ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 699/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 699/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 699/2017 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin încheierea din data 21 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2014/a2, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 17 august 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. x/325/2014. Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut, că părțile nu s-au prezentat la judecată și nici nu au solicitat judecata în lipsă. Prin încheierea din data 18 noiembrie 2015, pronunțată în același dosar, Curtea de Apei Timișoara, secția I civilă, a respins cererea de repunere pe rol, formulată de recurentul-reclamant A. și a menținut măsura suspendării judecării recursului, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., avându-se în vedere lipsa nejustificată a părților la termenul de judecată acordat, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri. Întrucât de la data de 18 noiembrie 2015 cauza a rămas în nelucrare, părțile nefăcând vreun act de procedură, instanța a repus cauza pe rol și a stabilit termen de judecată pentru data de 15 iunie 2016, când a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului, în baza art. 420 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Prin Decizia nr. 256 din 15 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2014/a2, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a constatat perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 17 august 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. x/325/2014.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni". Ca atare, instanța a constatat îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, de la data suspendării judecății în baza art. 411 din acest act normativ, pricina a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de 6 luni. Împotriva acestei decizii, la data de 27 iunie 2016, a declarat recurs recurentul - reclamant A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 iulie 2016, sub nr. x/325/2014/a2.
Cererea de recurs nu a fost motivată, recurentul - reclamant menționând în cuprinsul acesteia că va depune ulterior motivele de recurs. Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc.
civ., „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare". Prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din aceiași act normativ stipulează următoarele:, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește". În cauză, Decizia nr. 256 obiect al recursului pendinte, a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, la data de 15 iunie 2016, iar calea extraordinară de atac a recursului a fost promovată la data de 27 iunie 2016, conform datei de înregistrare la Curtea de Apel Timișoara, aflată la fila 8 în dosar. Cum decizia atacată a fost pronunțată la data de 15 iunie 2016, rezultă că termenul în care putea fi formulat, cel mai târziu, recursul s-a împlinit la data de 21 iunie 2016, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ. raportat la dispozițiile art. 421 alin. (2) din același cod. Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a declarat recursul cu încălcarea termenului prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate în precedent, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A., ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 256 din 15 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca tardiv declarat. Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.