ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2016

HOTĂRÂRE
04.10.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2389/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 octombrie 2013, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A.S.F., anularea Deciziei nr. 627 adoptată de pârâtă și comunicată reclamantei la data de 31 august 2013, suspendarea efectelor deciziei până la soluționarea contestației formulate, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 362 din data de 5 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A.S.F., ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs se critică ca nelegală soluția de respingere a acțiunii depusă prin sentința atacată prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei A.S.F. nr. 627 din 21 august 2013 de sancționare cu amendă în cuantum de 10.000 RON.

Recurenta-reclamantă arată că în mod nelegal în raport de dispozițiile legii speciale aplicabile nr. 32/2000, prima instanță și-a însușit greșit punctul de vedere exprimat de autoritatea pârâtă și i-a respins contestația fără a analiza în fapt condițiile în care au fost săvârșite contravențiile reținute în sarcina sa inclusiv în ceea ce privește respectarea termenului de prescripție al aplicării amenzii și individualizarea sancțiunii.

Recurenta-reclamantă apreciază că prima instanță a aplicat și interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 32/2000 și raportat la prevederile normei generale respectiv O.G. nr. 2/2001. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, depunându-se la dosar acte în susținerea recursului.

La dosar intimata A.S.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat iar recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare și concluzii scrise.

Prin Încheierea din 16 martie 2016 recursul a fost admis în principiu în baza art. 493 (7) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente, ca nefondat, în cauză sentința atacată, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Deciziei A.S.F. nr. 627 din 31 august 2013, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii în raport de situația de fapt.

Prin Deciziei A.S.F. nr. 627 din 31 august 2013 recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă și retragerea aprobării în calitatea sa de conducător executiv/persoană semnificativă la B. SRL, în sarcina sa reținându-se săvârșirea unor abateri în raport de dispozițiile Legii nr. 32/2000.

Curtea verificând apărările invocate în cererea de recurs apreciază că prima instanță a respins corect și motivat cele susținute în acțiune și reiterate în cererea de recurs.

În ceea ce privește abaterea constând în faptul că în perioada supusă controlului 18 iunie 2013 - 19 iunie 2013 reclamanta-recurentă nu a pus la dispoziția echipei de control documente și evidențe contabile, Curtea apreciază că nu pot fi reținute cele arătate de recurenta-reclamantă. Aceasta nu a probat că ulterior Încheierii din 13 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București a predat administratorului judiciar actele pe care avea obligația legală a le comunica intimatei, obligație rezultată din calitatea sa de conducător executiv/persoană semnificativă conform Legii nr. 32/2000.

Legea specială care reglementează activitatea entităților și a persoanelor care își desfășoară activitatea în Sectorul asigurărilor-reasigurărilor, respectiv Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, stabilește în sarcina reclamantei următoarele atribuții și competențe:

- art. 35 alin. (15) - "... toate rapoartele, documentele și solicitările brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și corespondența de orice fel a acestora cu A.S.F. vor fi semnate, după caz, numai de persoanele semnificative ... ",

- art. 2 lit. a) pct. II - "persoane semnificative ... conducerea executivă a intermediarului în asigurări ...", art. 2 lit. a) pct. 11 "- reclamanta, având calitatea de conducător executiv/persoana semnificativă, era "... persoana împuternicită să conducă și să coordoneze activitatea zilnică, precum și învestită cu competența de a angaja răspunderea intermediarului în asigurări ...", de asemenea, Normele privind forma și conținutul raportărilor financiare pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul președintelui C.S.A. nr. 3/2009, prevăd următoarele:

- art. 2 alin. (2) - reclamanta, având calitatea de conducător executiv/persoană semnificativă "... răspunde atât de realitatea și exactitatea datelor cuprinse în raportări, cât și de respectarea termenelor de transmitere a acestora ...".

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/200, Curtea apreciază că în cauză recurenta-reclamantă nu a respectat pe toată perioada desfășurării activității de brokeraj condițiile de autorizare în sensul de a comunica intimatei raportări care să conțină informații care să corespundă cu evidențele financiar-contabile care să permită verificarea activității de intermediere în asigurări desfășurată.

În ceea ce privește excepția de prescripție aceasta a fost în mod corect respinsă deoarece a fost aplicată recurentei în calitate de persoană semnificativă reprezentând conducerea executivă a societății de asigurare conform art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000 în cadrul termenului de prescripție de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârșirii acestuia conform art. 39 alin. (9) din Legea nr. 32/2000.

În mod corect în ceea ce privește legea aplicată privind faptele reținute în sarcina recurentei au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 32/2000 ca normă specială și nu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 ca normă generală.

Legea specială nu prevede "ca în cuprinsul actului să se stabilească o amendă pentru fiecare dintre fapte", astfel cum apreciază reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

Conform art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.S.F., cu modificările și completările ulterioare.

"A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale".

Drept urmare, Consiliul A.S.F., analizând rezultatele controlului efectuat, ținând cont de criteriile de individualizare și gradualizare a sancțiunilor, a dispus aplicarea sancțiunii cu amendă și retragerea aprobării, fără însă ca în cuprinsul deciziei emise ca urmare a hotărârii Consiliului A.S.F. să se stabilească amenda pentru fiecare faptă, aceasta nefiind o mențiune obligatorie în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. k

1

) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește cererea de individualizare a sancțiunii amenzii acesta în mod corect a fost respinsă în condițiile în care s-a apreciat corect că nu este dispoziționată amenda aplicată în raport de gravitatea abaterilor reținute în condițiile în care au fost aplicate corect, pe situația de fapt, normele privind gradualizarea măsurilor sancționatorii.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 362 din 5 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2016
Decizia nr. 620/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
ÎCCJ 2016-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2016
Decizia nr. 2409/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2016-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2387/2016
Decizia nr. 2387/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la
ÎCCJ 2016-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2016
Decizia nr. 1931/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
ÎCCJ 2016-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2016
Decizia nr. 852/2016 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Decizia atacată cu contestație în anulare; Prin Deciziei nr. 3185 din 16 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și J
Sursă