ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1330/2017

Decizia nr. 1330/2017 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 8 iulie 2016, sub nr. x/85/20/5, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P., M.J., Tribunalul Dolj și C.N.C.D. să fie obligați, urmare a constatării existenței discriminării față de persoane aflate în situații similare, la plata cu titlu de despăgubiri materiale echivalente cu contravaloarea sporului de doctorat începând cu data de 24 noiembrie 2010 la zi, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare și în continuare pentru viitor și obligarea M.J. la reîncadrarea cu includerea în indemnizația/salariul de încadrare și a sporului de doctorat.

Prin Sentința civilă nr. 663 din 13 iunie 2016, Tribunalul Sibiu a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin A.J.F.P. Sibiu, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 24 noiembrie 2010 - 15 decembrie 2012 invocată de M.J., a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. reprezentat A.J.F.P. Sibiu, M.J., Tribunalul Dolj și C.N.C.D. și în consecință, a constatat existența discriminării și a obligat pârâții Tribunalul Dolj, M.J. și M.F.P. să acorde reclamantei despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare echivalent contravalorii sporului de 15% din indemnizația brută lunară spor de doctorat începând cu 16 decembrie 2012 la zi și în continuare actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare; a obligat M.J.

să emită ordin de reîncadrare pentru reclamantă cu includerea sporului de doctorat în indemnizație de încadrare începând cu 16 decembrie 2012 și a respins restul pretențiilor reclamantei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, motivat, în termen legal, pârâții M.J., Tribunalul Dolj, A.J.F.P. Sibiu, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/85/2015. Prin Decizia civilă nr. 1.434 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de pârâtul M.J. împotriva Încheierii din data de 14 martie 2016 și a Sentinței civile nr. 663/2016 pronunțate de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. x/85/2015, a admis apelurile declarate de pârâții Tribunalul Dolj și Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de A.J.F.P.

Sibiu, împotriva aceleiași sentințe, a anulat încheierea și sentința atacate, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea Curții de Apel București. Astfel fiind, cauza de față a fost înregistrată la data de 5 decembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, iar, prin Sentința civilă nr. 586 din 22 februarie 2017 a acestei instanțe, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Așa cum a fost formulată și întemeiată acțiunea, în baza principiului disponibilității, instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune de drept comun în constatarea existenței discriminării față de persoane aflate în situații similare întemeiată pe art. 27 alin. (1) O.U.G. nr. 137/2000 în legătură cu drepturile prevăzute la art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 284/2010. Reclamanta nu a solicitat, deci, constatarea vreunui refuz din partea ministerului pârât (M.J.) în legătură cu solicitarea sa privind modul de stabilire a drepturilor salariale și obligare la emitere ordin sau anularea ordinului astfel emis, pentru a fi aplicabile prevederile art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 284/2010 coroborate cu cele cuprinse în Legea nr. 554/2004, ci constatarea existenței discriminării față de persoane aflate în situații similare, întemeiată pe art. 27 alin. (1) O.U.G.

nr. 137/2000. Întrucât, potrivit art. 27 alin. (1) O.U.G. nr. 137/2000, cererea pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare se soluționează potrivit dreptului comun, sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ., pe temeiul cărora este competentă instanța de la sediul pârâtului/pârâților. Este adevărat că, unul dintre pârâți (Tribunalul Dolj) are un alt sediu, însă, reținând că ceilalți pârâți au sediul în București, în raport și de prevederile art. 127 C. proc. civ., a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Prin Sentința civilă nr. 4.563 din 20 iunie 2017 a Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de instanță, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Analizând conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin demersul judiciar, reclamanta-judecător a solicitat să se constate existența unei discriminări și obligarea pârâților la plata cu titlu de despăgubiri materiale echivalente cu contravaloarea sporului de doctorat începând cu data de 24 noiembrie 2010 la zi, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare și în continuare pentru viitor, precum și obligarea M.J. la reîncadrarea cu includerea în indemnizația/salariul de încadrare și a sporului de doctorat. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art 27 din O.U.G.

nr. 137/2000. În cauză este aplicabilă Decizia nr. 10/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, care vizează tocmai competența de judecată a cererilor de reparare a prejudiciului creat prin acte sau fapte discriminatorii. Potrivit acestei decizii, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale." În considerentele deciziei, s-a reținut că "Ori de câte ori (...) actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancționare se urmărește intră în sfera ori a fost săvârșit în raporturile juridice care aparțin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii și asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenței etc. - și în care protecția drepturilor subiective se realizează în condițiile unor legi speciale, în fața unor jurisdicții speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogam, chiar pe calea respectivelor legi speciale,

așadar în condițiile acestora și în fața jurisdicțiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în fața unor instanțe cu competență materială specială, derogatorie de la dreptul comun" (parag. 31). De asemenea, s-a mai reținut că "(...) doar în mod artificial plasată de părți și acceptată de instanțe sub forma unui capăt principal de cerere, solicitarea de a se constata existența faptei ilicite discriminatorii nu poate juca vreun rol în determinarea instanței competente, neputând în mod legal învesti instanța de judecată (...)" (parag.

52). Din decizia în interesul legii rezultă că stabilirea competenței de soluționare a cererilor pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, precum cererea din prezenta cauză, presupune analizarea raporturilor juridice dintre părți prin observarea și aplicarea legislației speciale prin care se realizează protecția drepturilor subiective din domeniul/ramura de drept respectivă, fără a avea relevanță formularea unui capăt de cerere distinct privind constatarea existenței discriminării și nici temeiul juridic al cererii explicit invocat de către reclamant. În cauză, pentru determinarea raportului juridic dintre părți și a legii aplicabile acestuia, trebuie să se țină cont de faptul că prezentul conflict de competență a intervenit între instanța de contencios administrativ și instanța de drept comun pentru judecata în primă instanță potrivit C. proc.

civ., astfel încât, în limitele sesizării, nu este posibilă identificarea unei alte instanțe competente decât una dintre cele care s-au dezînvestit reciproc, precum instanța competentă în materia conflictelor de muncă. În acest cadru, dat fiind că reclamanta are calitatea de judecător, se constată că se invocă existența unei discriminări care ar fi survenit în contextul unor raporturi juridice decurgând din actul administrativ de numire în funcție și guvernate de Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, motiv pentru care Înalta Curte consideră că nu este aplicabil dreptul comun, protecția dreptului subiectiv invocat realizându-se în condițiile actului normativ cu caracter special.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, pe temeiul cărora se consideră că revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2017. Procesat de GGC - N