ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1750/2017

Decizia nr. 1750/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei să emită decizia pentru soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-SB 788 din 17.12.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-SB 682 din 17.12.2012, acte încheiate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu.

Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 592 din 20.03.2015, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a arătat că obiectul acțiunii deduse judecății vizează un act administrativ asimilat emis de pârâtă, organ de specialitate al administrației publice centrale, iar în raport de rangul emitentului, criteriu stabilit de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține curții de apel.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 124 din 22.06.2015, a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat istoricul litigiului și a susținut faptul că sentința contestată, pe de o parte, nu e motivată corespunzător, iar, pe de altă parte, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Judecătorul fondului s-a rezumat să prezinte motivele de fapt arătate de părți și să analizeze decizia de suspendare a contestației administrative.

Prima instanță nu a sancționat atitudinea culpabilă a intimatei care refuză să analizeze pe fond contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere nr. F-SB 788 din 17.12.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-SB 682 din 17.12.2012, acte încheiate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, în condițiile în care motivele pentru care s-a suspendat soluționarea contestației nu mai subzistă. Mai mult decât atât, intimata a început executarea silită a debitului consemnat în actul de impunere atacat, fapt care conduce la intrarea societății în incapacitate de plată.

4.1. Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât contestația administrativă a fost soluționată prin decizia nr. 112 din 26 aprilie 2013 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, act administrativ care nu au fost atacat de către recurentă.

4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 02.02.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

La termenul din data de 11.05.2017, în condițiile în care raportul a fost declarat admisibil, toți membrii completului au fost de acord, iar problema de drept nu este controversată, s-a procedat la analiza fondului recursului, fără citarea părților, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă judecății, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte să emită decizia pentru soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-SB 788 din 17.12.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-SB 682 din 17.12.2012, acte încheiate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă, cu motivarea că intimata a soluționat contestația administrativă prin decizia nr. 112 din 26 aprilie 2013 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, iar acest act administrativ nu a fost contestat în instanță.

Înalta Curte nu poate împărtăși această soluție pentru că este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că: „Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu”.

Prin decizia nr. 112 din 26 aprilie 2013, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestațiilor conexate formulate de recurenta SC A. SRL împotriva deciziei de impunere nr. F-SB 788 din 17.12.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, pentru suma de 39.092.743 lei, reprezentând TVA, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 16053 din 17 decembrie 2012, prin care s-a majorat pierderea fiscală cu suma de 22.970.889 lei pentru perioada 2007-2009, acte emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-SB 682 din 17.12.2012, emis de aceeași autoritate fiscală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, conform celor reținute prin prezenta decizie.

În motivarea acestui act administrativ unilateral cu caracter individual, emitentul a arătat că nu se poate investi cu soluționarea contestațiilor formulate pe cale administrativă până la finalizarea acțiunilor judiciare depuse de SC A. SRL împotriva deciziilor nr. 1946 din 28 noiembrie 2012 și nr. 1970 din 21 decembrie 2012 emise de directorul executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, recuzat ulterior emiterii acestora de Președintele A.N.A.F. prin Ordinul nr. 2029 din 28 decembrie 2012.

Dosarele nr. x/85/2013 și nr. y/85/2013, în care s-a analizat legalitatea deciziilor nr. 1946 din 28 noiembrie 2012 și nr. 1970 din 21 decembrie 2012, au fost soluționate definitiv, aspect necontestat în cauza de față.

În raport de această situație și de motivul pentru care s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor administrative anterior precizate, A.N.A.F. - D.G.S.C. avea obligația legală, impusă de art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, să procedeze la reluarea procedurii administrative.

Ca atare, acțiunea recurentei-reclamante având ca obiect refuzul de soluționare a contestațiilor administrative nu poate fi considerată inadmisibilă, în raport de prevederile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ca atare, instanța de control judiciar apreciază că se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv pentru analizarea legalității refuzului de soluționare a contestațiilor administrative de către A.N.A.F. - D.G.S.C.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., împotriva sentinței nr. 124 din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.