ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1971/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând, în principal, introducerea în salariu a sporului de 15% aferent obținerii titlului științific de doctor și acordarea acestui spor retroactiv, actualizat cu coeficientul de inflație la data plății, începând cu luna ianuarie 2010, precum și anularea O.U.G. nr. 1/2010 pentru neconstituționalitate și discriminarea sa față de alți colegi, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la acordarea acelorași drepturi, mai puțin a capătului de cerere referitor la anularea O.U.G. nr. 1/2010.

La termenul din data de 05.11.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Prin Sentința civilă nr. 5379 din 05.11.2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalul Dolj, secția litigii de muncă.

Pe rolul Tribunalului Dolj, dosarul a fost înregistrat la secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2012, a primit termen de judecată la data de 20 ianuarie 2014, fiind citate părțile.

Pentru termenul din data de 20.01.2014, reclamanta a depus la dosar răspuns la citația emisă de Tribunalul Dolj la data de 13.12.2013, prin care reiterează cele susținute în cererea introductivă, solicitând totodată sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010 și a art. 8, 9 și 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011.

La același termen, analizând cu prioritate excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis-o, având în vedere că raportul de muncă dintre reclamantă și pârât izvorăște dintr-un contract individual de muncă, reclamanta neavând calitatea de funcționar public, conform Legii nr. 188/1999, și a înaintat spre soluționare competentă în favoarea secției conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Dolj, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Ministerul Educației.

La, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2012*, a primit termen de judecată la data de 17.03.2014, fiind citate părțile.

La termenul din data de 17.03.2014, instanța a dispus disjungerea capătului nr. 2 al acțiunii reclamantei privind anularea O.U.G. nr. 1/2010 și excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010 și art. 8, 9 și 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 și formarea unui dosar separat, și a solicitat ca reclamanta să precizeze cadrul procesual, în sensul indicării pârâților cu care înțelege să se judece în contradictoriu în dosarul având ca obiect acordarea retroactivă a sporului de 15% pentru titlul de doctor în drept.

Prin Sentința nr. 3693/2014 din 13 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2012 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

Ca urmare a disjungerii capătului nr. 2 al acțiunii reclamantei a fost format Dosarul nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din 14 aprilie 2014, cauza a fost scoasă de pe rolul instanței și înaintată pentru soluționare secției contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului Dolj.

Dosarul nr. x/2014 a fost versionat, fiind creat Dosarul nr. x/2014 .

Prin Sentința nr. 1982 din 02 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a reținut că, în cauza de față, reclamanta a solicitat anularea O.U.G. nr. 1/2010, act normativ emis de către un organ central al statului, în speță Guvernul României, invocând și excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe, precum și a art. 8, 9, 11 din Legea nr. 63/2011, Anexa 5, astfel că, având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, precum și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 s-a apreciat că îi revine Curții de Apel Craiova, în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantei, competența de soluționare a prezentei acțiuni în anulare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1123/54/2014.

Prin încheierea din 08 decembrie 2014, Curtea de apel a dispus următoarele:

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010;

- a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 8, 9 și 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 și a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra acesteia;

- a acordat termen la 26.01.2015, pentru soluționarea cauzei pe fond.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

- în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2010, s-a reținut că acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 284 din 2010 (art. 39 lit. x), astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, care prevede ca excepția să privească o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

Pentru acest motiv, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța a apreciat că excepția de neconstituționalitate având acest obiect este inadmisibilă, respingând, în consecință, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010.

- în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 8, 9 și 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, excepția fiind ridicată de reclamantă în fața instanței și privind neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește opinia instanței asupra excepției, curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece este de competența legiuitorului eliminarea sau acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională. În opinia curții, admiterea excepției ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competență a legiuitorului, în sensul acordării sporului, reclamanta aducând în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu este cuprinsă în normele supuse controlului, iar, prin modificarea sau completarea textului de lege criticat, s-ar încălca sfera de competență a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a țării.

Cauza nu a fost suspendată de instanță potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554 din 2004, întrucât cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010 a fost respinsă, fiind sesizată Curtea Constituțională numai cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Legea nr. 63/2011, caz în care nu s-a mai dispus suspendarea judecății.

Prin Sentința nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Ministerul Educației Naționale, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat anularea O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, cu motivarea că, începând cu luna februarie 2010, odată cu apariția acestui act normativ, art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997, a fost abrogat în mod expres.

Reclamanta a mai învederat că, începând cu data de 01.01.2011, salarizarea a fost reglementată de Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, iar, prin art. 39 lit. a) din Legea nr. 284/2010, au fost abrogate din Legea nr. 128/1997 doar prevederile art. 50 alin. (1) și ale art. 90 alin. (1), situație în care Statul Român, reprezentat de Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Ministerul Educației, trebuia să îi acorde sporul de 15%, întrucât titlul de doctor prevăzut de art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 l-a obținut la data susținerii examenului, respectiv la data de 07.12.2009 și nu la data emiterii diplomei.

Reclamanta a considerat O.U.G. nr. 1/2010 ca fiind discriminatorie și neconstituțională, întrucât a creat o situație de discriminare între profesorii doctori din învățământul preuniversitar care au obținut titlul științific înainte de 1 ianuarie 2010 și cei cărora li s-au eliberat diplomele după 1 ianuarie 2010, încălcându-i-se astfel drepturile, deoarece aceste acte normative nu sunt în concordanță nici cu Constituția României și nici cu Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, este întemeiată.

A reținut instanța că ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiunea introdusă exclusiv în acest scop la instanță, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, cum este cazul și în speță, anularea dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2010 fiind cel de-al doilea capăt al acțiunii reclamantei, disjuns de instanță și declinat în favoarea Curții de Apel Craiova.

Curtea a constatat însă că O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010 [în art. 39 lit. x)], nemaifiind așadar în vigoare la data introducerii acțiunii (iar reclamanta nu s-a aflat nici în ipoteza în care efectele sale juridice să fi continuat să se producă asupra ei după ieșirea din vigoare a actului).

Pentru aceste considerente, întrucât ordonanța Guvernului a cărei anulare s-a solicitat a fost abrogată anterior introducerii acțiunii, văzând și dispozițiile art. 9, 17 și 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, curtea a constatat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, respingând acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat, reclamanta arată că este nemulțumită de faptul că i-a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010, arătând, în esență, că textul legal criticat este neconstituțional chiar dacă legea în cauză nu mai este formal în vigoare, din moment ce aceasta continuă să producă efecte juridice în dosarul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Subliniază recurenta că textul de lege criticat creează o diferență de tratament juridic între cadrele didactice din învățământul preuniversitar pe considerente temporale, de vârstă, acordându-se un beneficiu salarial cadrelor didactice care au obținut titlul științific de doctor înainte de 31 decembrie 2009 din 01 ianuarie 2010 și refuzându-li-se acest drept celor care au obținut titlul științific de doctor ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului de doctorat, redenumit compensație tranzitorie, este acordat numai primei categorii de personal.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată că, în prezentul dosar, Curtea de apel a fost învestită, ca urmare a disjungerii capătului nr. 2 al cererii de chemare în judecată formulată inițial de reclamantă, cu anularea O.U.G. nr. 1/2010 și respectiv cu cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010 și respectiv a art. 8, 9 și 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011.

Instanța de fond s-a pronunțat după cum urmează:

- prin încheierea din 8 decembrie 2014, în legătură cu excepțiile de neconstituționalitate invocate (a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2010 și a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 8, 9 și 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011);

- prin Sentința nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, recurată în prezenta cauză, a respins ca inadmisibilă acțiunea în anularea O.U.G. nr. 1/2010.

Înalta Curte constată că reclamanta a exercitat calea de atac a recursului în prezentul dosar împotriva Sentinței nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, dar nu și împotriva încheierii pronunțate la data de 8.12.2014, prin care i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010.

Recursul declarat împotriva acestei încheieri a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, fiind soluționat de Înalta Curte prin Decizia nr. 808 din 24 februarie 2015, dispunându-se admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 1/2010, urmând ca instanța de fond să sesizeze Curtea Constituțională cu ambele excepții de neconstituționalitate invocate de reclamantă.

Înalta Curte constată că exercitarea dreptului la acțiune împotriva ordonanțelor Guvernului este stipulat la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond (...).

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

Analiza legislației aplicabile în materia dedusă judecății în prezenta cauză relevă că obiectul acțiunii judiciare îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea unui act administrativ și/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe declarate neconstituționale.

În cauza de față, obiectul acțiunii îl constituie anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului și nu anularea unui act administrativ sau obligarea la despăgubiri, fiind invocată, totodată, și excepția de neconstituționalitate a aceleiași ordonanțe de urgență.

Înalta Curte precizează că din dispozițiile art. 115 din Constituția României rezultă că ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.

Conform alin. (5) din art. 9 din Legea nr. 554/2004, anterior citat, obiectul litigiilor întemeiate pe dispozițiile acestui articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului sau anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ se pronunță doar în privința efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, declarate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională, în procedura constituțională.

Legile și ordonanțele sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanței de contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.

Judecătorul nu este în drept să judece modul de adoptare al unei legi sau ordonanțe guvernamentale care are caracter de lege în perioada cât este în vigoare, competența acestuia fiind aceea de a aplica și interpreta legea.

Legile și ordonanțele sunt supuse numai controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției.

În conformitate cu art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională are atribuția de a se pronunța asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, cât și de a se pronunța, pe calea excepției de neconstituționalitate, asupra constituționalității legilor și ordonanțelor.

În sensul celor anterior menționate, în mod corect a reținut instanța de fond că ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiunea introdusă exclusiv în acest scop la instanță, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, cum este cazul și în speță, anularea dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2010 fiind cel de-al doilea capăt al acțiunii reclamantei, disjuns de instanță și declinat în favoarea Curții de Apel Craiova.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu considerentele reținute de instanța de fond, constată că demersul juridic inițiat de reclamantă în contradictoriu cu cele două autorității pârâte în scopul anulări unei ordonanțe de urgență, respectiv a O.U.G. nr. 1/2010, are un caracter inadmisibil.

Instanțele judecătorești nu sunt competente să cenzureze legile adoptate de puterea legislativă sau ordonanțele Guvernului, întrucât se încalcă principiul separației puterilor în stat, puterea judecătorească având obligația doar de a veghea asupra aplicării corecte a acestora.

În mod corect s-a reținut, însă, în considerentele sentinței recurate că O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010 [în art. 39 lit. x)], nemaifiind așadar în vigoare la data introducerii acțiunii, reclamanta neaflându-se nici în ipoteza în care efectele juridice ale ordonanței să fi continuat să se producă asupra ei după ieșirea din vigoare a actului.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.

Procesat de GGC - GV