ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1304/2019

Ședința publică din data de 13 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 21 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, mai mulți reclamanți, printre care și A., i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 28 și art. 208-211 din Legea nr. 62/2011, art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 și art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș.

Prin încheierea din 15 februarie 2017, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns cauza în privința reclamantului A. și formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 597/2017 din 15 februarie 2017, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 16 martie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 4768 din 12 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale active; a respins ca prescrise pretențiilor aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2011 și 21 noiembrie 2013; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și, în consecință, a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul București; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București; a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 11.979 RON (sumă netă), reprezentând diferențele de drepturi salariale, aferente perioadei cuprinse între 22 noiembrie 2013 și 31 decembrie 2017; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr. 5155 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că intimatul-reclamant este încadrat la Tribunalului București într-o funcție conexă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.

Aceeași curte de apel a constatat că are calitatea de intimată-pârâtă în prezenta cauză, fiind obligată prin sentința atacată la plata diferențelor salariale, alături de apelantul-pârât Tribunalul București.

În continuare, au fost evocate dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., precum și ample considerente din decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale.

Având în vedere caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și calitatea de intimată-pârâtă deținută de Curtea de Apel București, instanță în cadrul căreia funcționează judecătorii învestiți cu soluționarea apelului, în temeiul art. 132 C. proc. civ., aceeași curte de apel a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești la 18 ianuarie 2019, sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1342/2019 din 13 martie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Pitești a prezentat obiectul litigiului și soluțiile pronunțate în cauză, după care a reținut că, potrivit normelor de organizare judiciară, competența teritorială de soluționare a apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunalul București aparține Curții de Apel București, fiind un caz de competență teritorială absolută.

Art. 127 C. proc. civ. reglementează doar competența teritorială a primei instanțe, competentă material să soluționeze cauza, iar nu și competența instanțelor de control judiciar, aspect ce reiese și din decizia nr. 7/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii. Astfel, prin această decizie s-a statuat că aceste dispoziții au în vedere sesizarea primei instanțe, nu și instanțele de control judiciar.

Curtea de Apel Pitești a mai reținut că aceeași concluzie reiese și din decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, evocând în acest sens considerentele de la paragrafele 23 și 27.

Curtea de Apel Pitești a apreciat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. privind competența facultativă nu pot fi aplicate decât în ceea ce privește competența teritorială a primei instanțe, competentă material să soluționeze cauza, în care au calitatea de parte, reclamant sau pârât, fie un judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă sau instanța de control judiciar, conform deciziei Curții Constituționale, fie una dintre aceste instanțe.

Pentru situația din prezenta cauză, în care intimatul are calitatea de personal auxiliar conex în cadrul Curții de Apel București, iar aceasta din urmă este atât instanță de apel, cât și intimat-pârât, părțile interesate au la dispoziție instituția procedurală a strămutării.

Curtea de Apel Pitești a constatat că problema competenței nu a fost invocată în fața Tribunalului București, astfel încât acest aspect a fost tranșat definitiv, nemaiputând fi repus în discuție în calea de atac.

Aceeași curte de a apel a apreciat că invocarea de către instanța de apel a necompetenței teritoriale, raportat la art. 127 C. proc. civ., contravine art. 130 alin. (2) din același act normativ, întrucât s-ar ajunge la reanalizarea competenței teritoriale a primei instanțe, chiar dacă efectele acestei analize sunt reținute doar în privința instanței de apel.

Pe de altă parte, decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a fost publicată ulterior datei declarării apelurilor. Având în vedere că legalitatea învestirii instanței se analizează în raport de situația de la data formulării cererii, fără a avea relevanță schimbările intervenite ulterior, conform art. 25 alin. (2) C. proc. civ., aplicarea deciziei Curții Constituționale ar încălca principiul neretroactivității legii, precum și art. 147 alin. (4) din Constituție, conducând la producerea de efecte juridice și pentru situații trecute.

Totodată, Curtea de Apel Pitești a constatat că art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială de ordine privată, ce se manifestă prin beneficiul acordat reclamantului de a sesiza o altă instanță decât cea care are calitatea de pârât în proces. În niciun caz, instanța nu se poate prevala de aceste dispoziții pentru a invoca excepția necompetenței teritoriale, din oficiu, mai ales direct în calea de atac a apelului.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Pitești a admis excepția excepția necompetenței sale teritoriale și, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 mai 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel București și Curtea de Apel Pitești - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Conform art. 131 alin. (1) teza I C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că excepția de necompetență materială sau teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că instanța sesizată inițial a fost Tribunalul Argeș, care a invocat și admis excepția necompetenței sale teritoriale la primul termen de judecată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În urma înregistrării dosarului pe rolul rău, Tribunalul București a soluționat cauza în primă instanță, fără să invoce excepția necompetenței sale teritoriale.

Așadar, chestiunea competenței a fost definitiv tranșată în favoarea Tribunalului București, ca urmare a neinvocării excepției de necompetență la primul de judecată la care părțile au fost citate în fața primei instanțe.

În aceste condiții, invocarea de către Curtea de Apel București a excepției de necompetență teritorială direct în apel s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor imperative de la art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

Prin urmare, depășirea momentului procesual până la care putea fi invocată excepția necompetenței teritoriale de ordine publică a atras decăderea din dreptul de a invoca această excepție, cu consecința acoperirii eventualelor neregularități procedurale cu privire la competența instanței sesizate.

Cum decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 23 iulie 2018, rezultă că această decizie a produs efecte după ce chestiunea competenței a fost definitiv tranșată în fața primei instanțe.

Relevant în acest sens este art. 147 alin. (4) teza finală din Constituție, conform căruia, "de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2019.