ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2016

Decizia nr. 794/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin încheierea nr. 2 din 12 februarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

:

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 2

1

alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, formulată de petenta SC A. SRL, ca inadmisibilă;

- a respins cererea de reexaminare formulată de petenta SC A. SRL, împotriva încheierii din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/112/2009*, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar a mai fost invocată în prezentul dosar.

Astfel, în primul ciclu procesual, în Dosarul cu nr. x/112/2009, prin încheierea din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 51/2008, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 221 din 09 mai 2013 în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2, art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008.

Aceeași excepție a fost reiterată, tot în primul ciclu procesual, în Dosarul nr. x/112/2009, conexat, cu ocazia formulării unei alte cereri de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar, iar în urma sesizării efectuate la 5 octombrie 2012 de Curtea de Apel Oradea, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1078 din 13 decembrie 2012 în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008.

În acest context, Curtea de apel a apreciat că este inadmisibilă o nouă sesizare cu același obiect în același litigiu, vizând aceeași parte și având aceeași cauză, deciziile Curții Constituționale, chiar de respingere a excepției de neconstituționale, pronunțate în dosar, fiind obligatorii pentru părți.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, potrivit cărora, Ordonanța de urgență este aplicabilă și în cazul cererilor formulate de persoane fizice care nu au domiciliul sau reședința obișnuită pe teritoriul României ori a altui stat membru al Uniunii Europene, în măsura în care între România și statul al cărui cetățean este solicitantul sau pe al cărui teritoriu își are domiciliul există o legătură convențională care conține dispoziții referitoare la accesul internațional la justiție. Pentru statele cu care România nu are legături convenționale, accesul internațional la justiție poate fi acordat în baza curtoaziei internaționale, sub rezerva principiului reciprocității, Curtea de apel a apreciat, raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că aceste dispoziții legale nu au legătură cu soluționarea fondului cauzei, întrucât petenta are sediul în România, iar textul criticat nu este aplicabil în speță deoarece vizează situația în care domiciliul sau reședința persoanei ce solicită ajutorul public judiciar nu se află pe teritoriul României ori al altui stat membru al Uniunii Europene, caz în care devin aplicabile în materie convențiile bilaterale referitoare la accesul internațional la justiție ori curtoazia internațională, sub rezerva principiului reciprocității.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 2

1

alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008.

Referitor la cererea de reexaminare a încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, instanța a reținut că art. 24 alin. (2) din Constituție invocat de recurentă prevede dreptul părților de a fi asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.

Cazurile în care se acordă asistență juridică din oficiu sunt reglementate expres de legiuitor în cuprinsul anumitor legi speciale, norma constituțională neinstituind obligația statului de a acorda asistență juridică din oficiu oricărei părți, indiferent de procesul pe care-l are sau de starea sa materială.

Persoanelor juridice, cum este și recurenta din speță, nu li s-a conferit dreptul prin normele cuprinse în O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, de a beneficia de asistență juridică printr-un avocat numit din oficiu, acest drept fiindu-le acordat expres doar persoanelor fizice cu stare materială mai precară.

2

. Recursul formulat de SC A. SRL;

î

mpotriva acestei încheieri, a formulat recurs SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., numai în partea ce vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

Recurenta consideră că excepția de neconstituționalitate a fost soluționată în camera de consiliu, fără citarea sa în cauză.

În opinia recurentei, se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 2

1

alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008 nu a mai fost verificată de către Curtea Constituțională prin raportare la articolele invocate, iar motivele de inadmisibilitate nu au fost puse în dezbaterea părților.

Pe de altă parte, instanța avea obligația să pronunțe o încheiere separată privind soluționarea excepției de neconstituționalitate, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Examinând încheierea atacată, în limitele învestirii prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Referitor la criticile formulate de recurentă care vizează încălcări ale normelor de procedură, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța s-a pronunțat pe cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, în camera de consiliu, fără citarea sa în cauză, iar motivele de inadmisibilitate nu au fost puse în dezbaterea părților.

Potrivit art. 15

alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008,

împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, iar cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de către un alt complet.

Prin încheierea atacată, Curtea de Apel Oradea, deliberând

asupra cererii de reexaminare a încheierii din 13 ianuarie 2016, s-a pronunțat și asupra solicitării de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 2

1

alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civil.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că la fila 7

se află atașată dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu petenta - recurentă

SC A. SRL,

pentru termenul de judecată

din 12 februarie 2016,

actul de procedură fiind

semnat de către funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței.

Faptul că petenta - recurentă nu s-a prezentat pentru termenul la care s-a judecat cauza, nu este de natură a vicia încheierea pronunțată, deoarece partea a fost legal citată și avea obligația potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., să urmărească desfășurarea procesului.

Motivele de inadmisibilitate ale excepției de neconstituționalitate nu puteau fi puse în dezbaterea părților, întrucât procedura necontencioasă a reexaminării încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar, în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, privește numai raporturile dintre petentă și instanța de judecată

,

astfel că intimaților nu le-a fost solicitat punct de vedere.

Pe cale de consecință, criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sunt vădit nefondate.

Nici criticile ce vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 2

1

alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, nu pot fi primite.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, Curtea de apel a stabilit în mod legal că o nouă sesizare cu același obiect în același litigiu, vizând aceeași parte și având aceeași cauză, devine inadmisibilă, în condițiile în care criticile de neconstituționalitate nu cuprind elemente noi în raport de cele două cereri de sesizare ale instanței de control constituțional, soluționate prin Deciziile nr. 221 din 09 mai 2013 și nr. 1078 din 13 decembrie 2012.

Și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, soluția adoptată de prima instanță este corectă.

Sesizarea Curții Constituționale pentru a decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor de judecată poate fi dispusă numai atunci când se constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, între care și aceea a legăturii dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate s-a invocat cu soluționarea cauzei.

Or, după cum bine a remarcat Curtea de apel, norma criticată nu are aplicabilitate în cauza dedusă judecății deoarece vizează cererile formulate de persoanele fizice care nu au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, or, recurenta are sediul în România, concluzia primei instanțe privind neîndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind întrutotul justificată.

În fine, nefondată este și critica ce vizează obligația instanței de a emite o încheiere separată privind soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, câtă vreme prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu disting în acest sens.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Încheierii nr. 2 din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2016.