Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2216/2016

HOTĂRÂRE
16.11.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2216/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2216/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, ulterior decimată în favoarea Tribunalului Bihor, reclamanții Statul Român, Municipiul Oradea, prin Primar, Consiliul Local Oradea, Primăria Municipiului Oradea - Direcția Patrimoniu Imobiliar, în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL, SC B. SA, C. Bank România - Sucursala Oradea, D. Bank România, E. Bank - Sucursala Oradea, F., G. și H. au solicitat obligarea pârâților să îe lase în deplină proprietate și posesie imobilul (construcție și teren) situat în Oradea, reprezentând spații cu altă destinație în suprafață de 307,70 mp și, pe cale de consecință, să se dispună intabularea imobilului în CF 4508 Oradea în favoarea Statului Român, sistarea CF 94671 Oradea, CF 94672 Oradea, CF 94673 Oradea, CF 94675 Oradea, în caz contrar obligarea pârâtei SC B. S.A, la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 12/C din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Bihor a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul principal de cerere, raportat la Dosarul nr. x/271/2005 al Judecătoriei Oradea. A respins cererea formulată de către reclamanții Statul Român, Municipiul Oradea, prin Primar, Consiliul Local Oradea, Primăria Municipiului Oradea - Direcția Patrimoniu Imobiliar, în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL, SC B. SA, C. Bank România - Sucursala Oradea, D. Bank România, E. Bank - Sucursala Oradea, F., G. și H. Prin decizia nr. 555/A din 14 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 12/C/2016 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Statul Român, prin Municipiul Oradea, prin Primar, Primăria Municipiului Oradea - Direcția Imobiliară și Consiliul Local Oradea, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul principal de cerere și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2016, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția netimbrării recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți nu au timbrat recursul, deși au fost legal citați pentru termenul din 16 noiembrie 2016, cu mențiunea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru de 6.064 lei, datorată conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) coroborate cu cele ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a depunerii timbrului judiciar de 5 lei, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbru judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr, 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat.

Cu totul excepțional, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. În speță, prin citațiile emise pentru termenul de judecată din 16 noiembrie 2016, recurenților-reclamanți li s-a pus în vedere obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.064 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, însă aceștia nu au depus la dosar dovada complinirii timbrajului. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 fac trimitere la aceeași sancțiune prevăzută de dispozițiile legale în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, în cazul neaplicării timbrului judiciar. Cum în speță, recurenții Statul Român, prin Municipiul Oradea, prin Primar, Primăria Municipiuiui Oradea Direcția Imobiliară și Consiliul Local Oradea nu s-au conformat îndeplinirii obligației legale de plată prevăzută de actele normative menționate, recursul declarat de aceștia va fi anulat, ca netimbrat.

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții Statul Român, prin Municipiul Oradea, prin Primar, Primăria Municipiului Oradea Direcția Imobiliară și Consiliul Local Oradea împotriva deciziei nr. 555/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 816/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă la 14.10.2010, reclamanții Consiliul Local al Municipiului Oradea - Municipiu
ÎCCJ 2016-04-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2016
și Judecătoriei Oradea o cerere prin care a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Oradea prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 21.000 euro reprezentând
ÎCCJ 2016-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 77/2016
Decizia nr. 77/2016 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 martie 2011, pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradi
ÎCCJ 2018-10-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4246/2018
gratuit a construcțiilor executate" și a cererii subsecvente, invocată de pârâta Municipiul Oradea prin Primar. A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., de constatare a nulității absolute a
ÎCCJ 2010-12-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6756/2010
Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 18 octombrie 2006, reclamantele B.M. și T.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă