ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4478/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 5386/315 din 31 mai 2010 contestatorul

G.G. a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței

penale nr. 1628/2005 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, solicitând și aplicarea

art. 403 C. proc. civ. În cauză a fost conceptat, ca și intimat, D.G.F.P. Dâmbovița

- A.F.P. Pucioasa.

În motivare, petentul

a arătat că prejudiciul din titlul executoriu este greșit calculat, fapt ce urmează

a fi dovedit cu înscrisuri și o expertiză extrajudiciară.

În drept, contestatorul

a invocat art. 399-401 C. proc. civ., art. 403 C. proc. civ.

La contestație au fost

anexate următoarele înscrisuri: titlu executoriu emis de D.G.F.P. Dâmbovița - A.F.P.

Pucioasa.

La solicitarea instanței,

contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv: încheiere din 21

noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosar nr. 6082/2004, sentința

penală nr. 1628 din 24 noiembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosar

nr. 6082/2004, decizia Curții de Apel Ploiești nr. 52 din 18 ianuarie 2007, pronunțată

în dosar nr. 6926/42/2006.

Intimata D.G.F.P. Dâmbovița

a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației

la executare ca nelegală și netemeinică.

Contestatorul a depus

la dosar o cerere completatoare. prin care a solicitat partajarea apartamentului

situat în Târgoviște, jud. Dâmbovița.

În motivarea cererii completatoare,

s-a arătat, în esență, faptul că respectivul apartament este bun comun, dobândit

împreună cu soția acestuia, și cu toate acestea face obiectul procesului-verbal

de sechestru din 27 noiembrie 2007, în vederea scoaterii lui la licitație publică.

Mai arată contestatorul că instanțele aveau obligația de a stabili concret sumele

care reprezentau prejudiciul aferent fiecărei fapte penale.

Judecătoria Târgoviște,

prin sentința civilă nr. 4169 din 27 august 2010, a admis excepțiile de necompetență

materială de soluționare a cauzei și a declinat cauza spre competentă soluționare

Curții de Apel Ploiești

Pentru a hotărî astfel,

s-a reținut că, în speța supusă analizei, sunt aplicabile prevederile art. 400

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cu care „contestația privind lămurirea, înțelesul,

întinderea sau aplicarea titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat

hotărârea ce se execută”. Cum în cauză hotărârea ce se execută a fost pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești s-a concluzionat că, competența de soluționare a cauzei

revine Curții de Apel Ploiești.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Ploiești, după înregistrarea cauzei sub nr. 1321/42/2010,

a disjuns capătul de cerere vizând partajarea bunurilor comune și, în ședința publică

din 15 februarie 2011 a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale în soluționarea

unei astfel de cereri.

În considerentele hotărârii

s-a reținut că, în sensul art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în fața instanței

de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească

instanța competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională

competentă și că prin decizia nr. 8/2000 Curtea Supremă de Justiție, secțiile unite,

a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea art. 2 pct. 1 lit. h)

C. proc. civ. în cazul soluționării cererilor având ca obiect partajarea bunurilor

comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, în cazul în care valoarea masei partajabile

depășește suma prevăzută în acest text de lege și a stabilit că, indiferent de valoarea

masei partajabile, competența de a soluționa cererile având ca obiect partajarea

bunurilor comune revine judecătoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost

introduse concomitent cu acțiune a principală de desfacere a căsătoriei, cât și

atunci când sunt formulate separat.

S-a concluzionat că, în

speță, soluționarea capătului de cerere vizând partajarea bunurilor comune este

de competența Judecătoriei Târgoviște și constatând ivit conflictul negativ de competență,

dosarul a fost înaintat instanței supreme.

Pentru soluționarea conflictului

negativ de competență cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție sub nr. 1321/42/2010/01.

Analizând actele și lucrările

dosarului se va reține următoarele:

Contestatorul G.G. a învestit

Judecătoria Târgoviște cu o cerere având ca obiect contestație la executare împotriva

executării silite a sentinței penale nr. 1628/2005 pronunțată de Judecătoria Târgoviște,

modificată irevocabil sub aspectul cuantumului sumei de Curtea de Apel Ploiești.

Pe parcursul desfășurării

procesului civil, același contestator a formulat și o „cerere completatoare” prin

care a solicitat partajarea bunurilor comune, respectiv a apartamentului situat

în Târgoviște, jud. Dâmbovița, arătând că acest imobil are destinația de bun comun,

fiind dobândit împreună cu soția sa.

Instanța fondului, respectiv

Judecătoria Târgoviște, în ședința publică din 27 august 2010, a invocat din oficiu

excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei apreciind că ambele petite

ale acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 164 C. proc. civ., cad în competența

de soluționare a instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv în

competența Curții de Apel Ploiești.

Hotărârea pronunțată de

instanța fondului a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de

contestator.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Ploiești a disjuns capătul de cerere vizând partajarea bunurilor

comune și din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea

acestei cereri, în primă instanță de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza disjunsă

spre soluționare Judecătoriei Târgoviște.

Soluția împărtășită de

Curtea de Apel Ploiești privind disjungerea bunurilor comune este corectă întrucât

dispozițiile procesuale referitoare la conexarea și disjungere deși nu sunt imperative,

ci lăsate la aprecierea instanțelor, trebuie să fie aplicate în așa fel încât să

ajute mai bine și mai repede la realizarea drepturilor ce formează obiectul judecății,

ca scop final al procesului civil.

După aplicarea instituției

disjungerii cererii având ca obiect partajarea bunurilor comune, legal s-a stabilit

că astfel de cereri cad în competența de soluționare a judecătoriei, având în vedere

atât dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., cât și decizia în interesul

legii nr. 8/2000.

Nu poate fi reținut în

cauză, referitor la „cererea completatoare”, raționamentul potrivit cu care în speță,

este aplicabilă, prin analogie, regula instituită pentru situația cauzelor conexate,

respectiv art. 164 C. proc. civ., întrucât excepția conexității reprezintă o instituție

destinată a servi, alături de litispendență, la o mai bună administrare a justiției

prin evitarea posibilităților virtuale de pronunțare a unor hotărâri judecătorești

contradictorii.

Dar în cauza supusă analizei,

trebuie urmărit ca dispozițiile procesuale să fie aplicate în așa fel încât să ajute

mai bine și mai repede la realizarea drepturilor ce formează obiectul judecății,

în sensul că contestația la executare trebuie să se judece de urgență și cu precădere

și atunci este fondat raționamentul aplicării disjungerii petitului doi al acțiunii

și trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Târgoviște.

Așa fiind, Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei disjunse în favoarea Judecătoriei

Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competenta

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.