ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2800/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 20094 din 04 iunie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 11535 din 31 martie 2015.
Prin sentința civilă nr. 519 din 19 februarie 2016 Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale invocată în cauză și a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin sentința nr. 2028 din 20 iunie 2016, Tribunalului Cluj a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării acțiunii, în favoarea Curții de Apel București .
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Din actele dosarului rezultă că obiectul judecății îl reprezintă anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 20094 din 04 iunie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 11535 din 31 martie 2015.
Dispozițiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel” și de art. 10 alin. (1) alin. (1
1
) „Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”
În acord cu soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se constată că pentru a fi incidente dispozițiile art. 10 alin. (1
1
) din Legea nr. 554/2004, o primă condiție obligatorie pentru a fi atrasă competența curților de apel o constituie condiția potrivit căreia actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene să fie emise de către autorități publice centrale.
Or, astfel cum rezultă din dosar, în speță, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 11535/31.03.2015 este un act administrativ emis de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord Vest, iar nu de către autoritatea centrală, Agenția Națională pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
De asemenea, prevederilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 41/2014, „Agenția are în structură 8 centre regionale pentru finanțarea investițiilor rurale, fără personalitate juridică, care au arondate județele constituite în regiunile de dezvoltare potrivit Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 8 București-Ilfov care are arondate județele Ilfov, Călărași și Ialomița, precum și Municipiul București”.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor este un act emis în urma controlului efectuat de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord Vest, iar nu rezultatul controlului efectuat de autoritatea publică centrală, A.F.I.R., motiv pentru care aplicarea sancțiunilor reprezintă manifestarea unilaterală de voință a acestei autorități de rang local, confirmată ulterior la nivel central de A.F.I.R.
Totodată, Înalta Curte constată, în acord cu concluziile curții de apel, că acțiunea în anularea răspunsului la contestație urmează regimul juridic al acțiunii în anularea actului administrativ în raport de care s-a formulat contestația.
În raport de toate aceste împrejurări, constatând că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emanând de la o autoritate publică locală/regională, Curtea prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1
1
) și art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmează a constata că din punct de vedere material, competent în soluționarea cauzei este tribunalul, iar nu curtea de apel.
Pentru aceste motive, va fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2016.