ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3021/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3021/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.S.S., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare întocmit la data de 19 septembrie 2011 de către Agenția Națională de Integritate. În motivarea cererii, s-a arătat că raportul contestat este netemeinic și nelegal, întrucât în mod eronat s-a concluzionat că reclamantul nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003, prin propunerea de angajare a fiului său și avizarea contractului individual de muncă al acestuia, prin care acesta a fost angajat în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripția Electorală nr. 7 Botoșani.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Agenția Națională de Integritate a invocat excepția necompetenței materiale a înaltei Curți de Casație și Justiție privind judecarea cererii reclamantului arătând că Agenția Națională de Integritate este organ de specialitate al administrației publice centrale. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.
civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește judecarea pe fond a cererii reclamantului, excepție ridicată prin întâmpinare de către pârâta Agenția Națională de Integritate, înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel." Aceste dispoziții, imperative, structurează competența specială a instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește soluționarea în primă instanță a acțiunilor având ca obiect actele lato senso ale autorităților publice.
Pentru aceste considerente, față de obiectul cererii reclamantului și având în vedere că pârâta are calitatea de autoritate publică centrală, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 C. proc. civ., înalta Curte urmează a admite excepția necompetenței sale materiale și va trimite cauza spre competentă soluționare către Curtea de Apel Suceava, secția a Ii-a civilă, contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite excepția de necompetență materială a înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate și trimite cauza privind pe reclamantul I.S.S. și pârâta Agenția Națională de Integritate, spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.