ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2017

Decizia nr. 759/2017 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L.

au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Direcția Națională Anticorupție, M.M.,obligarea pârâților la reîncadrarea conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 ianuarie 2011, stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare, obligarea pârâților la emiterea deciziilor de reîncadrare, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2011 și până la pronunțarea sentinței actualizată cu rata inflației și acordarea daunelor interese moratorii, respectiv dobânzi legale, potrivit O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești. Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca ordonator principal de credite, la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri și obligarea pârâtului M.M. să asigure pârâtului N.N. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale. Prin încheierea din data de 14 martie 2016, instanța a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanții care au calitatea de grefieri, de cererea introductivă inițială, în care figurau și reclamanți care dețin funcția de personal conex, funcționari publici și personal contractual, în cadrul acelorași instituții.

Astfel, s-a format Dosarul nr. x/111/2016 ce are ca obiect drepturile salariale solicitate de către reclamanții care au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea și Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea. Prin sentința civilă nr. 330/LM pronunțată la data de 16 mai 2016, Tribunalul Bihor, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în analiza competenței prevăzute de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează reclamantul, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, iar dispozițiile Deciziei nr. 7/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii doar de la data publicării în M. Of. Învestit prin declinare,Tribunalul Alba, secția I civilă, a pronunțat sentința nr. 459 din data de 7 martie 2017, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea la Curtea de Apel Oradea, Judecătoria Oradea, Judecătoria Aleșd, Judecătoria Beiuș, Judecătoria Marghita, Judecătoria Salonta, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Oradea și Direcția Națională Anticorupție Oradea, concluzionând că nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului Bihor, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială reclamanții își au domiciliul procesual ales și locul de muncă. Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare - ordonatori de credite, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, s e reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora c ererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere că reclamanții își au domiciliul și locul de muncă în județul Bihor, reiese că instanța căreia i-ar reveni competența de soluționare și cea pe care, de altfel, reclamanții au înțeles să o învestească cu soluționarea cauzei, este Tribunalul Bihor. Problema pe care o ridică prezentul conflict de competență este aceea de a stabili dacă, față de norma generală cuprinsă în textele legale sus-menționate, sunt incidente în speță dispozițiile speciale cuprinse în art. 127 C. proc. civ., care reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

Prin Decizia nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație în soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.,publicată în M. Of., Partea I nr. 461 din 22 iunie 2016, s-a stabilit că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță. De asemenea, s-a statuat că interpretarea literală a textului art. 127alin.

(3) C. proc. civ., în sensul aplicării sale doar grefierilor din cadrul instanțelor, nu ar fi posibilă, întrucât textul nu cuprinde o astfel de mențiune și nu distinge între grefierii din cadrul instanțelor și cei din cadrul parchetelor, motiv pentru care prevederile se aplică în egală măsură grefierilor de la instanțe și celor de la parchete. În cauză, se reține că reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, respectiv Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă această instanță. Se constată că în cauză nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că niciunul dintre reclamanți nu își desfășoară efectiv activitatea în cadrul Tribunalului Bihor (sau în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor) , care este instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, într-o asemenea situație nu este incidentă ipoteza normei cuprinsă în dispozițiile art. 127 C. proc.

civ. Sintagma utilizată de legiuitor, respectiv competența instanței la care își desfășoară activitatea, nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul,asistentul judiciar sau grefierul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv. Faptul că respectivul tribunal se află în circumscripția Curții de Apel Oradea, instanță la care își desfășoară activitatea o parte dintre reclamanți, nu este un argument suficient, de natură a înlătura competența cu caracter general prevăzută de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011. Prevederile art. 127 C. proc. civ.

au în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac, iar interpretarea extensivă a acestor dispoziții contravine redactării restrictive a textului de lege, neputându-se anticipa exercitarea căii de atac în cauză pentru a justifica învestirea Tribunalului Alba cu judecarea litigiului. Înalta Curte amintește că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și următoarele C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților. Având în vedere considerentele expuse,Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.