ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 830/2017

Decizia nr.

830/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.

88/F din 22

mai 2017,

Curtea

de Apel

București

, secția I penală, a respins contestația la executare

formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale sentinței

nr. 17 din 2 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.

234/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. x/2/2014),

ca nefondată.

Pentru a

hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Prin

sentința penală nr. 17 din data de 2 februarie 2015,

pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014 de către secția a II-a penală,

a Curții de Apel București, printre altele, în baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (1968) cu aplic. art. 13 C. pen.

(1968), a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principala de 6 ani

închisoare și, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și

c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o

funcție care implică exercițiul autorității de stat si

dreptul de a exercita orice profesie juridica, pe o durata de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

Prin Decizia penală

nr. 234 din 27 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, în dosarul cu același număr, printre altele, a

fost admis apelul inculpatului A., în ceea ce privește reindividualizarea

judiciară a pedepselor aplicate, astfel că, în esență, în

baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu

aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) C. pen., s-au

contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de

o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 8 ani și 2

luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă

de 12 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și

g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau

în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care

implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a

exercita funcția de magistrat.

Contestatorul

a învederat în fața curții că fapta prevăzută de art. 297

alin. (1) C. pen., rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, ar fi

fost dezincriminată, raportat la Decizia nr. 405/2016 a Curții

Constituționale.

În dezacord

cu opinia contestatorului, instanța a constatat din analiza Deciziei penale

nr. 234 din data de 27 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care a rămas definitivă sentința penală

nr. 17/2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

prin care s-a dispus condamnarea în primă instanță a

inculpatului, că instanța de control judiciara a arătat extrem

de clar că, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, inculpatul a

încălcat dispozițiile art. 11 pct. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006

(fila 74 din prezentul dosar).

Pe cale de

consecință, decizia Curții Constituționale

menționată de contestator este inaplicabilă, neexistând vreun

temei legal pentru considerarea ca dezincriminată a infracțiunii

pentru care a fost condamnat.

Celelalte

motive referitoare la neîndeplinirea elementului constitutiv al

infracțiunii nu pot fi analizate pe calea contestației la executare.

Împotriva

sentinței nr.

88/F din 22 mai 2017 a

Curții de Apel

București,

secția I penală, a formulat contestație,

contestatorul

A.

Înalta Curte reține că,

contestatorul

A. a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 595 alin. (1) C. proc. pen. cu

privire la pedeapsa pe care o execută, având în vedere că prin Decizia

Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 a intervenit

dezincriminarea abuzului în serviciu.

Potrivit

art. 595 C. proc. pen.: „când după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o

măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca

infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege

care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai

ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa,

instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a

dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.”

Procedura

prevăzută de dispozițiile art. 595 C. proc. pen. este

incidentă în cazul în care, pe parcursul executării pedepsei, indiferent

de natura acesteia, sau a unei măsuri educative, intervine o lege care

dezincriminează fapta pentru care s-a dispus sancțiunea penală,

în condițiile art. 4 C. pen.

Or, prin Decizia nr. 405

din 15 iunie 2016,

publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016 pronunțată de

Curtea Constituțională nu a fost dezincriminată fapta de abuz în

serviciu, ci doar a interpretat o sintagmă din cuprinsul normei prin care

este reglementată această infracțiune, pentru ca aceasta să

fie concordantă cu dispozițiile constituționale.

Astfel, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016,

publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016 s-au stabilit

următoarele: Curtea constată că sintagma „îndeplinește în

mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. pen. din

1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretată decât

în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează

„prin încălcarea legii”(…).

(…)

Totodată, Curtea apreciază că raportarea la prescripția

normativă trebuie realizată și în ipoteza analizei

neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o

inacțiune dobândește semnificație ilicită, doar dacă

aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care

obligă la un anumit comportament într-o situație

determinată.(…).

(…) Curtea

statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui

act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu

reglementate expres prin legislația primară - legi și

ordonanțe ale Guvernului.(…).

Prin urmare,

față de cele statuate de Curte Constituțională,

instanție îi revine obligația de a verifica dacă neîndeplinirea

unui act ori îndeplinirea defectuoasă a unui act, decurge din

legislația primară.

Totodată, în acest sens, Înalta Curte observă

că în cuprinsul Deciziei nr. 234 din 27 mai 2016, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

s-a menționat că au fost încălcate dispozițiile art. 11 pct.

1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte va r

espinge, ca nefondată,

contestația formulată de către contestatorul

A.

împotriva

sentinței nr.

88/F din 22 mai 2017

a Curții de Apel

București,

secția I penală

.

Va obliga

contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat,

iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 35

lei, până la prezentarea apărătorului ales, va rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de către contestatorul

A.

împotriva

sentinței nr.

88/F din 22 mai 2017

a Curții de Apel

București,

secția I penală

.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 35 lei, până

la prezentarea apărătorului ales, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 14 septembrie 2017.