ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1110/2016

Decizia nr. 1110/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 mai 2012, reclamanta A. com. Grivița, județul Vaslui, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și B., pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care instanța să dispună obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. 5 din

O.U.G. nr. 15/2012, în cuantum de 400.000 lei și la emiterea unor acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012, în sensul deblocării fondurilor alocate prin H.G. nr. 255/ 2012.

Totodată, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 și a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/ 2004, suspendarea executării prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012.

Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 15/2012, excepția inadmisibilității cererii de obligare la emiterea de acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012, lăsând la apreciere instanței cererea de sesizare a Curții Constituționale. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de acordare de despăgubiri.

Pârâtul B. a invocat excepția inadmisibilității cererii de anulare a O.U.G. nr. 15/2012, precum și a cererii de suspendare a executării acestui act cu putere de lege, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu se specifică natura daunei pretinse în relație cu existența culpei instituției sau autorității chemate în judecată.

La data de 25 iunie 2012, reclamanta si-a precizat acțiunea, în sensul că a renunțat la cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 și la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Prin sentința nr. 213 din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei și a luat act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 și a cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale.

Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs reclamanta com. Grivița, județul Vaslui. Recurenta a arătat că, după introducerea acțiunii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012.

A mai susținut că, deși la data de 25 iunie 2012 a depus precizări în cuprinsul cărora a justificat necesitatea restituirii sumei retrase abuziv, Curtea de apel nu le-a examinat. Referindu-se la înscrisurile invocate în probațiune, recurenta a punctat că inclusiv din nota de constatare întocmită de auditorii Camerei de Conturi a Județului Vaslui la data de 6 iulie 2012 rezultă existența arieratelor, acestea fiind evidențiate contabil.

Prin Decizia nr. 1960 din 16 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A. com. Grivița, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A reținut instanța de recurs că acțiunea judiciară promovată de recurenta A. - com. Grivița, județul Vaslui, astfel cum a fost precizată ulterior, se circumscrie dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 55|/2004, având ca obiect obligarea intimaților-pârâți Guvernul României și B. la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice.

Instanța de fond și-a structurat argumentația pornind de la premisa că simpla alocare a unor sume din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului nu generează în favoarea reclamantei un drept absolut în privința acestora, câtă vreme acest tip de finanțare trebuie să reprezinte o măsură extremă, generată de o stare de necesitate constatată ca atare în prealabil, ceea ce nu se regăsește în speță.

Instanța de control judiciar a reținut că această abordare a cauzei nu tine seama de Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale în ale cărei considerente s-a reținut expres că „obiectivul final al H.G. nr. 255/2012, acela al plății unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și cofinanțării unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile (…) se încadrează în categoria cheltuielilor pentru care Guvernul poate dispune alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară unor unități administrativ-teritoriale".

Prin decizia indicată, Curtea Constituțională pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, a statuat că „dispozițiile art. 5 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012 (.) sunt constituționale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ - teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012”.

Înalta Curte a reținut că prima instanță nu a examinat, în concret/ modul în care O.U.G. nr. 15/2012 a afectat bugetul unității administrativ teritoriale, prin prisma coordonatelor indicate în decizia Curții Constituționale, iar tranșarea fondului cauzei în recurs le-ar privi pe părți de un grad de jurisdicție, mai ales că nu există consens în privința cuantumului arieratelor și a efectelor utilizării sumei de 100.000 lei pentru alte destinații decât cele prevăzute în H.G. nr. 255/2012.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2015.

Prin sentința nr. 81 din 28 aprilie 2015, Curtea de apel a admis acțiunea reclamantei A. com. Grivița prin primar în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și B. și a obligat pârâții la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012, în cuantum de 400.000 lei și la emiterea actelor administrative pentru restabilirea situației anterioare, în sensul deblocării fondurilor alocate prin H.G. nr. 255/2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, prin H.G. nr. 255/2012, A. com. Grivița a primit suma de 400.000 lei pentru achitarea unor arierate și asigurarea cofinanțării pentru proiectul integrat aflat în derulare pe măsura 3.22.

Prin Hotărârea Consiliului Local al com. Grivița nr. 20 din 17 aprilie 2012, suma de 150.000 lei a fost repartizată pentru stingerea arieratelor către SC C. SRL, aferente facturii din 30 iunie 2010 în valoare totală de 210.750 lei, în condițiile în care debitul către această societate fusese stabilit prin titlul executoriu emis de Biroul executorului judecătoresc D. în baza sentinței civile nr. 2098 din 03 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/89/2010.

În ceea ce privește suma de 250.000 lei din totalul de 400.000 lei primiți conform H.G. nr. 255/2012, aceasta a fost repartizată prin aceeași Hotărâre a Consiliului Local, pentru cofinanțarea proiectului integrat intitulat „Alimentarea cu apă în localitățile Grivița și Trestiana, Stații de epurare și realizare colectoare canalizare menajeră în localitățile Grivița și Trestiana, Modernizare drum comun al DC 75 și DJ 242 Odaia Bursucani, Grădinița cu trei săli de grupă - program normal - în localitatea Grivița, comuna Grivița, județul Vaslui".

Spin înscrisurile cauzei rezultă că sumele primite prin H.G. nr. 255/ 2012 au fost repartizate de către com. Grivița pentru plăți arierat și cofinanțări proiecte, aspecte comunicate prin adrese succesive B. și Secretariatului General al Guvernului.

Din suma totală de 400.000 lei s-a solicitat Trezoreriei Bârlad alimentarea contului de venituri cu 100.000 lei, la data de 04 mai 2012, suma fiind evidențiată în contabilitate ca arierat conform facturii din 30 iunie 2010.

Acest aspect a fost reținut și de către Curtea de Conturi a României în Nota de constatare din 06 iulie 2012.

În sensul acestor susțineri, reclamanta a depus Nota contabilă din 04 mai 2012 vizată de Trezoreria Bârlad, extrasul de cont și balanța analitică de verificare pentru luna ianuarie 2012.

Având în vedere data la care a fost solicitată și a intrat în cont suma de 100.000 lei, respectiv 04 mai 2012, nu se poate reține ca pertinentă susținerea din Nota de Control a Camerei de Conturi, în sensul că plățile efectuate de com. Grivița în perioada 24 aprilie 2012-27 aprilie 2012 s-ar fi făcut din suma de 100.000 lei primită conform H.G. nr. 255/2012 și intrată în cont ulterior, la 04 mai 2012.

Cheltuielile în cuantum total de 101.770,64 lei, cuprinse într-un număr de 13 facturi pentru servicii, materiale, lucrări, către diferite societăți comerciale, au fost făcute din veniturile proprii ale bugetului local, atât timp cât datele de pe toate facturile sunt anterioare datei la care suma de 100.000 lei a intrat în contul comunei.

În ceea ce privește suma de 300.000 lei, instanța de fond a reținut că aceasta a fost indisponibilizată în baza dispozițiilor O.G. nr. 15/2012 și se impune a fi restituită, com. Grivița justificând evidențierea în contabilitate cu titlu de arierate, astfel încât reclamanta nu se încadrează în categoria unităților administrativ-teritoriale cărora să li se aplice dispozițiile O.U.G. nr. 15/2012, aceasta făcând dovada că a avut arierate și în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțări nerambursabile, aspecte dovedite în cauză și în privința cărora s-a statuat prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale a României.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Guvernul României;

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor H.G. nr. 255/2012 și O.U.G. nr. 15/2012, precum și cu nerespectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 558 din 24 mai 2012, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012.

Față de acestea, recurentul apreciază că, în speță, nu s-a probat faptul că în ceea ce privește A. com. Grivița, dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 ar fi neconstituționale, nefiind dovedit că acestea ar fi avut înregistrate arierate pentru cheltuieli curente și de capital sau că ar fi avut în derulare proiecte cu finanțare externă nerambursabilă care necesitau cofinanțare.

Soluția instanței de fond este criticabilă, susține recurentul, și în ceea ce privește stabilirea cuantumului sumei pe care pârâții trebuie să o plătească intimatei-reclamante cu titlu de despăgubiri.

Instanța de fond a inclus, în mod greșit, suma de 100.000 lei, în cuantumul sumei totale de 400.000 lei acordată intimatei, în condițiile în care din nota de constatare emisă de Camera de Conturi a județului Vaslui reiese că din suma totală de 400.000 lei repartizată urmare a aplicării H.G. nr. 255/2012, suma de 300.000 lei fusese disponibilizată Fondului de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, iar suma de 100.000 lei fusese deja utilizată.

Astfel, susține recurentul, intimatei i-a fost retrasă doar suma de 300.000 lei, iar instanța de fond nu motivează soluția pe acest aspect.

Modalitatea în care judecătorul fondului a înțeles să stabilească cuantumul despăgubirilor este contrazisă chiar de susținerile intimatei-reclamante din dosarul de fond, din care rezultă că aceasta a solicitat restituirea numai a sumei de 300.000 lei, ceea ce face ca dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. să fie întrunite.

Cu privire la soluția de obligare a pârâților la emiterea unor acte administrative, recurentul consideră că disp. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu permit instanței de contencios administrativ să se pronunțe asupra unor operațiuni viitoare, iar instanța de fond nu a motivat acest aspect, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul invocă și motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității capătului doi de cerere.

3.2. Recursul formulat de B., prin E. Vaslui.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul consideră că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente, deoarece intimata a înregistrat în contabilitate arierate în sumă de 210.750 lei aferente facturii nr. din 30 iunie 2010, că suma de 100.000 lei a fost cheltuită pentru plăți aferente unor facturi emise după data de 06 aprilie 2001 și care nu întrunesc condițiile impuse prin O.U.G. nr. 99/2009.

Prin întâmpinare, se solicită respingerea ambelor recursuri, deoarece la dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că A. a înregistrat arierate și a avut în derulare proiecte cu finanțare nerambursabile.

Cu privire la suma de 100.000 lei, susține că plățile din perioada 24 aprilie 2012 - 27 aprilie 2012 nu au fost efectuate din aceasta, ci din veniturile proprii ale bugetului local.

Suma de 300.000 lei a fost repartizată pentru stingerea arieratelor, conform facturilor depuse la dosarul de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac exercitată

Recursul va fi respins ca tardiv formulat, cererea fiind depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Astfel, hotărârea recurată a fost comunicată pârâtului la data de 15 iulie 2015, iar recursul a fost declarat și înregistrat la Curtea de Apel Iași în data de 25 august 2015, cu mult peste termenul imperativ impus de lege.

Este de necontestat că intimatei i-a fost alocată suma de 400.000 lei, în temeiul disp. H.G. nr. 255/2012.

Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 15/2012, s-a dispus ca sumele alocate și rămase neutilizate până la data intrării în vigoare a ordonanței să se restituie la bugetul de stat.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558/2012, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012, a stabilit că măsura se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 și rămase neutilizate de către unitățile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012.

În cuprinsul aceleiași decizii, Curtea Constituțională a arătat că Guvernul României, prin autoritatea competentă, trebuie să stabilească în concret pentru fiecare ordonator principal de credite al bugetelor locale care a beneficiat de alocarea acestor sume, dacă această alocare se justifică și numai în măsura în care această justificare lipsește sau nu este reală, Guvernul poate dispune restituirea acestor sume.

În speță, prin nota de constatare întocmită de Camera de Conturi Vaslui la 06 iulie 2012, s-a observat că intimata înregistrează în evidența contabilă arierate în sumă de 210.750 lei, iar suma de 100.000 lei a fost utilizată în afara destinației prevederilor H.G. nr. 255/2012.

Nota de constatare nu a fost contestată de A., astfel încât a rămas definitivă.

Prin precizarea făcută de reclamantă la fila 23 din dosarul de fond, se arată că prin acțiunea formulată s-a solicitat restituirea sumei de 300.000 lei, indisponibilă prin O.U.G. nr. 15/2012, de unde rezultă că suma de 100.000 lei nu poate face obiectul analizei instanței, iar hotărârea astfel pronunțată este criticabilă din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Din totalul sumei de 300.000 lei cerută de intimată în baza H.G. nr. 255/2012, nota de constatare a Camerei de Conturi Vaslui a indicat că este justificată pentru a fi restituiră numai suma de 210.750 lei.

Întrucât actul nu a fost contestat, intimata-reclamantă nu poate pretinde în instanță diferența până la 300.000 lei, deoarece avea o cale separată de a demonstra nelegalitatea acestuia.

Prin urmare, recurenții-pârâți au obligația să restituie intimatei suma de 210.750 lei, reținând întrunirea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Referitor la disp. art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., se apreciază că din această perspectivă recursul Guvernului României este nefondat, disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată permit instanței de contencios administrativ să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ.

Obligația pârâților la emiterea actelor administrative pentru restabilirea situației anterioare, în sensul deblocării fondurilor alocate prin H.G. nr. 255/2012 se înscrie în ipoteza prev. de art. 18 alin. (1), fiind una dintre soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ.

Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul Guvernului României, se va modifica sentința atacată, în sensul că pârâții vor fi obligați la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 210.750 lei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. prin E. Vaslui împotriva sentinței nr. 81 din 28 aprilie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința recurată în sensul că obligă pârâții la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 210.750 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2016.