ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2017

Decizia nr. 993/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Cererea de recurs; Prin recursul declarata la data de 21 decembrie 2016 împotriva Deciziei civile nr. 762/2016 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost admis apelul declarat de pârâtul A. Galați împotriva sentinței civile nr. 121 din 5 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați și anulată, în tot, sentința apelată, instanța de apel luând act că reclamanta a renunțat la judecată, recurenții B. Galați și C. Galați au arătat că, în mod greșit, instanța de apel, admițând apelul declarat de pârâtul A. Galați a anulat în tot sentința apelată, ca o consecință a faptului că reclamanta a renunțat la judecată, în raport de prevederile art. 406 alin. (5) C. proc.

civ. Au motivat recurenții că, prin apelul formulat de către A. Galați, nu s-a solicitat modificarea sentinței de fond în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. Galați, motiv pentru care apreciază că, în mod greșit, instanța de apel a anulat în întregime sentința de fond. Au considerat că, admițând apelul formulat în cauză de A. Galați și luând act de renunțarea reclamantei la judecată, instanța de apel, în raport de prevederile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., putea să anuleze, doar în parte, sentința de fond și să mențină, ca temeinic și legal, capătul de cerere privind excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Galați.

Au mai susținut și faptul că între reclamantă și C. Galați nu există raporturi angajat-angajator, iar fondurile salariale ale A. Galați nu provin din bugetul județului Galați, ci de la D. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 3 februarie 2017 și repartizat Completului de filtru nr. 2 (C.F. 2). Prin rezoluția completului din 6 februarie 2017, cererea de recurs a fost comunicată către intimați, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare» dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare aflându-se la filele 16-21 în dosarul de recurs. În cauză au depus întâmpinare, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc.

civ., intimații E. (fila 22 recurs) Statul Român prin F. (fila 42 recurs) și A. (fila 60 recurs), întâmpinări comunicate conform înscrisurilor aflate la filele 35-41, 53-59 și respectiv 72-74 și 78-82 din dosarul de recurs. Intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, fiind invocate prin întâmpinări următoarele excepții: - Intimatul E. a invocat excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., susținând faptul că prin motivele de recurs nu au fost indicate motivele de nelegalitate pe care se sprijină recurenții, în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.; - Intimatul A. a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare ia dispozițiile art. 18 din Legea nr. 2/2013, în temeiul cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind litigii de muncă.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de E., depus la fila 75 în dosarul de recurs, recurenții au solicitat respingerea excepției nulității recursului, apreciind că acesta este motivat. În baza rezoluției din data de 4 aprilie 2017, raportul prin care s-a constatat caracterul admisibil al recursului declarat de cei doi recurenți, precum și faptul că, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, B. își justifică calitatea procesuală activă în legătură cu promovarea recursului ce face obiect al prezentului dosar, C. Galați fiind chemat în judecată în calitatea sa de reprezentant al unității administrativ teritoriale, a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 101-109 din dosarul acestei instanțe, fără ca acestea să fi depus punct de vedere la raport.

Totodată, în baza rezoluției în data de 26 aprilie 2017, prin încheierea din data de 9 mai 2017 a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen în ședință publică, la data de 13 iunie 2017 în vederea soluționării pe fond. 2. Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 494 C. proc. civ., excepțiile inadmisibilității, precum și a nulității recursului, Înalta Curte urmează să le respingă, având în vedere următoarele considerente ; În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, prin care intimatul-pârât A. a invocat faptul că recursul este inadmisibil în raport de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte urmează să o respingă, ca nefondată.

Se reține că, într-adevăr, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/121, la data de 29 iulie 2015, reclamanta G. a investit instanțele cu soluționarea unui litigiu de muncă prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. Galați, C. Galați, D. Galați și E., cu citarea H., obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sumei compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor, începând cu data de 1 octombrie 2012 și în continuare, pentru viitor, prin includerea acesteia în indemnizația lunară de încadrare, sume actualizate în funcție de indicele de inflație. Prin sentința civilă nr. 121 din 5 februarie 2016, îndreptată prin încheierea din 27 iulie.

2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Galați, a E. și a D. Galați, fiind respinsă ca atare acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți. Totodată, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu ceilalți pârâți, precum și cu chematul în garanție Statul Român prin F., având ca obiect despăgubire și a fost obligat pârâtul A. Galați la calcularea sumei și acordarea de despăgubiri reclamantei constând în contravaloarea sumei compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor, de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 01 octombrie 2014 și în continuare, pentru viitor, prin includerea acesteia în indemnizația lunară de încadrare, sumă de urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Statului Român prin F., ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 762/2016 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de pârâtul A. Galați împotriva sentinței civile nr. 121 din 5 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, fiind anulată, în tot, sentința apelată, instanța de apel luând act că reclamanta a renunțat la judecată, prin cererea înaintată la dosar și în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. În raport de cele de mai sus, se reține că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 406 C. proc. civ., care în alin. (1), (5) și (6) dispune că: ,,1. Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

( 5). Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a. hotărârilor pronunțate în cauză. ( 6). Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă." Din interpelarea coroborată a dispozițiilor art. 406 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., rezultă că reclamantul poate renunța la judecată atât în fața instanței de fond, cât și în apel sau în căile extraordinare de atac, în oricare dintre aceste situații, cu excepția situației în care renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea prin care se constată renunțarea la judecată fiind supusă căii de atac a recursului.

În consecință, deși Decizia atacată cu recurs în prezenta cauză, nr. 762/2016 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, este pronunțată într-un litigiu de muncă, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016, în teza potrivit căreia hotărârile pronunțate în cererile privitoare la asigurări sociale nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Se constată că prevederile art. 406 C. proc. civ. au caracter special și derogator în materia căilor de atac, fiind aplicabile cu caracter prioritar, în temeiul principiului specialia generalius derogant (regulile speciale derogă de la cele generale), pentru situația hotărârilor prin care se constată renunțarea ia judecată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că Decizia nr. 762/2016 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cauzei și a fost anulată sentința civilă nr. 121 din 5 februarie 2016, îndreptată prin încheierea din 27 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, este supusă recursului, urmând a fi respinsă, ca nefondată, excepția inadmisibilității invocată de intimatul A. Înalta Curte, urmează să respingă, ca nefondată și excepția nulității recursului invocată de intimatul E., prin raportare la obligația de indicare a motivelor de nelegalitate prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ. Înalta Curte reține că prin recursul declarat în cauză, recurenții încadrează motivele de nelegalitate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând faptul că, în raport de prevederile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., în urma admiterii apelului formulat de intimatul A., instanța trebuia să modifice numai în parte sentința apelată, în sensul că, luând act de renunțarea reclamantului ia judecata cauzei, trebuia să mențină, ea temeinică și legală, soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a C. Galați, parte cu care reclamanta nu are raporturi de muncă. Se constată că, deși nu au arat expres acest lucru, recurenții critică m realitate greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 406 C. proc.

civ., apreciind că instanța de judecată, în urma renunțării la judecată realizată de parte în apel, nu avea posibilitatea să anuleze în tot sentința pronunțată în prima instanță, dat fiind faptul că, prin motivele de apel nu s-a solicitat modificarea sentinței de fond în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. Galați. Au susținut reclamanții, că, în raport de prevederile art. 406 alin, (5) C. proc. civ., instanța de apel putea să anuleze, doar în parte, sentința de fond și să mențină, ca temeinic și legal, capătul de cerere privind excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Galați. Prin urmare, dat fiind faptul că motivele recursului formulat de recurenți pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să, respingă, ca nefondată, excepția nulității recursului, invocată de intimatul E. Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat în cauză, având în vedere următoarele considerente; Se reține că, din interpretarea literală a dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., rezultă că noul C. proc. civ. prevede, în mod expres, posibilitatea renunțării la judecată atât în apel, cât și în căile extraordinare de atac, caz în care instanța va lua act de renunțare și va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. Rezultă, de asemenea, din interpretarea art. 406 alin. (1) C. proc. civ., faptul că aparține reclamantului opțiunea de a renunța la acțiune, în tot sau în parte, potrivit cu interesul său juridic.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 407 alin. (2) C. proc. civ. renunțarea produce efecte numai față de părțile în privința cărora a fost făcută și nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător. În speță, se constată că, mai înainte de primul termen de judecată acordat în apel, reclamanta G. a depus la dosarul cauzei o cerere, aflată la fila 62 în dosarul instanței de apel, prin care a arătat ca înțelege să renunțe la judecata cauzei care are ca obiect drepturi salariale, respectiv acordare spor de doctorat. Față de cererea formulată, corect instanța de apel a luat act de renunțarea în tot la cererea de chemare de judecată, admițând apelul formulat In cauză și anulând sentința primei instanțe, inclusiv în ceea ce privește soluția privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Galați.

Înalta Curte reține faptul că, din interpretarea per a contraria a dispozițiilor art. 407 alin. (2) C. proc. civ., renunțarea la judecată produce efecte și asupra cererilor incidentale care nu au caracter de sine stătător. Or, excepțiile de procedură și de fond au caracterul unor cereri incidentale în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., fiind făcute în cadrul unui proces în curs de desfășurare și sunt, în temeiul art. 123 C. proc. civ., de competența aceleiași instanțe care judecă cererea principală. Însă, cererile prin care sunt invocate excepții de fond sau de procedura, de regulă realizate pe cale de întâmpinare, nu au caracterul de sine stătător care îl pot avea alte cereri incidentale, precum cererile reconvenționale sau cererile de chemare în garanție, neputând fi judecate separat de acțiunea principală dedusă judecății și în legătură cu care sunt invocate.

În consecință, în raport de temeiurile juridice mai sus arătate, rezultă că renunțarea, în tot, la judecata acțiunii principale afectează și soluția dată unor excepții legate de condițiile de fond sau de formă ale exercițiului acțiunii civile, în caz de renunțare în tot la acțiunea formulată, instanța procedând corect la anularea întregii sentințe pronunțate de instanța de fond, în condițiile în care, așa cum rezultă din practicaua deciziei atacate, niciuna din părțile pârâte, inclusiv recurenții, nu s-a opus la renunțarea făcută de reclamantă în apel. Se mai reține, totodată, că dispozițiile art. 406 alin, (5) C. proc. civ.

nu condiționează faptul renunțării la judecata acțiunii în apei sau în recurs de conținutul cererii de apel, respectiv de recurs, așa încât nu există temei legal de respingere a cererii de renunțare la judecată pe motivul că partea reclamantă nu ar fi atacat hotărârea pronunțată de instanțele de fond, respectiv de apel în legătură cu soluțiile date tuturor cererilor formulate în desfășurarea procesului. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenții B. Galați și C. Galați. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, aplicabile în recurs în raport de dispozițiile art. 494 C. proc.

civ., Înalta Curte va obliga pe recurenți la plata sumei de 203 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv cheltuieli de deplasare achitate cu bonul fiscal din 23 iunie 2017, emis SC I. SRL, către intimatul A. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul E. Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul A. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții B. Galați și C. Galați împotriva Deciziei nr. 762 din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenți la plata sumei de 203 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul A. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13 iunie 2017.