ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2019

HOTĂRÂRE

11.06.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D. și E. - personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu citarea obligatorie, în calitate de expert, a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv V.R.S. 405 RON+4%+10%;

repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea acțiunii și până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

Prin sentința civilă nr. 807LM/2018 din 16 noiembrie 2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a hotărî astfel, instanța inițial sesizată, având în vedere calitatea reclamanților de grefieri în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciu Teritorial Oradea, a dat eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în limitele declarate constituționale prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională a României și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Urmare a declinării, la 9 ianuarie 2019 litigiul a fost înregistrat sub același număr de dosar pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, care, prin sentința civilă nr. 355/2019 din 13 martie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Bihor și, constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța de declinare a reținut că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 127 din C. proc. civ., reclamanții nefuncționând la Tribunalul Bihor, sens în care a menționat decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și alte câteva decizii de speță, din perspectiva cărora a apreciat că tribunalului inițial sesizat îi revine competența de soluționare a cauzei.

Totodată, față de faptul că reclamanții își desfășoară activitatea la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, a reținut că, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, competența de soluționare a cererii deduse judecății aparține Tribunalului Bihor, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliile și locul de muncă reclamanții.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 martie 2019.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând îndeplinirea cerințelor acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, instanța supremă constată că cele două instanțe - Tribunalul Alba și Tribunalul Bihor - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind în primă instanță tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. Totodată, față de calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate din justiție, sub aspectul competenței teritoriale este atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018 a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că, de principiu, competența facultativă este o expresie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul, nu este aptă să acopere în mod complet toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți. De aceea, dispoziția legală criticată nu își atinge scopul pentru care a fost edictată, justițiabilii fiind nevoiți să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalității armelor în soluționarea cauzei lor în mod echitabil.

Instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează în interpretarea restrictivă a sintagmei "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

Raportat la cele statuate prin această decizie, conform dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitate de reclamant într-o cerere, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Or, cum în speță reclamanții, personal de specialitate în justiție, au sesizat inițial Tribunalul Bihor, instanță în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea, respectiv în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, pentru asigurarea imparțialității justiției, în considerarea prevederilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate.