ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2017

Decizia nr. 460/2017 Asupra recursului constată că; Prin Sentința civilă nr. 5612 din 14 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SL Spania împotriva pârâtei Compania Națională Poșta Română SA cu consecința obligării acesteia la plata sumelor de 26.450 Euro cu titlu de garanție; 110.000 Euro reprezentând contribuție pentru relocarea oficiilor poștale; 149.528,46 Euro, reprezentând deconturi lunare neachitate, 368.144,76 Euro, cu titlu de valoare rămasă neamortizată a investițiilor și 275.000 Euro reprezentând remunerație fixă operațională, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data înregistrării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului principal, fiind respinse restul pretențiilor reclamantei.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta Compania Națională Poșta Română SA, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 165.000 Euro reprezentând garanția de bună-execuție, s-au respins restul pretențiilor pârâtei și s-au compensat cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență, că reclamanta SC A. SL Spania prin cererea de chemare în judecată, precizată ulterior în privința cuantumului pretențiilor, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor rezultate din derularea raporturilor contractuale dintre părți, invocând în drept dispozițiile art. 970, art. 998, art. 1547 C. civ., art. 391 C. com. și art. 26 din Legea nr. 509/2002.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 6 iunie 2008 între reclamanta SC A. SL Spania, în calitate de agent și pârâta Compania Națională Poșta Română SA, în calitate de principal s-a încheiat contractul de agenție nr. x, având ca obiect desfășurarea pe teritoriul Uniunii Europene, cu excepția României a serviciului de interes public - obiect de activitate al principalului - constând în activități de intermediere în transferul de bani, activități de mesagerie și transport de colete, activități de plată a facturilor sau alte plăți, la ordinul clientului sub mărcile și emblemele comerciale ale Poștei Române. Contractul a fost încheiat pe o durată de 5 ani cu începere de la data semnării, cu posibilitatea prelungirii automate, pentru perioade succesive de câte 5 ani, dacă nu intervin motive rezonabile de încetare a acestuia.

Prin actul adițional din 10 septembrie 2008 încheiat între pârâtă, în calitate de principal și Poșta Rapidă Italia SRL, filială a reclamantei, în calitate de agent, s-a convenit desfășurarea acelorași activități și pe teritoriul Italiei. Susține reclamanta că la data de 1 februarie 2010, pârâta invocând caracterul nerentabil și lipsa profitului operațional, a denunțat în mod unilateral și intempestiv acest contract, anterior ajungerii la termen, prin notificarea din 28 ianuarie 2010. Pârâta Compania Națională Poșta Română prin cererea reconvențională formulată și precizată ulterior, a solicitat obligarea reclamantei SC A. SL Spania la plata sumelor aferente activităților desfășurate în Spania și Italia, reprezentând contravaloarea garanției de bună-execuție a contractului de închiriere și contravaloarea tehnicii de calcul nepredate la încetarea contractului.

Invocând dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1073 C. civ., pârâta a arătat că potrivit clauzelor contractuale, în termen de 5 zile de la încetarea convenției, reclamanta avea obligația de a-i restitui sumele plătite cu titlu de garanție de bună-execuție, precum și tehnica de calcul asupra căreia are un drept de proprietate. Tribunalul a apreciat că în raport de pretențiile formulate de pârâta Compania Națională Poșta Română prin cererea reconvențională se impune introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a societății Poșta Rapidă Italia SRL, iar prin încheierea din 18 martie 2015 a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune al pârâtei. În privința fondului, prima instanță a arătat că din dispozițiile art. 1153 C. civ.

rezultă caracterul, prin esență revocabil al contractului de mandat, iar manifestarea de voință a mandantului cu privire la revocare, nu poate fi cenzurată de instanță, însă în cazul revocării intempestive a contractului, mandantul datorează daune-interese în conformitate cu art. 391 C. com. Deși, potrivit contractului, pârâta putea denunța unilateral convenția, dacă se constata că activitatea nu este profitabilă, aceasta nu și-a îndeplinit propriile obligații stabilite prin art. 3, astfel că prin denunțarea intempestivă, reclamanta a fost în imposibilitatea valorificării investițiilor efectuate pentru derularea contractului, arată tribunalul. În consecință, având în vedere clauzele contractuale și probele administrate, inclusiv expertiza efectuată, acțiunea reclamantei a fost admisă în limitele arătate.

Prima instanță a obligat pârâta la plata sumelor reprezentând contravaloarea garanției pentru închirierea locațiilor utilizate ca oficii poștale, a contribuției pentru relocarea a patru oficii poștale, contravaloarea deconturilor lunare neachitate și remunerația fixă operațională pentru înființarea a șase oficii poștale în anul 2008. Pretențiile solicitate de reclamantă cu titlu de daune, impozit, salarii și contravaloarea asigurărilor sociale aferente anilor 2009 - 2010 au fost respinse ca nedovedite. Cu privire la cererea reconvențională, formulată de pârâta Compania Națională Poșta Română SA, prima instanță a apreciat, în temeiul clauzei prevăzute la art. 3.2.29 din contract, că sunt întemeiate pretențiile privind restituirea garanției de bună-execuție.

Solicitarea pârâtei de obligare la contravaloarea echipamentului de calcul a fost respinsă cu motivarea că potrivit expertizei, mijloacele fixe predate în custodia reclamantei erau complet amortizate la sfârșitul lunii martie 2011. Prin Decizia nr. 803 din 6 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC A. SL Spania și pârâta Poșta Rapidă Italia SRL, s-a admis apelul formulat de pârâta Compania Națională Poșta Română, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul înlăturării obligării acestei pârâte la plata sumelor de 368.144,76 Euro cu titlu de remunerație neamortizată a investițiilor, sumei de 110.000 Euro cu titlu de contribuție la relocarea oficiilor poștale și a sumei de 275.000, remunerație fixă operațională.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, intimatele fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 6.324 lei. În privința apelului declarat de reclamanta SC A. SL Spania și pârâta Poșta Rapidă Italia SRL s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, deoarece apelantele nu au achitat taxa judiciară de timbru datorată. Apelul formulat de pârâta Compania Națională Poșta Română, care a criticat hotărârea în privința modului de soluționare a acțiunii reclamantei a fost admis cu motivarea că, în mod greșit tribunalul a apreciat că în speță a intervenit denunțarea intempestivă a contractului, fiind aplicate greșit dispozițiile art. 391 C. com., clauzele relevante ale contractului, iar probele administrate în cauză au fost interpretate greșit.

Astfel, în privința sumei de 368.144,76 Euro la plata căreia a fost obligată pârâta cu titlu de remunerație rămasă neamortizată, instanța de apel a arătat că potrivit art. 4.2 din contract, suma stabilită cu titlu de remunerație fixă de început se plătește de pârâtă, o singură dată, în avans, anterior deschiderii oficiului poștal, ceea ce înseamnă că cheltuielile legate de amortizarea investițiilor se suportă tot de pârâtă. De asemenea, s-a reținut că expertiza efectuată în cauză nu a confirmat susținerile reclamantei referitoare la investițiile efectuate, în condițiile în care în evidența contabilă a societății nu există documentele corespunzătoare.

Lipsite de fundament probator, arată instanța de apel, sunt și pretențiile reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 111.000 Euro reprezentând contravaloarea relocării oficiilor poștale, în absența documentelor și a acordului pârâtei din care să rezulte obligația acesteia de a suporta cheltuielile solicitate de reclamantă cu acest titlu. Obligarea pârâtei la plata sumei de 275.000 Euro reprezentând remunerație fixă operațională este greșită pentru că din expertiză rezultă că această sumă a fost achitată, astfel că în mod greșit tribunalul prin sentința apelată a admis acest capăt de cerere. Instanța de apel a respins apărările reclamantei referitoare la lipsa preavizului pentru denunțarea contractului de agenție, cu motivarea că prin contract, părțile nu au prevăzut necesitatea îndeplinirii acestei formalități.

Criticile formulate de pârâtă referitoare la modul de soluționare a cererii reconvenționale au fost respinse ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SL Spania și pârâta Poșta Rapidă Italia SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor, recurentele după reluarea integrală a considerentelor deciziei recurate, arată că în mod greșit instanța de apel a respins pretențiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei Compania Națională Poșta Română SA la plata sumelor reprezentând valoarea rămasă neamortizată a investițiilor pentru amenajarea și dotarea oficiilor poștale în sumă de 368.144,78 Euro, în condițiile în care această valoare nu a fost contestată de pârâtă prin motivele de apel.

De asemenea, arată recurentele în cadrul aceluiași motiv de recurs, instanța de apel a interpretat greșit natura obligațiilor părților cu privire la amenajarea și dotarea oficiilor poștale ignorând faptul că reclamanta SC A. a învestit în acest scop suma de 533.775,23 Euro - necontestată prin întâmpinare - iar pârâta a alocat doar suma de 170.000 Euro cu titlu de remunerație fixă de început. Contractul de agenție, în ansamblul său, arată recurentele a fost greșit interpretat, instanța schimbând înțelesul acestuia, a aplicat greșit dispozițiile art. 391 C. com., deoarece contrar celor reținute prin decizia recurată, revocarea contractului pentru justă cauză nu poate opera în condițiile existenței culpei mandantului, care de la începutul derulării contractului a restrâns în mod unilateral obiectul acestuia, în considerarea căruia mandatarul și-a calibrat resursele.

Pe de altă parte, instanța de apel trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 982 C. civ., în vigoare la data încheierii contractului, prin evidențierea clauzelor relevante și nu doar a celor care stabileau dreptul Principalului de a denunța contractul pentru lipsa profitului, chiar dacă această condiție era îndeplinită în speță. Exonerarea de la plata daunelor-interese prin invocarea justei cauze pentru revocarea contractului trebuia analizată de instanța de apel prin verificarea îndeplinirii propriilor obligații contractuale ale pârâtei, condiție neîndeplinită în speță. A doua critică vizează nelegalitatea deciziei, instanța de apel schimbând înțelesul clauzei inserate la art. 4.2 din contract prin care se prevede obligația Principalului de a plăti o remunerație de 50% din remunerația fixă de început, calculată conform anexei 4 din contract.

Potrivit convenției părților, remunerația fixă se plătește în avans, ceea ce exclude de plano, susțin recurentele, existența unor documente justificative, care s-ar obține în timpul sau după amenajare. Înlăturarea obligării pârâtei la plata sumei de 110.000 Euro cu titlu de remunerație fixă pentru relocarea a patru oficii poștale ca urmare a inexistenței unor documente justificative ale cheltuielilor de relocare sau înființare a unor noi oficii poștale, reprezintă o motivare străină de natura pricinii pentru că remunerația fixă este datorată în funcție de suprafața spațiului amenajat și nu prin raportare la costurile efectuate de Agent. De asemenea, arată recurentele prin ultimul motiv de recurs, instanța de apel a interpretat eronat noțiunea de remunerație fixă operațională și înțelesul clauzei referitoare la obligația Principalului de a o plăti.

Intervenind în convenția părților prin adăugarea unor condiții de justificare a plății, în mod greșit au fost respinse pretențiile în cuantum de 275.000 Euro solicitate cu acest titlu. Prin întâmpinarea depusă, intimata Compania Națională Poșta Română SA a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 391 C. com. și clauzele contractului de agenții încheiat între părți. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, cu precizarea că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deși formal indicate în cererea de recurs, nu cuprind o dezvoltare corespunzătoare a criticilor, astfel încât verificarea deciziei sub acest aspect nu se impune.

Singura referire a recurentelor la existența unei motivări străine cauzei nu este suficientă pentru a atrage incidența acestei dispoziții legale, în absența unei argumentări din care să rezulte nelegalitatea deciziei din această perspectivă. Referitor la primul motiv de recurs constând în depășirea limitelor investirii instanței de apel derivate din analiza valorii investițiilor efectuate de reclamantă pentru amenajarea celor șase oficii poștale în anul 2008, deși hotărârea primei instanțe nu a fost criticată de pârâtă prin motivele de apel, se va reține că această critică este nefondată. Contrar susținerilor recurentelor, din verificarea apelului formulat de pârâta Compania Națională Poșta Română SA, rezultă că primul motiv a vizat stabilirea greșită a stării de fapt și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1153 C. civ.

și a art. 391 C. com. în sensul că obligarea la plata sumei de 368.144,76 Euro reprezentând valoare rămasă neamortizată a investițiilor este lipsită de fundament. Prin urmare, instanța de apel a soluționat cauza în limitele arătate de pârâtă prin motivarea apelului și în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., iar critica recurentelor fiind nefondată urmează a fi înlăturată. În egală măsură dispozițiile art. 391 C. com., în vigoare la data încheierii contractului din litigiu au fost corect aplicate prin decizia recurată, instanța de apel argumentând în acord cu aceste dispoziții legale că în cazul existenței unei juste cauze pentru revocarea contractului de mandat, mandantul, în speță pârâta Compania Națională Poșta Română SA, este exonerată de plata daunelor contractuale.

În speță, convenția părților a încetat prin denunțarea unilaterală a pârâtei justificată de existența unor motive rezonabile în sensul art. 2.2 din contract, care prevede că se încadrează în această categorie situația în care activitatea oficiilor poștale deschise în teritoriu, respectiv în Spania și Italia nu este profitabilă. Într-o atare situație, contractul încetează, potrivit art. 6.1 lit. c), această decizie aparținând Principalului. Probele administrate în cauză - a căror cenzură este exclusă în calea de atac a recursului - au demonstrat existența unei activități lipsite de profit, astfel încât decizia pârâtei de a denunța unilateral contractul nu contravine clauzelor convenției și nu poate fi apreciată ca având un caracter abuziv și nici intempestiv, acest motiv fiind prevăzut expres în convenția părților.

Încetarea contractului având o justă cauză, în mod corect a argumentat instanța de apel că reclamanta nu este îndreptățită la plata unor daune-interese în conformitate cu alin. (1) al art. 391 C. com. Susținerea recurentelor potrivit cărora prin analiza clauzelor care stabileau dreptul Principalului de a denunța unilateral contractul, instanța de apel a omis aplicarea art. 982 C. civ., care impuneau obligația analizării tuturor clauzelor relevante ale convenției, având un caracter general, nu face posibilă identificarea unei critici concrete din care să rezulte aplicarea greșită a acestor dispoziții legale. Dimpotrivă, analizând cauza în limitele învestirii și în conformitate cu art. 292 C. proc.

civ., instanța de apel a analizat clauzele contractuale prin prisma criticilor și apărărilor formulate de părți, concluzionând că nu se poate susține că apelanta a procedat la denunțarea abuzivă a contractului, ci a respectat clauzele care o îndreptățeau să procedeze astfel în ipoteza în care se constata existența unei activități neprofitabile. Faptul că activitatea desfășurată în temeiul contractului a fost lipsită de profit fiind confirmat și de reclamantă, astfel cum s-a reținut prin decizia recurată. Motivul de recurs referitor la schimbarea înțelesului clauzei inserate la art. 4.2 din contract este nefondat. Potrivit acestei clauze remunerația fixă de început reprezintă totalitatea costurilor de amenajare a oficiilor poștale pe care Principalul o plătește Agentului o singură dată în avans, anterior deschiderii oficiului poștal.

Raportat la conținutul acestei clauze și la probele administrate în cauză, necontestate de reclamantă, sub acest aspect, instanța de apel a concluzionat că pârâta a suportat integral cheltuielile legate de amenajarea oficiilor poștale, iar în lipsa unei clauze convenționale sau a acordului pârâtei de a suporta cheltuielile pentru relocarea unor oficii poștale, solicitarea reclamantei pentru obligarea la plata sumelor cu acest titlu este lipsită de fundament juridic. Ultima critică referitoare la nelegalitatea deciziei prin care s-a respins solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 275.000 Euro, cu titlu de remunerație fixă operațională este nefondată în condițiile în care instanța de apel a înlăturat plata acestei sume cu motivarea că potrivit expertizei efectuate în cauză, pârâta și-a îndeplinit această obligație.

Analiza stării de fapt și interpretarea probelor administrate în cauză este atributul exclusiv al instanței de apel, în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, fiind exclusă cenzurii instanței de recurs motiv pentru care și această critică - în esență de netemeinicie și nu de nelegalitate - va fi respinsă. În concluzie, recursul formulat fiind nefondat, va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC Posta Rapid SL Spania și pârâta Posta Rapida Italia SRL împotriva Deciziei civile nr. 803A din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 martie 2017. Procesat de GGC - CL