ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1600/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 5 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost suspendată judecata contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1240 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/36/2012, pentru lipsa părților. Împotriva acestei încheieri, A. a formulat contestație în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 02 iunie 2016. Analizând excepția perimării cauzei, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc.
civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”. Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, de la momentul suspendării, respectiv data de 22 septembrie 2016 și până în momentul împlinirii termenului de 1 an, niciuna din părți nu a făcut vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății și nici nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării. Termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 22 septembrie 2017. Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va constata perimată contestația în anulare. PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din data de 05 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.