ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 460/2017

Asupra recursului constată

că;

Prin

Sentința civilă nr. 5612 din 14 octombrie 2015 pronunțată

în dosarul nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția a VI-a

civilă, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC A. SL Spania împotriva pârâtei Compania Națională

Poșta Română SA cu consecința obligării acesteia la plata

sumelor de 26.450 Euro cu titlu de garanție; 110.000 Euro reprezentând

contribuție pentru relocarea oficiilor poștale; 149.528,46 Euro,

reprezentând deconturi lunare neachitate, 368.144,76 Euro, cu titlu de valoare

rămasă neamortizată a investițiilor și 275.000 Euro

reprezentând remunerație fixă operațională, precum și

dobânda legală aferentă acestor sume de la data înregistrării

acțiunii și până la achitarea integrală a debitului

principal, fiind respinse restul pretențiilor reclamantei.

S-a admis în parte cererea

reconvențională formulată de pârâta Compania Națională

Poșta Română SA, reclamanta fiind obligată la plata sumei de

165.000 Euro reprezentând garanția de bună-execuție, s-au

respins restul pretențiilor pârâtei și s-au compensat cheltuielile de

judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut în esență,

că reclamanta SC A. SL Spania prin cererea de chemare în judecată,

precizată ulterior în privința cuantumului pretențiilor, a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor rezultate din derularea

raporturilor contractuale dintre părți, invocând în drept

dispozițiile art. 970, art. 998, art. 1547 C. civ., art. 391 C. com.

și art. 26 din Legea nr. 509/2002.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că la data de 6 iunie 2008 între reclamanta SC A. SL Spania,

în calitate de agent și pârâta Compania Națională Poșta

Română SA, în calitate de principal s-a încheiat contractul de

agenție nr. x, având ca obiect desfășurarea pe teritoriul

Uniunii Europene, cu excepția României a serviciului de interes public -

obiect de activitate al principalului - constând în activități de

intermediere în transferul de bani, activități de mesagerie și

transport de colete, activități de plată a facturilor sau alte

plăți, la ordinul clientului sub mărcile și emblemele

comerciale ale Poștei Române.

Contractul a fost încheiat pe o

durată de 5 ani cu începere de la data semnării, cu posibilitatea

prelungirii automate, pentru perioade succesive de câte 5 ani, dacă nu

intervin motive rezonabile de încetare a acestuia.

Prin actul adițional din 10

septembrie 2008 încheiat între pârâtă, în calitate de principal și

Poșta Rapidă Italia SRL, filială a reclamantei, în calitate de

agent, s-a convenit desfășurarea acelorași activități

și pe teritoriul Italiei.

Susține reclamanta că la

data de 1 februarie 2010, pârâta invocând caracterul nerentabil și lipsa

profitului operațional, a denunțat în mod unilateral și

intempestiv acest contract, anterior ajungerii la termen, prin notificarea din

28 ianuarie 2010.

Pârâta Compania Națională

Poșta Română prin cererea reconvențională formulată

și precizată ulterior, a solicitat obligarea reclamantei SC A. SL

Spania la plata sumelor aferente activităților desfășurate

în Spania și Italia, reprezentând contravaloarea garanției de bună-execuție

a contractului de închiriere și contravaloarea tehnicii de calcul

nepredate la încetarea contractului.

Invocând dispozițiile art. 969,

art. 970 și art. 1073 C. civ., pârâta a arătat că potrivit

clauzelor contractuale, în termen de 5 zile de la încetarea convenției,

reclamanta avea obligația de a-i restitui sumele plătite cu titlu de

garanție de bună-execuție, precum și tehnica de calcul

asupra căreia are un drept de proprietate.

Tribunalul a apreciat că în

raport de pretențiile formulate de pârâta Compania Națională

Poșta Română prin cererea reconvențională se impune

introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a societății

Poșta Rapidă Italia SRL, iar prin încheierea din 18 martie 2015 a

respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și

prescripției dreptului la acțiune al pârâtei.

În privința fondului, prima

instanță a arătat că din dispozițiile art. 1153 C.

civ. rezultă caracterul, prin esență revocabil al contractului

de mandat, iar manifestarea de voință a mandantului cu privire la revocare,

nu poate fi cenzurată de instanță, însă în cazul

revocării intempestive a contractului, mandantul datorează

daune-interese în conformitate cu art. 391 C. com.

Deși, potrivit contractului,

pârâta putea denunța unilateral convenția, dacă se constata

că activitatea nu este profitabilă, aceasta nu și-a îndeplinit

propriile obligații stabilite prin art. 3, astfel că prin

denunțarea intempestivă, reclamanta a fost în imposibilitatea

valorificării investițiilor efectuate pentru derularea contractului,

arată tribunalul.

În consecință, având în

vedere clauzele contractuale și probele administrate, inclusiv expertiza

efectuată, acțiunea reclamantei a fost admisă în limitele

arătate.

Prima instanță a obligat

pârâta la plata sumelor reprezentând contravaloarea garanției pentru

închirierea locațiilor utilizate ca oficii poștale, a

contribuției pentru relocarea a patru oficii poștale, contravaloarea

deconturilor lunare neachitate și remunerația fixă

operațională pentru înființarea a șase oficii poștale

în anul 2008.

Pretențiile solicitate de

reclamantă cu titlu de daune, impozit, salarii și contravaloarea

asigurărilor sociale aferente anilor 2009 - 2010 au fost respinse ca

nedovedite.

Cu privire la cererea

reconvențională, formulată de pârâta Compania

Națională Poșta Română SA, prima instanță a

apreciat, în temeiul clauzei prevăzute la art. 3.2.29 din contract,

că sunt întemeiate pretențiile privind restituirea garanției de

bună-execuție. Solicitarea pârâtei de obligare la contravaloarea

echipamentului de calcul a fost respinsă cu motivarea că potrivit

expertizei, mijloacele fixe predate în custodia reclamantei erau complet

amortizate la sfârșitul lunii martie 2011.

Prin Decizia nr. 803 din 6 mai 2016 a

Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a anulat

ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC A. SL Spania și pârâta

Poșta Rapidă Italia SRL, s-a admis apelul formulat de pârâta Compania

Națională Poșta Română, cu consecința schimbării

în parte a sentinței, în sensul înlăturării obligării

acestei pârâte la plata sumelor de 368.144,76 Euro cu titlu de remunerație

neamortizată a investițiilor, sumei de 110.000 Euro cu titlu de

contribuție la relocarea oficiilor poștale și a sumei de

275.000, remunerație fixă operațională. Au fost

menținute restul dispozițiilor sentinței, intimatele fiind

obligate la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 6.324

lei.

În privința apelului declarat de

reclamanta SC A. SL Spania și pârâta Poșta Rapidă Italia SRL s-a

aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997, deoarece apelantele nu au achitat taxa judiciară de timbru

datorată.

Apelul formulat de pârâta Compania

Națională Poșta Română, care a criticat hotărârea în

privința modului de soluționare a acțiunii reclamantei a fost

admis cu motivarea că, în mod greșit tribunalul a apreciat că în

speță a intervenit denunțarea intempestivă a contractului,

fiind aplicate greșit dispozițiile art. 391 C. com., clauzele

relevante ale contractului, iar probele administrate în cauză au fost

interpretate greșit.

Astfel, în privința sumei de

368.144,76 Euro la plata căreia a fost obligată pârâta cu titlu de

remunerație rămasă neamortizată, instanța de apel a

arătat că potrivit art. 4.2 din contract, suma stabilită cu

titlu de remunerație fixă de început se plătește de

pârâtă, o singură dată, în avans, anterior deschiderii oficiului

poștal, ceea ce înseamnă că cheltuielile legate de amortizarea

investițiilor se suportă tot de pârâtă.

De asemenea, s-a reținut că

expertiza efectuată în cauză nu a confirmat susținerile

reclamantei referitoare la investițiile efectuate, în condițiile în

care în evidența contabilă a societății nu există

documentele corespunzătoare.

Lipsite de fundament probator,

arată instanța de apel, sunt și pretențiile reclamantei de

obligare a pârâtei la plata sumei de 111.000 Euro reprezentând contravaloarea

relocării oficiilor poștale, în absența documentelor și a

acordului pârâtei din care să rezulte obligația acesteia de a suporta

cheltuielile solicitate de reclamantă cu acest titlu.

Obligarea pârâtei la plata sumei de

275.000 Euro reprezentând remunerație fixă operațională

este greșită pentru că din expertiză rezultă că

această sumă a fost achitată, astfel că în mod greșit

tribunalul prin sentința apelată a admis acest capăt de cerere.

Instanța de apel a respins

apărările reclamantei referitoare la lipsa preavizului pentru

denunțarea contractului de agenție, cu motivarea că prin

contract, părțile nu au prevăzut necesitatea îndeplinirii

acestei formalități.

Criticile formulate de pârâtă

referitoare la modul de soluționare a cererii reconvenționale au fost

respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanta SC A. SL Spania și pârâta Poșta Rapidă Italia

SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, recurentele

după reluarea integrală a considerentelor deciziei recurate,

arată că în mod greșit instanța de apel a respins

pretențiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei Compania

Națională Poșta Română SA la plata sumelor reprezentând

valoarea rămasă neamortizată a investițiilor pentru

amenajarea și dotarea oficiilor poștale în sumă de 368.144,78

Euro, în condițiile în care această valoare nu a fost contestată

de pârâtă prin motivele de apel.

De asemenea, arată recurentele în

cadrul aceluiași motiv de recurs, instanța de apel a interpretat

greșit natura obligațiilor părților cu privire la

amenajarea și dotarea oficiilor poștale ignorând faptul că

reclamanta SC A. a învestit în acest scop suma de 533.775,23 Euro -

necontestată prin întâmpinare - iar pârâta a alocat doar suma de 170.000

Euro cu titlu de remunerație fixă de început.

Contractul de agenție, în

ansamblul său, arată recurentele a fost greșit interpretat,

instanța schimbând înțelesul acestuia, a aplicat greșit

dispozițiile art. 391 C. com., deoarece contrar celor reținute prin

decizia recurată, revocarea contractului pentru justă cauză nu

poate opera în condițiile existenței culpei mandantului, care de la

începutul derulării contractului a restrâns în mod unilateral obiectul

acestuia, în considerarea căruia mandatarul și-a calibrat resursele.

Pe de altă parte, instanța

de apel trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 982 C.

civ., în vigoare la data încheierii contractului, prin evidențierea

clauzelor relevante și nu doar a celor care stabileau dreptul

Principalului de a denunța contractul pentru lipsa profitului, chiar

dacă această condiție era îndeplinită în speță.

Exonerarea de la plata daunelor-interese prin invocarea justei cauze pentru

revocarea contractului trebuia analizată de instanța de apel prin

verificarea îndeplinirii propriilor obligații contractuale ale pârâtei,

condiție neîndeplinită în speță.

A doua critică vizează

nelegalitatea deciziei, instanța de apel schimbând înțelesul clauzei

inserate la art. 4.2 din contract prin care se prevede obligația Principalului

de a plăti o remunerație de 50% din remunerația fixă de

început, calculată conform anexei 4 din contract.

Potrivit convenției

părților, remunerația fixă se plătește în avans,

ceea ce exclude de plano, susțin recurentele, existența unor

documente justificative, care s-ar obține în timpul sau după

amenajare.

Înlăturarea obligării

pârâtei la plata sumei de 110.000 Euro cu titlu de remunerație fixă

pentru relocarea a patru oficii poștale ca urmare a inexistenței unor

documente justificative ale cheltuielilor de relocare sau înființare a

unor noi oficii poștale, reprezintă o motivare străină de

natura pricinii pentru că remunerația fixă este datorată în

funcție de suprafața spațiului amenajat și nu prin

raportare la costurile efectuate de Agent.

De asemenea, arată recurentele

prin ultimul motiv de recurs, instanța de apel a interpretat eronat

noțiunea de remunerație fixă operațională și

înțelesul clauzei referitoare la obligația Principalului de a o plăti.

Intervenind în convenția

părților prin adăugarea unor condiții de justificare a

plății, în mod greșit au fost respinse pretențiile în

cuantum de 275.000 Euro solicitate cu acest titlu.

Prin întâmpinarea depusă,

intimata Compania Națională Poșta Română SA a solicitat

respingerea recursului, arătând că instanța de apel a

interpretat corect dispozițiile art. 391 C. com. și clauzele

contractului de agenții încheiat între părți.

Analizând recursul formulat prin

prisma criticilor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte

constată că este nefondat, cu precizarea că dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deși formal indicate în cererea de recurs,

nu cuprind o dezvoltare corespunzătoare a criticilor, astfel încât

verificarea deciziei sub acest aspect nu se impune. Singura referire a recurentelor

la existența unei motivări străine cauzei nu este

suficientă pentru a atrage incidența acestei dispoziții legale,

în absența unei argumentări din care să rezulte nelegalitatea

deciziei din această perspectivă.

Referitor la primul motiv de recurs

constând în depășirea limitelor investirii instanței de apel

derivate din analiza valorii investițiilor efectuate de reclamantă

pentru amenajarea celor șase oficii poștale în anul 2008, deși

hotărârea primei instanțe nu a fost criticată de pârâtă

prin motivele de apel, se va reține că această critică este

nefondată.

Contrar susținerilor

recurentelor, din verificarea apelului formulat de pârâta Compania

Națională Poșta Română SA, rezultă că primul

motiv a vizat stabilirea greșită a stării de fapt și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1153 C. civ. și a

art. 391 C. com. în sensul că obligarea la plata sumei de 368.144,76 Euro

reprezentând valoare rămasă neamortizată a investițiilor

este lipsită de fundament.

Prin urmare, instanța de apel a

soluționat cauza în limitele arătate de pârâtă prin motivarea

apelului și în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. (1) C.

proc. civ., iar critica recurentelor fiind nefondată urmează a fi

înlăturată.

În egală măsură

dispozițiile art. 391 C. com., în vigoare la data încheierii contractului

din litigiu au fost corect aplicate prin decizia recurată, instanța

de apel argumentând în acord cu aceste dispoziții legale că în cazul

existenței unei juste cauze pentru revocarea contractului de mandat,

mandantul, în speță pârâta Compania Națională Poșta

Română SA, este exonerată de plata daunelor contractuale.

În speță, convenția

părților a încetat prin denunțarea unilaterală a pârâtei

justificată de existența unor motive rezonabile în sensul art. 2.2

din contract, care prevede că se încadrează în această categorie

situația în care activitatea oficiilor poștale deschise în teritoriu,

respectiv în Spania și Italia nu este profitabilă. Într-o atare

situație, contractul încetează, potrivit art. 6.1 lit. c),

această decizie aparținând Principalului. Probele administrate în

cauză - a căror cenzură este exclusă în calea de atac a

recursului - au demonstrat existența unei activități lipsite de

profit, astfel încât decizia pârâtei de a denunța unilateral contractul nu

contravine clauzelor convenției și nu poate fi apreciată ca

având un caracter abuziv și nici intempestiv, acest motiv fiind

prevăzut expres în convenția părților. Încetarea

contractului având o justă cauză, în mod corect a argumentat

instanța de apel că reclamanta nu este îndreptățită la

plata unor daune-interese în conformitate cu alin. (1) al art. 391 C. com.

Susținerea recurentelor potrivit

cărora prin analiza clauzelor care stabileau dreptul Principalului de a

denunța unilateral contractul, instanța de apel a omis aplicarea art.

982 C. civ., care impuneau obligația analizării tuturor clauzelor

relevante ale convenției, având un caracter general, nu face posibilă

identificarea unei critici concrete din care să rezulte aplicarea

greșită a acestor dispoziții legale.

Dimpotrivă, analizând cauza în

limitele învestirii și în conformitate cu art. 292 C. proc. civ.,

instanța de apel a analizat clauzele contractuale prin prisma criticilor

și apărărilor formulate de părți, concluzionând

că nu se poate susține că apelanta a procedat la denunțarea

abuzivă a contractului, ci a respectat clauzele care o

îndreptățeau să procedeze astfel în ipoteza în care se constata

existența unei activități neprofitabile. Faptul că

activitatea desfășurată în temeiul contractului a fost

lipsită de profit fiind confirmat și de reclamantă, astfel cum

s-a reținut prin decizia recurată.

Motivul de recurs referitor la

schimbarea înțelesului clauzei inserate la art. 4.2 din contract este

nefondat.

Potrivit acestei clauze

remunerația fixă de început reprezintă totalitatea costurilor de

amenajare a oficiilor poștale pe care Principalul o plătește

Agentului o singură dată în avans, anterior deschiderii oficiului

poștal. Raportat la conținutul acestei clauze și la probele

administrate în cauză, necontestate de reclamantă, sub acest aspect,

instanța de apel a concluzionat că pârâta a suportat integral

cheltuielile legate de amenajarea oficiilor poștale, iar în lipsa unei

clauze convenționale sau a acordului pârâtei de a suporta cheltuielile

pentru relocarea unor oficii poștale, solicitarea reclamantei pentru

obligarea la plata sumelor cu acest titlu este lipsită de fundament

juridic.

Ultima critică referitoare la

nelegalitatea deciziei prin care s-a respins solicitarea de obligare a pârâtei

la plata sumei de 275.000 Euro, cu titlu de remunerație fixă

operațională este nefondată în condițiile în care

instanța de apel a înlăturat plata acestei sume cu motivarea că

potrivit expertizei efectuate în cauză, pârâta și-a îndeplinit

această obligație. Analiza stării de fapt și interpretarea

probelor administrate în cauză este atributul exclusiv al instanței

de apel, în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac,

fiind exclusă cenzurii instanței de recurs motiv pentru care și

această critică - în esență de netemeinicie și nu de

nelegalitate - va fi respinsă.

În concluzie, recursul formulat fiind

nefondat, va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC Posta Rapid SL Spania și pârâta Posta Rapida Italia SRL

împotriva Deciziei civile nr. 803A din 6 mai 2016 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat

de GGC - CL