ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2017

Decizia

nr. 1951/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul Municipiul Turda a solicitat, în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Cluj, revizuirea deciziei civile nr. 1534 din data de 3.10.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2013* al Curții de Apel Cluj, schimbarea, în parte, a acestei decizii și respingerea recursului formulat de Curtea de Conturi împotriva sentinței civile nr. 764 din 04.03.2016 pronunțată de Tribunalul Cluj.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 569 din 16 martie 2017, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituțională invocată.

Totodată, a respins cererea de revizuire formulată de revizuent, ca inadmisibilă, și, în raport de această soluție, a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de Sindicatul A. al Salariaților din Primăria Turda în favoarea revizuentului.

Pentru a pronunța această soluție, curta de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 227 alin. (4) C. proc. fisc., adoptat prin O.G. nr. 92/2003, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate revizuentul urmărind rezolvarea unei probleme de interpretare a acestor prevederi legale, care de altfel nu mai sunt în vigoare.

Astfel, revizuentul a considerat că dacă această prevedere legală ar fi interpretată în sensul că stimulentele se acordă doar personalului din compartimentele de specialitate cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale și nu tuturor persoanelor care administrează creanțele fiscale, aceasta ar fi neconstituțională din perspectiva încălcării egalității în fața legii și a dreptului la siguranță.

Or, interpretarea dispozițiilor legale nu este o chestiune dată în competența Curții Constituționale prin Legea nr. 47/1992, ci în sarcina instanțelor judecătorești și, în ultim caz, Înaltei Curți de Casație și Justiție care este chemată să soluționeze recursuri în interesul legii sau să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe de altă parte, fiind o dispoziție care nu mai este în vigoare și ale cărei efecte nu se mai produc pentru viitor, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, prin prisma neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Referitor la cererea de revizuire, prima instanță a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru că încălcarea principiului priorității dreptului comunitar este invocată prin normele generale care statuează egalitatea în fața legii și dreptul la siguranță cu jurisprudența Curții de Justiție aferentă.

Astfel, curtea de apel a examinat un motiv de casare constând în interpretarea greșită a legii de către instanța de fond, iar interpretarea unor prevederi legale și stabilirea diferențiată a unor drepturi salariale nu poate fi considerată o încălcare a egalității de tratament și în fața legii, precum și a dreptului de siguranță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul Municipiul Turda, în privința soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că deciziile pe care Curtea Constituțională le poate pronunța se împart în două categorii: decizii simple, prin care se constată neconstituționalitatea integrală sau parțială a legii sau a ordonanței, și decizii interpretative sau decizii cu rezervă de interpretare.

În cauză, a solicitat pronunțarea unei astfel de decizii interpretative, instanța de control constituțional putând să pronunțe o astfel de decizie în interpretarea normelor, așa încât era admisibilă raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Referitor la posibilitatea invocării unei excepții asupra unor prevederi care nu mai sunt în vigoare, recurentul a invocat Decizia nr. 766 pronunțată de Curtea Constituțională în 15 iunie 2011, în care se arată cum trebuie interpretat art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește sintagma „în vigoare” atunci când este vorba despre prevederi care au fost abrogate.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin întâmpinare, intimata Curtea de Conturi a României a invocat, în principal, constatarea nulității recursului pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare, Sindicatul A. al Salariaților din Primăria Turda a solicitat admiterea căii de atac exercitate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În prealabil, se constată că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și a prevederilor art. 487 coroborate cu cele ale art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu data comunicării motivelor soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale (12.04.2017).

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Analizând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a ajuns la această concluzie, reținând astfel neîndeplinirea cerințelor legale.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 227 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, au fost abrogate prin pct. 91 al art. I din O.G. nr. 29 din 31 august 2011, pentru modificarea și completarea C. proc. fisc.

Așadar, dispozițiile atacate fiind aborgate nu mai produc efecte juridice.

Așa fiind, interpretarea dată de instanța constituțională sintagmei „în vigoare” din cuprinsul art. 29 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 766/2011, invocată de către recurent, este aceea că este constituțională, în măsura în care în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, așa încât nu conduce la o altă soluție.

Totodată, interpretarea unor prevederi legale este atributul instanțelor judecătorești, nefiind de competența Curții Constituționale.

De asemenea, se reține că dispozițiile atacate nu au legătură cu soluționarea pricinii, nefiind de natură a fundamenta soluția pronunțată în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în speță nefiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Municipiul Turda, prin Primar, împotriva deciziei nr. 569 din 16 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2017.