ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2019

HOTĂRÂRE

07.06.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 7 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/10.12.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. (personal auxiliar de specialitate), L., M., N., O. și P. (personal conex) și Q. (îngrijitor) au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și TRIBUNALUL CARAȘ-SEVERIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 6,5%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS. 405 RON+4%+4,5%+10%, precum și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până ia recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, după. intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, printre altele, că la valoarea de referință sectorială de 405 RON nu a fost adăugată majorarea totală de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, fiind luată în calcul la vechea valoare de referință sectorială de 405 RON, doar majorarea de 4%, iar nu și cea de încă 4.5% prevăzută de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2008.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile O.G. nr. 13/2008, decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, dispozițiile Legii nr. 293/2015, Legii nr. 71/2015, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 6 alin. (4), art. 2517, art. 2526 și art. 1535 din C. civ., prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, art. 1 alin. (5)

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, O.U.G. nr. 20/2016, art. 1 531, art. 1535 din C. civ., art. 166 din Codul Muncii.

II. Prin sentința civilă nr. 175 din 8 februarie 2019, Tribunalul Caraș Severin, secția I civilă a admis excepția privind necompetența teritorială, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În motivare, s-a reținut că art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării instanței, a fost suspus controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea", din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, statuând, totodată, că dispozițiile art. 127 alin. (1), (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte/pârât, în raport de dispozițiile art. 124 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Instanța a mai reținut că textul art. 127 C. proc. civ. reglementează o competență facultativă, determinată de calitatea reclamantului, calitate care trebuie să existe la data sesizării instanței, art. 123 alin. (3) C. proc. civ. prevăzând:

"când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile."

III. La data de 22 martie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018.

Prin sentința nr. 180 din data de 18 aprilie 2019, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat, la rândul său, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți, în favoarea Tribunalului Caraș Severin, secția I civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În motivare, Tribunalul Mehedinți a arătat că prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională, urmare a constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., a extins controlul și asupra dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul noțiunii de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., statuând că acest text își găsește un sens constituțional numai în măsura în care vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (pct. 51 din decizie).

Tribunalul Mehedinți a apreciat că, în speță, în ceea ce privește materia competenței teritoriale a instanței, este esențială calitatea reclamanților, de personal auxiliar de specialitate și conex care își desfășoară activitatea la Judecătoria Oravița, normele de competență fiind prevăzute în art. 127 alin. (3) coroborat cu alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data de 10 decembrie 2018 (forma nemodificată și necompletată a acestui articol prin Legea nr. 310/2018).

Ca atare, s-a considerat că este competent teritorial Tribunalul Caraș-Severin, întrucât reclamanții sunt grefieri la Judecătoria Oravița, iar instanța competentă teritorial se stabilește conform art. 127 alin. (3) coroborat cu art. 127 alin. (1) C. proc. civ., noțiunea de instanță la care grefierul își desfășoară activitatea fiind interpretată restrictiv, conform deciziei în interesul legii nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cât privește reclamanții personal conex (aprod, respectiv șofer) la Judecătoria Oravița, instanța a apreciat că acestora nu li se aplică dispozițiile derogatorii în materia competenței teritoriale prevăzute de art. 127 alin. (3) C. proc. civ., ci dispozițiile de drept comun în materia soluționării conflictelor de muncă, respectiv art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", adică Tribunalul Caraș-Severin.

Cum din actele dosarului nu rezultă opțiunea reclamanților grefieri în sensul sesizării Tribunalului Mehedinți cu judecarea acțiunii deduse judecății, instanța a considerat că Tribunalul Caraș-Severin a încălcat principiul disponibilității, reglementat de art. 9 Cod procedură, principiu care guvernează procesul civil.

IV. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mehedinți competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât, se apreciază că instanța de judecată a fost învestită cu un conflict de muncă.

Conflictul negativ de competență între Tribunalul Caraș-Severin și Tribunalul Mehedinți a fost generat de interpretarea și aplicarea în speță a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018.

Astfel, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 10 decembrie 2018, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară, ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

Textul art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Cu toate acestea, având în vedere faptul că unii dintre reclamanții dețin calitatea de personal auxiliar de specialitate, desfășurându-și activitatea la Judecătoria Oravița (instanță de pe raza Curții de Apel Timișoara), se apreciază că în cauză este incident și textul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziție cu caracter imperativ care, în formularea în vigoare de la data introducerii cererii, stabilea:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. introduc noțiunea de competență facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care "judecătorul" are calitatea de reclamant.

În același timp, potrivit alin. (3) al textului menționat, reclamanților din prezenta cauză ce dețin calitatea de grefieri - personal auxiliar de specialitate le revine obligația de a introduce cererea la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate celei în care se situează instanța competentă să soluționeze cauza.

Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială de competență, care se referă la o categorie specială de cereri, și care se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, la Parchetul de pe lângă aceeași instanță.

Decizia Curții Constituționale nr. 290 din data de 26 aprilie 2018 a constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., arătând că acest text încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituție și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

În considerentele deciziei anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut că, pentru ca principiul egalității de arme să fie garantat în mod efectiv, părților trebuie să li se asigure același tratament de la început și până la finalizarea litigiului, acesta trebuind să fie respectat și în căile de atac (par. 36).

Așadar, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății, sens în care se apreciază că funcțiile îndeplinite de reclamanții personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Oravița atrag aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., indiferent de instanța pe lângă care aceștia își desfășoară activitatea (judecătorie, tribunal sau curte de apel), în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (în speță - Tribunalul Caraș-Severin).

Aceleași dispoziții legale sunt aplicabile și reclamanților ce dețin calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Oravița, deoarece textul art. 59 din C. proc. civ. prevede că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Dispozițiile art. 123 alin. (3) din C. proc. civ. sunt, deopotrivă, aplicabile.

În același timp, decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale arată că noțiunea de "judecată" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care acesta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmărește a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitate de reclamant sau pârât, după caz.

Având în vedere forța general obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, începând cu data publicării acestora, se constată că interpretarea dată de această instanță asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" și noțiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se impune cu caracter obligatoriu și în speța de față.

În același timp, se observă faptul că Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Timișoara cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de părți pârâte în proces, situație în raport cu care se apreciază că în mod corect a procedat Tribunalul Caraș-Severin, pronunțând sentința civilă nr. 175 din 8 februarie 2019, prin care a admis excepția privind necompetența teritorială invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Mehedinți, instanță de același grad cu cea competentă să soluționeze cauza, dar situată în circumscripția Curții de Apel Craiova (învecinată cu Curtea de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Oravița, la care reclamanții își desfășoară activitatea).

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Mehedinți.