulării apelului) sau 27 iunie 2014 (data soluționării definitive), cererea de revizuire este formulată cu încălcarea termenului de 30 de zile, aceasta fiind depusă la data 05 august 2014.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimata a susținut că Sentința civilă nr. 2.292 din 22 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța, ce face obiectul cererii de revizuire, nu a fost pronunțată în baza contractului de asociere în participațiune nr. .../2000, ci în baza condițiilor stabilite prin art. 4.6. din Hotărârea AGA 1 din 01 aprilie 2000 a SC B. SA București. În aceste condiții, Sentința civilă nr. 2.292 din 22 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța nu s-a bazat pe un înscris declarat fals ulterior, înscris care să fie determinant pentru soluția dată.

Instanța a admis în principiu cererile de intervenție prin încheierea din 15 decembrie 2014 și încheierea din 12 martie 2015.

Prin Sentința civilă nr. 969 din 08 aprilie 2015 Tribunalul Constanța a respins excepțiile tardivității cererii de revizuire și a inadmisibilității cererii de revizuire ca nefondate. A admis cererea de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 2.292/com din 22 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/com/2000; a schimbat în tot sentința supusă revizuirii, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și a respins ca nefondate cererile de intervenție în interesul intimatei reclamante formulate de intervenienții E., și SC F. SRL.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că legiuitorul penal a prevăzut obligativitatea comunicării deciziei pronunțate în apel, iar hotărârea penală are caracter executoriu doar de la data rămânerii definitive, conform art. 416 C. proc. pen.: "Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel."

O cerere de revizuire nu se poate întemeia pe o hotărâre penală nedefinitivă, întrucât acesta din urmă ar putea fi modificată în calea de atac, ceea ce ar duce, evident, la o insecuritate a circuitului civil.

În raport de aceste dispoziții legale, s-a constatat că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal.

Hotărârea penală nu avea caracter executoriu decât de la data rămânerii definitive, în speță la data pronunțării Deciziei nr. 180 din 27 iunie 2014, decizie care a fost comunicată în extras revizuentei prin adresa emisă de către Biroul Executări Penale a Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 03 iulie 2014, legea prevăzând obligativitatea comunicării deciziei penale.

Susținerile intimatei și ale intervenienților în sensul că revizuenta, în calitate de parte în procesul penal, putea cunoaște soluția instanței de apel chiar la momentul pronunțării acesteia nu pot fi primite, întrucât legea stabilește ca moment al curgerii termenului de revizuire ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea penală și nu ziua la care ar fi putut lua la cunoștință. Cum în cauză nu s-a făcut dovada unui alt termen de comunicare a deciziei penale, termenul de 1 luna a început să curgă de la data de 03 iulie 2014, termen care s-a împlinit, conform art. 101 alin. (5) la data de 04 august 2014, iar revizuenta a depus la poștă cererea sa de revizuire la data de 04 august 2014, conform mențiunilor de pe plicul aflat la dosar, adică în termenul legal potrivit dispozițiilor art. 104 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, motivată pe faptul că înscrisurile care au fost anulate în procesul penal nu au stat la baza hotărârii supuse revizuirii, instanța a reținut că prin hotărârile penale menționate au fost declarate ca fiind false:

- art. 40 din Decizia Consiliului de Administrație al SC B. SA nr. 2 din 25 februarie 2000, prin care se hotărâse aprobarea încheierii unui contract de asociere cu SC A. SRL, pentru o vilă C. și 150 - 200 mp teren din stațiunea Costinești;

- art. 4 din Hotărârea AGA nr. 3 din 29 februarie 2000 prin care s-a aprobat perfectarea unor contracte de asociere, printre care și cel cu SC A. SRL pentru o vilă C. și 150 - 200 mp teren din stațiunea Costinești;

- contractul de asociere în participațiune din 21 martie 2000, încheiat între SC B. SA, în calitate de asociat participant și SC A. SRL, în calitate de asociat administrator și având ca obiect "asocierea părților în vederea dezvoltării unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea în comun a activului C., amplasată în stațiunea B. Costinești, inclusiv bunurile materiale din dotare și respectiv terenul aferent acestuia, precum și un teren în suprafață de 200 mp amplasat în zona discotecii D. pentru construirea unui spațiu comercial".

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/com/2000 al Tribunalului Constanța, finalizat cu Sentința civilă nr. 2.212/com din 22 septembrie 2000, reclamanta și-a întemeiat pretenția sa de obligare a pârâtei SC B. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru C. pe contractul de asociere în participațiune din 21 martie 2000 și pe dispozițiile art. 27 din O.U.G. 88/1997.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. 88/1997, în varianta în vigoare la data cererii, "Societățile comerciale și regiile autonome, care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociații în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active. În acest caz, din prețul de vânzare se scade valoarea investițiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părți."

Temeiul juridic indicat de reclamantă impunea existența unui contract de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune în derulare pentru nașterea dreptului societăților de a cere vânzarea activelor ce constituiau obiectul contractelor.

Întrucât cererea intimatei reclamante s-a întemeiat expres pe contractul de asociere din 21 martie 2000, a cărui existență era o condiție de admisibilitate a propriei sale cereri, contract care a fost anulat de instanța penală, s-au constatat incidente în cauză dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Procedând la rejudecarea cauzei, instanța a constatat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC B. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru C. este nefondată.

Art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 impunea existența unui contract de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune în derulare, precum și efectuarea unei investiții de peste 15% din valoarea activelor.

Efectele nulității contractului de asociere în participațiune, cât și a actelor care au format voința societății B. SA - art. 40 din decizia Consiliului de Administrație al SC B. SA nr. 2 din 25 februarie 2000 și art. 4 din Hotărârea AGA nr. 3 din 29 februarie 2000 pentru încheierea contractului de asociere sunt retroactive, astfel încât situația juridică este echivalentă cu cea în care un astfel de contract nu ar fi existat niciodată.

În lipsa contractului de asociere acțiunea reclamantei nu a putut fi admisă, existența acestuia fiind esențială pentru încheierea ulterioară a unui contract de vânzare-cumpărare.

Nu au putut fi primite apărările pârâtei în sensul că instanța penală a statuat că nu se pot anula contractele de vânzare-cumpărare subsecvente contractelor anulate, întrucât ele au fost încheiate în baza unor hotărâri judecătorești, iar condițiile au fost negociate cu altă conducere a SC B. SA Costinești, întrucât, instanța penală a subliniat tocmai necesitatea revizuirii hotărârilor civile care s-au întemeiat pe acte false. Mai mult decât atât, instanța nu e investită cu anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza sentinței Tribunalului Constanța, ci, ca efect al admiterii cererii de revizuire, cu rejudecarea cererii de obligare a SC B. SA de a vinde reclamantei C.

Nici susținerile potrivit cărora Sentința civilă nr. 2.212/com din 22 septembrie 2000 a avut ca temei art. 4.6 din Hotărârea AGA nr. 1 din 01 aprilie 2000 nu pot fi primite, prin hotărârea AGA amintită stabilindu-se doar prețuri de pornire pentru negocierea directă în vederea vânzării, însă, așa cum s-a arătat, legea impunea existența anterioară a unui contract de asociere, de închiriere sau locație de gestiune, condiție care în speță nu mai este îndeplinită.

Față de aceste considerente, instanța a respins cererea reclamantei SC A. SRL de obligare a pârâtei SC B. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru C. ca nefondată.

În ceea ce privește cererile de intervenție, întrucât acestea au fost formulate în interes alăturat pârâtei, au fost respinse ca nefondate pentru considerentele expuse.

Împotriva acestei hotărârii au formulat apel apelanții intervenienți SC F. SRL și E. și pârâta SC A. SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele aspecte:

Cu privire la respingerea excepției tardivității cererii de revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., s-a susținut că în conformitate cu prevederile art. 324 alin. (1) și (3) vechiul C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună, pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 4 socotit din ziua în care s-a luat la cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul.

Hotărârea care stă la baza cererii de revizuire este Sentința penală nr. 2.076 din 09 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 - dosar x/299/2005, rămasă definitivă prin decizia 180 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, Dosar nr. x/3/2009**.

Față de calitatea de apelant - parte civilă în dosar x/3/2009** al Tribunalului București, intimata-revizuenta a luat la cunoștință de aceste hotărâri judecătorești care dispun anularea contractului de asociere din 21 martie 2000, precum și deciziile 2 din 25 februarie 2000 a Consiliului de Administrație al B. SA precum și Hotărârea AGEA din 29 februarie 2000, din 09 octombrie 2006 fiind formulat apel, soluționat prin Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 20147 a Tribunalului București.

Indiferent de data de referință, 09 octombrie 2006 sau 27 iunie 2014, cererea de revizuire este formulată cu încălcarea termenului de 30 zile, aceasta fiind depusă la 05 august 2014. În calitate de participant a luat la cunoștința de rămânerea definitiva a sentinței penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București la data de 27 iunie 2014.

Adresa Biroului Executări Penale din 27 iunie 2014 înregistrată de intimata-revizuentă la 03 iulie 2014 este un extras din Sentința penală nr. 2.076/2006 rămasă definitivă prin dec. penală nr. 180/2014 și nu comunicarea instanței, cum eronat a reținut instanța de fond, făcând trimitere la art. 424 alin. (5) Noul C. proc. pen., nu decizia instanței de apel a fost comunicată.

Cu privire la respingerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire, respinsă prin sent. civ. 969 din 08 aprilie 2015, apreciază soluția ca netemeinică și nefondată.

A invocat la fondul cauzei că nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 4 teza II, respectiv sent. civ. 2.292 din 22 septembrie 2000 nu a fost pronunțată pe un înscris fals ulterior.

Prin sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006, definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 2014, au fost declarate false: art. 40 decizia Consiliului de Administrație al B. SA nr. 2 din 25 februarie 2000; art. 4 Hotărârea AGA 3 din 29 februarie 2000; contractul de asociere în participațiune din 21 februarie 2000.

Prin sentința civilă 2.212/COM din 22 septembrie 2000 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/COM/2000 al Tribunalului Constanța, secția comercială, instanța a pronunțat hotărârea și față de dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, aplicarea acesteia precum și negocierea prețului s-au materializat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentică.

În temeiul sentinței civile nr. 2.292 din 22 septembrie 2000 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 881 din 12 decembrie 2000 N.P. G. cu pârâta SC A. SRL Constanța.

Pârâta a înstrăinat imobilul către H., căsătorită cu E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1.472 din 28 martie 2002 BNP I.

Apreciază ca putere de lucru judecat, față de considerentele sentinței penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 a Judecătoriei sector 1, București, că aceste contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat în executarea unor hotărâri judecătorești, dar cu negocierea prețului cu altă conducere a SC B. SA, context în care instanța penală nu a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare sau leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare încheiat de SC B. SA și părțile vătămate.

La data de 02 octombrie 2015 apelantul intervenient E. a formulat cerere de renunțare la apel, întrucât la data de 03 august 2015, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 887/2015 a înstrăinat întregul drept de proprietate construcție C1 - P + 1E Vila C. situată în Stațiunea Costinești, jud. Constanța către F. SRL Costinești.

Prin întâmpinare pârâta SC B. SA a solicitat respingerea apelurilor ca netemeinice și nefondate și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Prin Decizia civilă nr. 362 din 21 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțare la judecarea apelului formulat de apelantul E., au fost respinse apelurile formulate de către apelanta pârâtă SC A. SRL și apelant intervenient SC F. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 969 din 08 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2014, în contradictoriu cu intimat-revizuent SC B. SA, având ca obiect obligația de a face - revizuire, ca nefondate și au fost obligă apelanții SC A. SRL, SC F. SRL și E. la plata către intimatul SC B. SA a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei.

În ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire, Curtea a reținut că potrivit art. 324 pct. 3 C. proc. civ. termenul pentru formularea cererii de revizuire estre de o lună și se va calcula "din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale ... care a declarat fals înscrisul".

Apelanta a susținut că cererea de revizuire a fost formulată cu încălcarea termenului de 30 zile întrucât avea cunoștință de hotărârea penală de la data pronunțării 27 iunie 2014 motiv pentru care Curtea a dispus suplimentarea probatoriilor și a emis o adresă la Judecătoria Sector 1 și Tribunalul București pentru a se face mențiuni referitoare la comunicarea Deciziei penale nr. 180/2014.

Curtea a reținut că în adresa emisă de către Tribunalul București se menționează faptul că decizia nu a fost comunicată deoarece s-a comunicat extrasul definitiv către instanța de fond iar Judecătoria Sector 1 a comunicat faptul că dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție astfel încât nu se pot verifica dovezile de comunicare. Aceste mențiuni se coroborează cu extrasul emis de către Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 1, București comunicat revizuentei la data de 03 iulie 2014 astfel încât aceasta fiind data comunicării certe a deciziei Curtea a reținut că termenul de 30 zile prevăzut de art. 324 pct. 3 C. proc. civ. se va raporta la data de 03 iulie 2014, în cauză nefăcându-se dovada contrară prin depunerea unei dovezi de comunicare din care să rezulte comunicarea deciziei la o altă dată.

În aceste condiții s-a constatat că cererea de revizuire expediată la data de 04 august 2014 (data postei) și înregistrată la instanță la data de 05 august 2014 a fost formulată în termen, excepția tardivității fiind respinsă în mod corect de către prima instanță.

Curtea a reținut că a doua critică a apelantei a vizat modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de revizuire motivat de neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865.

S-a constatat că prezenta cerere de revizuire a fost determinată de anularea contractului de asociere în participațiune din 21 martie 2000 încheiat între B. București și SC A. SRL prin hotărâre penală definitivă dar și de constatarea ca fiind false art. 40 pct 2 din decizia CA al SC B. SA nr. 2 din 25 februarie 1990; art. 4 pct. 10 din Hotărârea AGEA a B. SA din 29 februarie 2000 prin care s-a aprobat încheierea contractelor de asociere având ca obiect activul Vila C. Așa cum se menționează în sentința penală contractul de asociere în participațiune este rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesul-verbal al ședinței AGEA în scopul aprobării și întocmirii contractului. Or, sentința civilă nr. 2.292 din 22 septembrie 200 supusă revizuirii a analizat existența unui contract de asociere în participațiune, astfel cum prevedea art. 27 alin. (1) din O.U.G. 88/1997, și reținându-se îndeplinite condițiile a dispus obligarea revizuentei să vândă către SC A. SRL Vila C. B.

A doua ipoteză a art. 322 pct. 4 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea ce se atacă pe cale revizuirii a fost dată în baza unui înscris declarat fals. Justificarea acestei norme legale constă în faptul că hotărârea și-a pierdut temeiul material, întrucât conținutul înscrisului în baza căruia s-a dat hotărârea nu corespunde realității.

Față de considerentele expuse, Curtea a reținut că dispozițiile legale sunt pe deplin aplicabile în cauză întrucât, prin hotărâre penală definitivă s-a dispus anularea, ca urmare a falsului,a contractului de asociere în participațiune care a stat la baza obligației de a vinde dispusă prin sentința ce face obiectul revizuirii, pe cale de consecință, cererea de revizuire este admisibilă din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs revizuenta SC B. SA, pârâta SC A. SRL și intervenienta SC F. SRL.

Recursul formulat de revizuenta SC B. SA este întemeiat în drept pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta revizuientă solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a încheierii din 24 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/118/2016, în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale de calcul strecurate în cuprinsul dispozitivului Deciziei civile nr. 362 din 21 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Recurenta arată că potrivit dovezilor privind cheltuielile de judecată efectuate de B. SA constând în onorariu avocațial, depuse la dosarul cauzei cu ocazia soluționării apelului în Dosarul nr. x/118/2014, suma totală datorată este în cuantum de 17.664,5 lei.

În cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 13 iunie 2016, ocazie cu care s-au desfășurat dezbaterile în faza apelului în dosarul anterior menționat, instanța de judecată a reținut că intimata B. SA "solicită cheltuieli de judecată, în afara dovezilor existente la dosar mai depune facturi în valoare de 1.404 lei, respectiv 3544,93 lei însă în dispozitivul Deciziei nr. 362 din 21 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța de judecată a dispus obligarea apelanților A. SRL, F. SRL și E. la plata către B. SA a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei. Arată faptul că în cuprinsul Deciziei civile nr. 362 din 21 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța de judecată nu a făcut vreo precizare, nici în considerente, nici în dispozitiv, în sensul în sensul aplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. referitor la posibilitatea instanței de judecată de a cenzura onorariului avocațial.

Recurenta arată că prin încheierea din 24 octombrie 2016 atacată cu recurs, în mod eronat instanța de judecată a motivat faptul că diferența dintre cheltuielile suportate de intimata-revizuentă B. SA, ale căror dovezi se regăsesc la dosarul cauzei, și cele acordate de către instanța de apel nu sunt cauza unei erori de calcul, ci dimpotrivă a cenzurării onorariului de avocat cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Apreciază recurenta că, în condițiile în care în cuprinsul Deciziei nr. 362 din 21 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu s-a făcut aplicarea acestor prevederi, nu este de natură a constitui o motivare pertinentă, aptă să fundamenteze soluția pronunțată de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate.

În condițiile în care în cuprinsul deciziei Curții de Apel Constanța nr. 362 din 21 iunie 2016 nu se face niciodată vreo referire la cenzurarea onorariului avocațial, susține recurenta că prevederile art. 274 respectiv cele ale art. 281 C. proc. civ. au fost interpretate în mod eronat în soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de B. SA.

Recursul recurentei-pârâte SC A. SRL și al recurentei-interveniente SC F. SRL.

Recurentele solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului, reținerea spre rejudecare, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 969 din 08 aprilie 2015, respingerea cererii de revizuire, în principal ca tardiv formulată, în subsidiar, ca nefondată. În drept, invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin considerentele deciziei atacate s-a reținut că nu se pot face verificări, deoarece dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție apoi s-a revenit prin încheierea din 13 iunie 2016 și s-a apreciat că relațiile trimise de Tribunalul București sunt suficiente, motivarea fiind astfel contradictorie.

Recurentele arată că instanța de apel nu a analizat niciunul dintre motivele de apel invocate atât în susținerea excepției tardivității cât și a excepției inadmisibilității.

Recurentele critică motivarea instanțelor în ceea ce privește începerea curgerii termenului de 1 lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ, de la data luării la cunoștință, reținându-se data de 03 iulie 2014, data comunicării adresei Biroului Executări Penale a Judecătoriei sector 1, București. Însă, susțin recurentele în calitate de parte, în dosarul penal, intimatul-revizuent a luat la cunoștință de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 a Judecătoriei Sector 1, București la data de 27 iunie 2014. În acest sens, se solicită de către recurente ca instanța de recurs să aibă în vedere adresa emisă de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, secția penală, prin care se comunică Curții de Apel Constanța că Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 2014 - Dosar x/3/2009** este definitivă de la pronunțare, prin urmare, data de 27 iunie 2014 este data de la care curge termenul de 30 zile pentru formularea cererii de revizuire conform art. 324 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de revizuire, apreciază recurentele că nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 4 teza II, respectiv sentința civilă nr. 2.292 din 22 septembrie 2000 nu a fost pronunțată în baza unui înscris declarat fals ulterior. În temeiul acestei sentințe a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 881 din 12 decembrie 2000 cu recurenta-pârâtă SC A. SRL Constanța care a înstrăinat imobilul către H., căsătorita cu E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1.472 din 28 martie 2002 și apoi către recurenta-intervenientă SC F. SRL.

Recurentele arată că față de considerentele sentinței penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 aceste contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat în executarea unor hotărâri judecătorești, dar cu negocierea prețului cu altă conducere a SC B. SA, context în care instanța penală nu a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare sau leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare încheiate între SC B. SA și părțile vătămate (SC A. SRL). Asupra acestui aspect al puterii de lucru judecat instanța de apel nu s-a pronunțat.

Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, constată că sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

Recursul recurentei-revizuente SC B. SA este nefondat.

Recurenta-revizuentă a formulat recurs doar împotriva încheierii din 24 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/118/2016, susținând că în mod greșit nu a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale de calcul strecurate în cuprinsul dispozitivului Deciziei civile nr. 362 din 21 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în sensul că nu s-a reținut existența unei erori de calcul în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată ci faptul că instanța a cenzurat cuantumul acestora.

Înalta Curte, reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Așadar, acest text de lege permite judecătorului să aprecieze asupra cuantumului onorariului de avocat, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, instanța aplicând reducerea acestuia.

Este adevărat că în considerentele Deciziei civile nr. 362 din 21 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța nu se menționează că urmează să fie reduse cheltuielile de judecată însă față de faptul că acestea au fost reduse nu se poate susține că neindicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. conduce la concluzia că a survenit automat o eroare materială care se impune a fi remediată prin procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ. cu atât mai mult cu cât la dosar există solicitarea părții adverse de aplicare a art. 274 alin. (3) C. proc. civ. respectiv de reducere a cheltuielilor de judecată.

Aprecierea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată este un atribut expres al instanței de judecată, care ține de libera apreciere a acesteia, prin urmare, nemenționarea aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ., deși acesta a fost aplicat în fapt, nu poate fi interpretată drept eroare materială, astfel cum greșit susține recurenta revizuientă.

Recursul recurentei-pârâte SC A. SRL și al recurentei-interveniente SC F. SRL este nefondat.

Recurentele au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se arată că instanța de apel nu a analizat niciunul dintre motivele de apel invocate atât în susținerea excepției tardivității cât și a excepției inadmisibilității.

Recurentele critică motivarea instanțelor în ceea ce privește începerea curgerii termenului de 1 lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ, susținând că acesta curge de la data pronunțării Deciziei penale nr. 180 din 27 iunie 2014 - Dosar x/3/2009** care este definitivă de la pronunțare, iar nu de la data luării la cunoștință, astfel cum s-a reținut.

Critica este nefondată.

Înalta Curte, reține că instanța de apel a analizat toate aspectele relevante privind formularea în termen a cererii de revizuire, reținând în mod corect ca fiind legală soluția dată de prima instanță pe acest aspect.

Cu referire la reiterarea excepției tardivității formulării cererii de revizuire se impune a se sublinia faptul că revizuirea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. care prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Conform art. 324 alin. (3) C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din ziua în care partea a luat la cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul.

Astfel, contrar susținerilor recurentelor, textul de lege aplicabil calculului termenului de introducere a cererii de revizuire prevede că acesta curge de la data luării la cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul iar nu de la data pronunțării acesteia.

Faptul că în speță, cererea de revizuire se întemeiază pe o hotărâre dată în penal care are caracter definitiv de la pronunțare, nu are drept consecință modificarea condițiilor de exercitare a căii de atac extraordinare a revizuirii a cărei reglementare se află în codul de procedură civilă și ale cărei dispoziții sunt obligatorii.

Nici critica cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire întrucât nu ar fi îndeplinite condițiile de exercitare a cererii de revizuire, nu este fondată.

Astfel, recurentele apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 4 teza II, respectiv sentința civilă nr. 2.292 din 22 septembrie 2000 nu a fost pronunțată în baza unui înscris declarat fals ulterior.

În temeiul acestei sentințe a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 881 din 12 decembrie 2000 cu recurenta-pârâtă SC A. SRL Constanța care a înstrăinat imobilul către H., căsătorita cu E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1.472 din 28 martie 2002 și apoi către recurenta-intervenientă SC F. SRL.

Recurentele arată că față de considerentele sentinței penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 se poate aprecia că aceste contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat în executarea unor hotărâri judecătorești, dar cu negocierea prețului cu altă conducere a SC B. SA, context în care instanța penală nu a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare sau leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare încheiate între SC B. SA și SC A. SRL, instanța de apel nepronunțându-se asupra acestui aspect al puterii de lucru judecat.

Cu referire la efectele sentinței penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006, instanța de apel a reținut că prezenta cerere de revizuire a fost determinată de anularea contractului de asociere în participațiune din 21 martie 200 încheiat între B. București și SC A. SRL prin hotărâre penală definitivă dar și de constatarea ca fiind false a art. 40 pct 2 din Decizia CA al SC B. SA nr. 2 din 25 februarie 1990; art. 4 pct. 10 din Hotărârea AGEA a B. SA din 29 februarie 2000 prin care s-a aprobat încheierea contractelor de asociere având ca obiect activul Vila C. Așa cum se menționează în sentința penală contractul de asociere în participațiune este rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesul-verbal al ședinței AGEA în scopul aprobării și întocmirii contractului.

Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentelor, că decizia penală are efecte depline asupra tuturor actelor succesive încheiate prin vicierea voinței societare, independent de faptul că acestea au fost negociate de o altă conducere.

Decizia penală, ca instrument de realizare a scopului legii penale, are puterea de a restabili legalitatea asupra raporturilor juridice de drept privat încălcate prin săvârșirea infracțiunilor, iar faptul că instanța penală nu a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare sau leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare încheiate între SC B. SA și SC A. SRL, nu înseamnă că acest act este valid atâta timp cât prin hotărârea penală au fost anulate înscrisuri determinante care au stat la baza sentinței a cărei revizuire s-a solicitat prin prezenta acțiune.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-revizuentă SC B. SA, de recurenta-pârâtă SC A. SRL și de recurenta-intervenientă SC F. SRL împotriva Deciziei civile nr. 362 din 21 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2017.

Procesat de GGC - ED