ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1330/2017

Decizia nr.

1330/2017

Asupra

conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 8 iulie

2016, sub nr. x/85/20/5, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Statul Român prin M.F.P., M.J., Tribunalul Dolj și C.N.C.D.

să fie obligați, urmare a constatării existenței

discriminării față de persoane aflate în situații similare,

la plata cu titlu de despăgubiri materiale echivalente cu contravaloarea

sporului de doctorat începând cu data de 24 noiembrie 2010 la zi, actualizate

cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare și

în continuare pentru viitor și obligarea M.J. la reîncadrarea cu

includerea în indemnizația/salariul de încadrare și a sporului de

doctorat.

Prin

Sentința civilă nr. 663 din 13 iunie 2016, Tribunalul Sibiu a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin A.J.F.P. Sibiu, a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 24 noiembrie 2010 -

15 decembrie 2012 invocată de M.J., a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român

prin M.F.P. reprezentat A.J.F.P. Sibiu, M.J., Tribunalul Dolj și C.N.C.D.

și în consecință, a constatat existența discriminării

și a obligat pârâții Tribunalul Dolj, M.J. și M.F.P. să

acorde reclamantei despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare

echivalent contravalorii sporului de 15% din indemnizația brută

lunară spor de doctorat începând cu 16 decembrie 2012 la zi și în

continuare actualizate cu rata inflației și dobânda legală

penalizatoare; a obligat M.J. să emită ordin de reîncadrare pentru

reclamantă cu includerea sporului de doctorat în indemnizație de

încadrare începând cu 16 decembrie 2012 și a respins restul

pretențiilor reclamantei.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, motivat, în termen legal, pârâții

M.J., Tribunalul Dolj, A.J.F.P. Sibiu, dosarul fiind înregistrat pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/85/2015.

Prin Decizia

civilă nr. 1.434 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a admis

apelul declarat de pârâtul M.J. împotriva Încheierii din data de 14 martie 2016

și a Sentinței civile nr. 663/2016 pronunțate de Tribunalul

Sibiu în Dosar nr. x/85/2015, a admis apelurile declarate de pârâții

Tribunalul Dolj și Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de A.J.F.P.

Sibiu, împotriva aceleiași sentințe, a anulat încheierea și

sentința atacate, a admis excepția de necompetență

materială a Tribunalului Sibiu și a declinat competența de

soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea Curții

de Apel București.

Astfel fiind,

cauza de față a fost înregistrată la data de 5 decembrie 2016,

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, iar, prin Sentința civilă nr. 586 din

22 februarie 2017 a acestei instanțe, a fost admisă excepția

necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a fost

declinată competența de soluționare a cererii formulate de

reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Așa cum

a fost formulată și întemeiată acțiunea, în baza

principiului disponibilității, instanța de judecată a fost

învestită cu o acțiune de drept comun în constatarea existenței

discriminării față de persoane aflate în situații similare

întemeiată pe art. 27 alin. (1) O.U.G. nr. 137/2000 în legătură

cu drepturile prevăzute la art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr.

284/2010.

Reclamanta nu

a solicitat, deci, constatarea vreunui refuz din partea ministerului pârât

(M.J.) în legătură cu solicitarea sa privind modul de stabilire a

drepturilor salariale și obligare la emitere ordin sau anularea ordinului

astfel emis, pentru a fi aplicabile prevederile art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI

din Legea nr. 284/2010 coroborate cu cele cuprinse în Legea nr. 554/2004, ci

constatarea existenței discriminării față de persoane

aflate în situații similare, întemeiată pe art. 27 alin. (1) O.U.G.

nr. 137/2000.

Întrucât,

potrivit art. 27 alin. (1) O.U.G. nr. 137/2000, cererea pentru acordarea de

despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării

sau anularea situației create prin discriminare se soluționează

potrivit dreptului comun, sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ., pe

temeiul cărora este competentă instanța de la sediul pârâtului/pârâților.

Este

adevărat că, unul dintre pârâți (Tribunalul Dolj) are un alt

sediu, însă, reținând că ceilalți pârâți au sediul în

București, în raport și de prevederile art. 127 C. proc. civ., a fost

admisă excepția necompetenței materiale și a fost

declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin

Sentința civilă nr. 4.563 din 20 iunie 2017 a Judecătoriei

Sectorului 5 București, secția civilă, a fost admisă

excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de

instanță, fiind declinată competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Analizând

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată, în baza art 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersul

judiciar, reclamanta-judecător a solicitat să se constate

existența unei discriminări și obligarea pârâților la plata

cu titlu de despăgubiri materiale echivalente cu contravaloarea sporului

de doctorat începând cu data de 24 noiembrie 2010 la zi, actualizate cu

indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare și în

continuare pentru viitor, precum și obligarea M.J. la reîncadrarea cu

includerea în indemnizația/salariul de încadrare și a sporului de

doctorat.

În drept,

acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art 27 din O.U.G. nr.

137/2000.

În cauză

este aplicabilă Decizia nr. 10/2016 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, care

vizează tocmai competența de judecată a cererilor de reparare a

prejudiciului creat prin acte sau fapte discriminatorii.

Potrivit

acestei decizii, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,

instanța competentă să soluționeze cererile pentru

acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare

discriminării sau anularea situației create prin discriminare este

judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept

civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu

excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor

raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția

drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții

speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe,

potrivit dispozițiilor legale speciale."

În

considerentele deciziei, s-a reținut că "Ori de câte ori (...)

actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancționare se

urmărește intră în sfera ori a fost săvârșit în raporturile

juridice care aparțin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii

și asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul

concurenței etc. - și în care protecția drepturilor subiective

se realizează în condițiile unor legi speciale, în fața unor

jurisdicții speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu)

pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea

principiului de drept specialia generalibus derogam, chiar pe calea

respectivelor legi speciale, așadar în condițiile acestora și în

fața jurisdicțiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în fața

unor instanțe cu competență materială specială,

derogatorie de la dreptul comun" (parag. 31).

De asemenea,

s-a mai reținut că "(...) doar în mod artificial plasată de

părți și acceptată de instanțe sub forma unui

capăt principal de cerere, solicitarea de a se constata existența

faptei ilicite discriminatorii nu poate juca vreun rol în determinarea

instanței competente, neputând în mod legal învesti instanța de judecată

(...)" (parag. 52).

Din decizia

în interesul legii rezultă că stabilirea competenței de

soluționare a cererilor pentru acordarea de despăgubiri și

restabilirea situației anterioare discriminării, precum cererea din

prezenta cauză, presupune analizarea raporturilor juridice dintre

părți prin observarea și aplicarea legislației speciale

prin care se realizează protecția drepturilor subiective din

domeniul/ramura de drept respectivă, fără a avea relevanță

formularea unui capăt de cerere distinct privind constatarea

existenței discriminării și nici temeiul juridic al cererii

explicit invocat de către reclamant.

În

cauză, pentru determinarea raportului juridic dintre părți

și a legii aplicabile acestuia, trebuie să se țină cont de

faptul că prezentul conflict de competență a intervenit între

instanța de contencios administrativ și instanța de drept comun

pentru judecata în primă instanță potrivit C. proc. civ., astfel

încât, în limitele sesizării, nu este posibilă identificarea unei

alte instanțe competente decât una dintre cele care s-au dezînvestit

reciproc, precum instanța competentă în materia conflictelor de

muncă.

În acest

cadru, dat fiind că reclamanta are calitatea de judecător, se

constată că se invocă existența unei discriminări care

ar fi survenit în contextul unor raporturi juridice decurgând din actul

administrativ de numire în funcție și guvernate de Legea nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri

publice, motiv pentru care Înalta Curte consideră că nu este aplicabil

dreptul comun, protecția dreptului subiectiv invocat realizându-se în

condițiile actului normativ cu caracter special.

Relevante în

acest sens sunt dispozițiile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei nr.

VI la Legea nr. 284/2010, pe temeiul cărora se consideră că

revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, competența materială de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2017.

Procesat de

GGC - N