ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 143/2016

Decizia nr. 143/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC A. SRL prin Cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3831/COM din 06 noiembrie 2000, pe rolul Tribunalului Constanța a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA București la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra activului situat în Costinești, deținut în baza Contractului de asociere în participațiune nr. 243 din 14 mai 1999 și la plata de daune cominatorii.

A fost apreciată ca inadmisibilă cererea de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii, reținându-se ca obligația ce incumbă pârâtei vânzătoare este o obligație de a da, ce urmează a fi executată prin însuși faptul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel Constanța, în temeiul art. 244 pct. 2 din C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 09 mai 2001, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea plângerii penale în Dosarul nr. x/2000 privind pe inculpatul C., față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și instigare la fals intelectual, reținând că din obiectul dosarului de urmărire penală făcea parte și analiza legalității încheierii Contractului nr. 243 din 14 mai 1999.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 134 din 11 martie 2015, a admis apelul promovat de pârâta SC B. SA București împotriva Sentinței civile nr. 3189/COM din 21 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Constanță, secția comercială, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru activul în litigiu, păstrând celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Judecătoria Sectorului 1 București prin Sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180/A din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, a constatat caracterul fals și a dispus anularea mai multor înscrisuri, printre care art. 2 din Decizia Consiliului de Administrație al B. SA nr. 11 din 04 mai 1999 prin care se decidea încheierea mai multor contracte de asociere în participațiune, inclusiv a contractului nr. 243 din 14 mai 1999 încheiat între SC B. SA și SC A. SRL, prin care s-a urmărit dobândirea de către asociatul-administrator, a imobilelor aflate în patrimoniul pârâtei. în acest sens s-a reținut că inculpatul prin activitatea frauduloasă desfășurată a urmărit cumpărarea preferențială ulterioară de către asociați a activelor menționate cu eludarea dispozițiilor legale în materie.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de efectul puterii lucrului judecat al celor două hotărârii, curtea a constatat că reclamanta nu justifică calitatea de asociat în participațiune pentru activul în litigiu și dreptul de a solicita obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra activului situat în Costinești, nefiind astfel incidente dispozițiile dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998.

Întrucât a fost anulat Contractul nr. 243 din 14 mai 1999, s-a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 pentru ca B. SA să fie obligată la vânzarea activelor ce au format obiectul contractului de asociere în participațiune anterior menționat, hotărârea instanței de fond s-a apreciat ca nelegală, fiind rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998, act normativ care a avut în vedere contractele de asociere în participațiune aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, ori, actul normativ a intrat în vigoare la data de 02 decembrie 1998 în timp ce Contractul de asociere în participațiune nr. 243 a fost încheiat la 14 mai 1999, prin urmare ulterior intrării în vigoare, neavând astfel calitatea de contract în derulare.

Dacă nu ar fi existat contractul de asociere în participațiune, încheiat ca urmare a demersurilor infracționale mai sus prezentate, reclamanta A. SRL nu ar fi putut să solicite cumpărarea activelor menționate, în temeiul O.U.G. nr. 88/1997, întrucât nu ar fi putut face dovada ca deține un activ în baza unui contract de asociere în participațiune, după cum impune art. 27 din acest text legal.

Prin criticile formulate, după o prezentare amănunțită a situației de fapt recurenta reclamantă invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că decizia din apel este nelegală pentru următoarele considerente:

- în mod eronat s-a apreciat de instanță că, contractele de asociere în participațiune încheiate între pârâtă și mai mulți agenți economici, în aplicarea deciziei Consiliului de administrație al acesteia din 14 mai 1999 s-au făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998, din vina agenților economici, în condițiile în care a fost luată cu unanimitate de voturi de acționarii SC B. SA, cât și de reprezentantul E., cu atât mai mult cu cât existența mandatului expres al acestuia nu putea să fie verificat, aspect ce nu le poate fi imputat lor.

- Recurenta a arătat că atâta timp cât contractul de asociere în participațiune și-a produs efectele, cât timp asociații și-au respectat obligațiile contractuale asumate, printre care obligațiile financiare constând în cota parte de profit stabilită și efectuarea investițiilor efectuate de societatea sa pentru asigurarea condițiilor desfășurării în condiții optime a activității în cadrul activului ce a făcut obiectul contractului, aceste aspecte trebuie avute în vedere în pronunțarea soluției.

Intimata pârâtă SC B. SA București prin întâmpinarea formulată a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor formulate în art. 304 din același Cod.

Analizând recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar D. împotriva Deciziei civile nr. 134 din 11 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., invocată de intimata pârâtă prin întâmpinare, pentru neîncadrarea criticilor formulate în art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, avându-se în vedere că dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În speță se reține că, cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța privește obligarea B. SA la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la activele ce au făcut obiectul Contractului nr. 243 din 14 mai 1999, în temeiul dispozițiilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.

Pentru a fi aplicabile dispozițiile privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cuprinse în art. 27

1

din O.U.G. nr. 88/1997, reclamanta SC A. SRL trebuia să îndeplinească anumite condiții, prima dintre acestea fiind existența contractului de asociere în participațiune.

Cum în cauză prin Sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180/A din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus anularea art. 2 din Decizia Consiliului de Administrație al B. SA nr. 11 din 04 mai 1999 prin care s-a decis încheierea mai multor contracte de asociere în participațiune, printre care și a Contractului nr. 243 din 14 mai 1999 încheiat între SC B. SA și SC A. SRL, prin care s-a urmărit dobândirea de către asociatul-administrator, a imobilelor aflate în patrimoniul pârâtei, în mod just instanța de apel a apreciat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 pentru ca B. SA să fie obligată la vânzarea activelor ce au format obiectul contractului de asociere în participațiune anterior menționat.

Față de această situație, dat fiind efectul puterii lucrului judecat al celor două hotărârii, Curtea de Apel Constanța în mod corect a reținut și greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998, întrucât acest act normativ nu a constituit temei al cererii de chemare în judecată, acesta intrând în vigoare la data de 02 decembrie 1998, în timp ce Contractul de asociere în participațiune nr. 243 a fost încheiat la 14 mai 1999, prin urmare ulterior intrării în vigoare a acestuia, neavând astfel calitatea de contract în derulare.

Dacă nu ar fi existat contractul de asociere în participațiune, încheiat ca urmare a demersurilor infracționale mai sus prezentate, reclamanta A. SRL nu ar fi putut să solicite cumpărarea activelor menționate, în temeiul O.U.G. nr. 88/1997, întrucât nu ar fi putut face dovada că deține un activ în baza unui contract de asociere în participațiune, după cum impune art. 27 din acest text legal.

Așa fiind se constată că reclamanta la acel moment nu justifica calitatea de asociat în participațiune pentru activul în litigiu și dreptul de a solicita obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra activului situat în Costinești, nefiind incidente dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998.

Legat de aspectele privind executarea contractului de asociere de recurenta reclamantă până la momentul anulării lui, această critică nu poate fi reținută, avându-se în vedere pe de o parte că aceasta vizează evaluarea probelor, ce excede prezentului recurs, în condițiile abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care nu îngăduie să fie analizate aspectele de netemeinicie, legate de situația de fapt și este irelevantă în cauză, față de obiectul acțiunii, obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997.

Întreaga argumentație duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor despre care se afirmă că au fost avute în vedere.

Pentru toate considerentele anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar D. împotriva Deciziei civile nr. 134 din 11 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar D. împotriva Deciziei civile nr. 134 din 11 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - NN