ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2017

HOTĂRÂRE
21.02.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 623/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 09 iulie 2015, privind proiectul "Înființarea microîntreprinderii SC A. SRL prin dotarea cu echipamente performante în com. Țintești, jud. Buzău”, până la soluționarea definitivă pe fond a cauzei.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

Prin sentința civilă nr. 973 din 22 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a apreciat tribunalul ca fiind instanța competentă în soluționarea cauzei, în raport de rangul emitentului actului administrativ, parte în cadrul raportului juridic litigios, care nu poate fi considerat o instituție publică centrală în accepțiunea legilor organice.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal;

Prin sentința civilă nr. 415 din 24 mai 2016, Tribunalul Buzău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe invocată de reclamanta SC A. SRL și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, actul administrativ atacat este emis de C., iar competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului care soluționează litigiile privind actele emise de alte autorități și instituții decât cele centrale, deci și cele care își desfășoară competența numai în anumite localități determinate, cum este cazul pârâtei.

În ceea ce privește însă competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului care în cauză este Tribunalul Constanța, C. emitent al actului administrativ atacat având sediul în raza de activitate a acestei instanțe.

2.3. Hotărârea Înaltei Curți;

Prin Decizia nr. 2464 din 6 octombrie 2016, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. și a respins sesizarea pentru pronunțarea regulatorului de competență, reținând, în esență, că prin sentința civilă nr. 415 din 24 mai 2016, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu și-a declinat, la rându-i, competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ci, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamanta SC A. SRL, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege anterior evocat, în sensul că instanțele implicate nu și-au declinat reciproc sau succesiv, competența de soluționare a cauzei.

2.4. Hotărârea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal;

Prin sentința civilă nr. 1871 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamantă, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut incidența, în speță, a dispozițiilor art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 554/2004, raportat la obiectul acțiunii și faptul că actul a cărui suspendare se solicită a fost emis de o autoritate publică centrală.

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 09 iulie 2015, privind proiectul "Înființarea microîntreprinderii SC A. SRL prin dotarea cu echipamente performante în com. Țintești, jud. Buzău”,emis de B., până la soluționarea definitivă pe fond a cauzei.

Actul administrativ contestat a fost emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea,constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Înalta Curte reține că în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, în baza cărora au fost emise actele contestate, competența materială a instanței de contencios administrativ este stabilită exclusiv în raport de nivelul autorității publice care emite actul administrativ, în condițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 76/2012, fără a mai fi pusă în discuție valoarea și natura creanței în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din lege, privind competența materială comună în materia contenciosului administrativ.

Această dispoziție derogă de la regula generală a stabilirii competenței în funcție de criteriul valoric, acordându-se prioritate criteriului ierarhic, având în vedere nivelul autorității publice emitente a actului administrativ care are ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Dispozițiile art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 554/2004 prevăd că„toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

În acord cu soluția pronunțată de Tribunalul Constanța, se constată că pentru a fi incidente dispozițiile art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 554/2004, condiția obligatorie pentru a fi atrasă competența curții de apel, o constituie ca actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene să fie emise de către autorități publice centrale.

Astfel cum rezultă din dosar, actul administrativ a cărui suspendare se solicită îl reprezintă un proces verbal emis de B., instituția/autoritatea publică centrală implicată în acordarea sumelor cu finanțare nerambursabilă.

Prin urmare,

în raport de prevederile O.U.G. nr. 66/2011,

Înalta Curte constată că acțiunea de față reprezintă o cerere de natura celor descrise de dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, întrucât privește acte emise de o autoritate publică centrală, iar actele contestate în prezentul litigiu au ca obiect sume reprezentând fonduri europene a căror rambursare se impune beneficiarului de proiect, ca urmare a unor nereguli arătate în cuprinsul lor, astfel că instanța competentă este cea arătată expres pentru aceste cereri.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2016
Decizia nr. 2464/2016 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2016-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2016
Decizia nr. 2207/2016 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: Prin cererea introdusă la Curtea de Apel București la data de 2 decembrie 2015 și înregist
ÎCCJ 2017-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2017
Decizia nr. 83/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate; Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribu
ÎCCJ 2017-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2017
Decizia nr. 472/2017 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Obiectul acțiunii; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția d
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2017
Decizia nr. 654/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cadrul procesual; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tr
Sursă