ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, la data de 25 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Aleșd, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE București, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună: obligarea pârâților la reîncadrarea reclamanților conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 (privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), începând cu data de 01.01.2011, și la stabilirea corectă a modului de calcul al drepturilor salariale lunare, având în vedere că la Anexa VI- Justiție, articolele 4 și 5, sunt în vigoare și se prevăd sporurile de care beneficiază personalul auxiliar, dar în continuare, salariul de încadrare și sporurile aferente se aplică conform O.G. nr. 8/2007 și Legii nr. 330/2009 (legi abrogate); obligarea pârâtei Curtea de Apel Oradea la emiterea deciziilor de reîncadrare, conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011; obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01.2011- și până la pronunțarea sentinței, sumă actualizată cu rata inflației, și acordarea daunelor- interese moratorii, respectiv, dobânzi legale, potrivit O.G. nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală; obligarea pârâtului Ministerul Justiției, ca ordonator principal de credite care aprobă proiectele de buget ale Curților de apel, la emiterea grilelor de salarizare, în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008 și Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se, astfel, confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat salariaților, conducând, astfel, la discriminări (procentul variază de la un salariat la altul între 11- 25%, fără a se indica în vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare, iar alții de unul mai mic, și, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În ședința publică din data de 15 noiembrie 2018, instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 806/LM/2018, pronunțată la data de 16 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, și în consecință: a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției București, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor și Ministerul Finanțelor Publice București, în favoarea Tribunalului Cluj, secția I civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul din cererea principală este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

În interpretarea art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ., a reținut instanța, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 7/16.05.2016 pronunțată în recurs în interesul legii a interpretat restrictiv aplicarea textului de lege ce consacră competența facultativă, reținând în dispozitivul deciziei că:

"Sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță."

Ulterior, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 290/2018, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) noul C. proc. civ. și a constatat că "sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) noul C. proc. civ. sunt neconstituționale."

În considerentele deciziei Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. A mai reținut Curtea Constituțională faptul că art. 47 din Codul de procedură francez completat prin art. 3 din Decretul nr. 2017-891 din 6 mai 2017, care a reprezentat sursa de inspirație a legiuitorului român la redactarea dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., prevede că "În cazul în care un magistrat sau un auxiliar al justiției este parte dintr-un litigiu ce ține de competența unei instanțe în circumscripția căreia acesta își desfășoară activitatea, reclamantul poate sesiza o instanță situată într-o circumscripție învecinată".

În același timp, a mai reținut tribunalul, potrivit prevederilor art. 127 alin. (3) noul C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 127 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Față de aceste aspecte, având în vedere că reclamanții au calitatea de grefier - personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Aleșd, în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) noul C. proc. civ., în limitele declarate constituționale prin decizia nr. 290/26.04.2018 pronunțată de Curtea Constituțională a României, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Cluj, secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă, la data de 08 ianuarie 2019, sub nr. x/2018, care, prin încheierea civilă nr. 16/CC/2019 a ședinței Camerei de Consiliu de la 21 ianuarie 2019, și-a declinat competența materială funcțională de soluționare în favoarea secției Mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Cluj, complet specializat de litigii de muncă, secție pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 29 ianuarie 2019, sub nr. x/2018*.

În ședința publică din 11 martie 2019, a fost invocată, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj.

Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 644/2019, pronunțată la data de 18 martie 2019, în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. ȘI M., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI București, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE București, în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat ivit conflictul negativ de competență între instanțe și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Reclamanții au calitatea de grefieri personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Aleșd, prin cererea formulata solicitând reîncadrarea și stabilirea corectă a modului de calcul al indemnizatiilor de incadrare precum si plata diferentelor salariale rezultate.

În conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., forma in vigoare la momentul inregistrarii cererii, daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea iar potrivit alin. (3) din acest text legal, dispozitiile alin. (1) si 2 se aplica in mod corespunzator si in cazul procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.

Analizand exceptia de necompetenta teritoriala invocata din oficiu, instanta a reținut că, prin acțiunea formulata de reclamanti se solicită reîncadrarea lor și stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare, cererea fiind initial introdusa la instanta competenta material si teritorial in raport de domiciliul si locul de munca al reclamantilor respectiv Tribunalul Bihor.

Si in limitele edictate de Decizia Curtii Constitutionale nr. 290/2018, invocata de Tribunalul Bihor, prevederea de la art. 127 C. proc. civ. a fost stabilita in interesul partii reclamante iar intrucat aceasta parte a inteles sa sesizeze Tribunalul Bihor cu solutionarea cererii sale, acesta nu avea posibilitatea sa invoce din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala cu consecinta declinarii competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Cluj.

Reiese că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bihor ca instanță sesizată de reclamanți, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Tribunalul Bihor și Tribunalul Cluj- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți- în speță, se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind în primă instanță Tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

Totodată, calitatea reclamanților de personal de specialitate și conex în justiție, sub aspectul competenței teritoriale, atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Din această perspectivă, în ceea ce privește competența reglementată prin dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea au o dublă semnificație: pe de o parte, instituie un caz de necompetență teritorială a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul/procurorul/grefierul, care are calitate de reclamant al unei pricini și, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul/procurorul/grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței.

Cum reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie și o competență teritorială facultativă, ceea ce corespunde denumirii marginale a textului. Această alegere a uneia dintre instanțele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie exercitată de reclamantul judecător/procuror/grefier, la data sesizării instanței. Dubla semnificație a normei cuprinsă în dispozițiile art. 127 C. proc. civ. determină și calificarea distinctă a excepțiilor procesuale prin care nerespectarea acesteia poate fi sancționată.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte apreciază că se impune a se preciza că în valența sa de normă de necompetență absolută, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. are ca rațiune exigențele unei proceduri echitabile, și anume, ca la judecarea unei pricini în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant să nu existe niciun element de natură a putea altera garanțiile de imparțialitate ce trebuie să însoțească orice procedură judiciară, ori de a crea vreo aparență de soluționare părtinitoare a cauzei.

În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reținut că "(...) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situația particulară a acestor cauze și pune la dispoziția acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanțe deopotrivă competente. Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ., (...), este un mijloc procedural care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții. De asemenea, dispoziția legală menționată la alin. (2) reglementează și situația pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Art. 127 C. proc. civ. apare astfel ca fiind alternativa la instituția strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curții de apel sau a instanței supreme, după caz, pentru a se pronunța asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților.

Înalta Curte apreciază că în interpretarea restrictivă a art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este relevant paragraful 24 din considerentele deciziei Curții Constituționale sus- enunțate, în cuprinsul căruia se reține că "... prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. circumscriu obligația reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate ...".

Prin urmare, pentru o cerere în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant, cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanțe judecătorești de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate în a cărui circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanțele de același grad prevăzute anterior.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competență, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex la Judecătoria Aleșd, din circumscripția Tribunalului Bihor, la data înregistrării acțiunii. Ca atare, aveau opțiunea conferită de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ce prevăd o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care se aplică corespunzător și grefierilor, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, interzic sesizarea instanței competente, a locului unde își desfășoară activitatea- în speță, Tribunalul Bihor, aceste dispoziții fiind norme care reglementează o necompetență teritorială absolută în ceea ce privește instanța în care își desfășoară efectiv activitatea judecătorul/procurorul/grefierul (Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii).

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi avute în vedere în speță, raportând calitatea de personal conex a reclamanților la cele statuate prin decizia nr. 7/2016, publicată în M.Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că "art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de grefier, în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești."

Astfel, raportând raționamentul instanței supreme mai sus evocat la prevederile art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prevederi menționate expres în considerentul nr. 77 al deciziei antereferite și care dispun în sensul că "sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer", Înalta Curte impune concluzia că personalului conex celui auxiliar de specialitate îi sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru identitate de rațiune, respectiv, pentru asigurarea dreptului de acces la un proces echitabil și la o instanță imparțială, drept asupra căruia ar putea exista suspiciuni în condițiile în care o instanță s-ar pronunța asupra cauzei în care ea însăși ar avea, așa cum este cazul în speță, calitatea de pârât.

Se constată, astfel că, pentru o cerere în care un judecător/procuror/grefier/personal auxiliar sau personal conex are calitatea de reclamant, cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanțe judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu instanța la care își desfășoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanțele de același grad prevăzute anterior.

Întrucât dispozițiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. folosesc imperativul "va sesiza", în timp ce dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol (în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător/procuror/grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza) arată că "poate sesiza", se apreciază că legiuitorul a avut în vedere o obligație a reclamantului în ipoteza de la alin. (1).

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. edictate de legiuitor în scopul asigurării unor garanții de imparțialitate obiectivă, sunt norme speciale, derogatorii, atât de la dreptul comun în materia strămutării, cât și de la normele de competență teritorială, indiferent dacă acestea sunt de ordine publică ori de ordine privată, chiar dacă acestea ar fi cuprinse în C. proc. civ. sau în legi speciale.

Prin urmare, rațiunile normei de necompetență absolută a Tribunalului Bihor, intrinseci prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., își găsesc pe deplin incidență în speță, menite pentru asigurarea imparțialității justiției.

În plus, sub aspectul competenței teritoriale, incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. este atrasă, o dată în plus, și față de calitatea de pârâți a Tribunalului Bihor și a Curții de Apel Oradea, în limitele în care a fost stabilită conformitatea acestei norme legale cu legea fundamentală a țării.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 638/23. VII.2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. este constituțională în măsura în care privește și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Curtea a constatat că, de principiu, competența facultativă este o expresie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul, nu este aptă să acopere în mod complet toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți. De aceea, dispoziția legală criticată nu își atinge scopul pentru care a fost edictată, justițiabilii fiind nevoiți să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalității armelor în soluționarea cauzei lor în mod echitabil.

Instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează în interpretarea restrictivă a sintagmei "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

Instanța supremă apreciază că aceste dispoziții legale, astfel cum au fost cenzurate de instanța de contencios constituțional, sunt pe deplin aplicabile și persoanelor care fac parte din personalul conex și contractual al instanțelor, în primul rând în considerarea inexistenței vreunei norme legale care să le excludă de la aplicare, existând o rațiune unică pentru un tratament unitar în ce privește toți angajații uneia și aceleiași instanțe.

Din această perspectivă, se poate aprecia că noțiunea de "grefier" din textul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie interpretată în sens larg, o asemenea interpretare extensivă fiind în acord cu spiritul considerentelor deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale și fiind în măsură să răspundă efectiv dezideratului unei justiții imparțiale.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport cu cele statuate prin evocata decizie a Curții Constituționale, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier (lato sensu) are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Din această perspectivă, soluția preconizată de Tribunalul Bihor este apreciată ca fiind legală, întrucât, această instanță a fost sesizată cu încălcarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de pârâți în cauză o au atât Tribunalul Bihor, cât și Curtea de Apel Oradea, jurisdicția învecinată celei în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea reclamanții fiind un argument menit să asigure și dezideratul de imparțialitate a justiției.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2019.