ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 513/2015

Decizia nr. 513/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., în temeiul prevederilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a solicitat instanței: acordarea unor despăgubiri în valoare de 59.960.000 lei pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate de prevederile art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 ("O.G. nr. 18/2010"); sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010, dezvoltată în cuprinsul acțiunii; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

C. a formulat, în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cerere de intervenție în interesul B., arătând că este inițiator al Ordonanței B. nr. 18 din 18 august 2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, prin aceasta justificându-și calitatea procesuala de intervenient în interesul B.

A susținut că, în aceasta situație, în care se solicită despăgubiri ca urmare a emiterii Ordonanței B. nr. 18 din 18 august 2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, C. are interesul de a demonstra constituționalitatea acesteia, apărând astfel interesele în calitate de inițiator al ordonanței de guvern.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin încheierea din 11 decembrie 2012, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii și, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2005, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010 și a suspendat judecarea cauzei.

La data de 9 iulie 2013 a fost comunicată Curții de Apel București copia Deciziei Curții Constituționale nr. 272 din 23 mai 2013, prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010, ridicată de SC A. SA în Dosarul nr. x/2/2012, cauza fiind repusă pe rol.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 2876 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța hotărârea recurată, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 272 din 23 mai 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză de reclamantă și a constatat că dispozițiile art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Recursul;

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât Statul a diminuat activele unei societăți în care deține pachetul majoritar și a expropriat acționarii minoritari, prin efectuarea de donații, cu privire la care are putere discreționară de decizie și al cărei beneficiar este în final tot statul.

Astfel, în condițiile în care recurenta este acționar al SN D. SA Mediaș, donația efectuată de SC D. SA Statului Român în aplicarea prevederilor art. 59 - 61 din Ordonanța nr. 18/2010 a dus la scăderea valorii activului net al SC D. SA și, implicit, la scăderea activului net al SC A. SA, cauzând o vătămare a dreptului de proprietate asupra unei cote părți din profitul societății proporțională cu participația la capitalul social.

A precizat recurenta că noțiunea de „bun” trebuie înțeleasă în sens extins și desemnează toate bunurile cu o valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie considerat drept un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

A mai arătat că jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului a inclus în noțiunea de „bunuri” în sensul art. 1 al Protocolului Adițional nr. 1 atât bunurile existente sau activele cât și pretențiile, în legătură cu care reclamantul poate dovedi că are cel puțin o „speranță legitimă” de a se bucura de un drept de proprietate.

Procedura derulată în fața instanței de recurs

Intimatul - pârât B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Decizia Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Pe calea prevăzută în art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca efect al aplicării unor prevederi din O.U. nr. 18/2010.

Reclamanta a invocat

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 59-61 din O.G. nr. 18/2010, față de prevederile art. 44 din Constituție în raport cu art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 16 și art. 135 din Constituția României.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 272 din 23 mai 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a reținut că principala critică a autoarei excepției pleacă de la premisa că, în cazul în care donația efectuată de SC D. SA nu s-ar fi realizat, din această sumă s-ar fi plătit dividende acționarilor.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională a constatat, pe de o parte, că pentru exercițiul financiar al anului 2010 au fost plătite dividende, iar sursa donației către stat a fost reprezentată de fondul de dezvoltare al societății, care nu constituia baza pentru plata unor eventuale dividende.

Pe de altă parte,dividendele se repartizează din profitul rămas după deducerea sumelor pentru destinațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), c) c)

1

și d) din O.G. nr. 64/2001. Nivelul dividendelor este stabilit de Adunarea Generală a Acționarilor. În lipsa unei hotărâri a adunării generale a societății comerciale prin care să se stabilească dreptul cuvenit fiecărui acționar cu privire la dividende, dreptul de creanță al acestora nu s-a născut.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile criticate legiferează dreptul statului de a diminua activele societăților în care acesta deține pachetul majoritar și de a „expropria" acționarii minoritari, prin efectuarea de donații, determinând o afectare substanțială a dreptului de proprietate al acestora din urmă, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile criticate nu trebuie considerate ca „o privare de bunuri", ci, mai degrabă, ca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor autoarei excepției de neconstituționalitate, în sensul primei teze din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea Constituțională a constatat că ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și că aceasta urmărea un scop de utilitate publică, și anume menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice ale statului care, la aceea dată, se confrunta cu o situație de criză economică,

Astfel, ordonanța criticată a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 590 din 19 august 2010, intervenind într-un context mai larg în care au fost adoptate mai multe acte normative care au avut drept scop limitarea efectelor crizei economico-financiare asupra economiei naționale.

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004;

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

Prin urmare, întrucât excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză a fost respinsă ca neîntemeiată de către instanța de control constituțional, Înalta Curte constată că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă pronunțată de instanța de fond este corectă.

În raport de toate cele mai sus arătate, constatând că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 2876 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2015.