ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2016

HOTĂRÂRE
20.09.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2207/2016

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la Curtea de Apel București la data de 2 decembrie 2015 și înregistrată sub nr. x/2/2015 reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a formulat cerere de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 26163 din 16 iulie 2015 privind proiectul "Înființarea microîntreprinderii SC A. SRL prin dotarea cu echipamente importante în com. Țintești, jud. Buzău", ce face obiectul Contractului de finanțare nr. C312C011021000025 din 18 aprilie 2011,prin care s-a stabilit că investiția realizată de reclamantă "a devenit neeligibilă" și corelativ că datorează suma de 654.324,85 lei cu titlul de creanță bugetară pentru săvârșirea unei nereguli, mai precis pentru nerespectarea clauzelor Contractului și a Anexei 1 la Contract, precum și a legislației în vigoare și a solicitat admiterea cererii,cu consecința suspendării executării procesului-verbal până la soluționarea definitivă în fond a cauzei.

2.1. Prin Sentința nr. 826 din 11 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, pe de o parte,autoritatea emitentă a actului presupus vătămător contestat de reclamantă este un centru regional, structură aflată în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,iar, pe de altă parte, în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice,ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea acesteia de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

2.2. Prin Sentința nr. 462 din data de 10 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Buzău, invocată de reclamanta SC A. SRL.

A fost declinată competența de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a dispus suspendarea din oficiu a judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a lua această soluție s-a apreciat că soluționarea litigiilor având ca obiect contestațiile împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) sunt în primă instanță de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a curții de apel în raza căreia își are sediul pârâta, în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență:

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 26163 din 16 iulie 2015, emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu privire la proiectul "Înființarea microîntreprinderii SC A. SRL prin dotarea cu echipamente performante în com. Țintești, jud. Buzău", ce face obiectul Contractului de finanțare nr. C312C11021000025 din 18 aprilie 2011, până la soluționarea definitivă pe fond a cauzei.

Actul administrativ contestat a fost emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Dispozițiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel" și de art. 10 alin. (1

1

) "Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel."

În acord cu soluția pronunțată de Tribunalul Buzău, se constată că pentru a fi incidente dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, condiția obligatorie pentru a fi atrasă competența curții de apel, o constituie ca actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene să fie emise de către autorități publice centrale.

Astfel cum rezultă din dosar, actul administrativ a cărui suspendare se solicită îl reprezintă un proces verbal emis de AFIR, instituția/autoritatea publică centrală implicată în acordarea sumelor cu finanțare nerambursabilă și nu de către Centrul Regional pentru Finanțarea investițiilor Rurale 2 Sud Est.

În raport de această împrejurare, capacitatea centrelor regionale de a emite sau nu acte administrative, nu prezintă relevanță în speță.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2016
Decizia nr. 2464/2016 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2016-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2016
Decizia nr. 2800/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2015, recla
ÎCCJ 2015-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2015
Decizia nr. 3860/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2016-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 27/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată sub nr. x/121/2014 pe rolul Tribunalului Galați, secția co
ÎCCJ 2018-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2018
re a creanțelor nr. x/16.07.2015 privind proiectul "Înființarea microîntreprinderii S.C. A. S.R.L. prin dotarea cu echipamente performante în comuna Sahateni, județul Buzău, s-a dispus declararea ca nelegală a întregii sume acordate cu titl
Sursă