Decizia nr. 1208/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 211/2014 a Curții de Apel Cluj

Obiectul cauzei; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la 07 aprilie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. Maramureș, din cadrul C. Cluj Napoca, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F/MM/465 din 14 noiembrie 2013, emisă de pârâtă în temeiul art. 363 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, prin care se instituie obligația deținătorilor de autorizație de punere pe piață de a participa cu o contribuție (taxa clawback) pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, aferentă perioadei trim. IV 2009-trim. III 2011, în sumă de 1.392.139 lei, din care 890.396 lei reprezintă obligație fiscală principală, 368.184 lei dobânzi/majorări de întârziere, 133.559 lei penalități de întârziere.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 211 din 23 mai 2014 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. Maramureș din cadrul C. Cluj Napoca și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MM/465 din 14 noiembrie 2013 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/33/2014 al Curții de Apel Cluj, având ca obiect acțiunea în anulare a aceluiași act.

Cererea de recurs; Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C. Cluj Napoca, prin B. Maramureș, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii și respingerea cererii de suspendare a executării formulate de societatea reclamantă. În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că este „inadmisibilă” cererea reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F/MM/465 din 14 noiembrie 2013, în cauză nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 14-15 din Legea nr. 544/2004 și nici făcută dovada vreunei cauze justificate sau pagube iminente.

Apărările intimatei SC A. SRL; Intimata SC A. SRL a depus întâmpinare și a solicitat, în principal, anularea recursului ca urmare a faptului că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat, din probele administrate reieșind, cu evidență, îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MM/465 din 14 noiembrie 2013.

Procedura derulată în recurs; Recursul fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 4 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. 7 C. proc. civ., a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond a acestuia la data de 14 aprilie 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F/MM/465 din 14 noiembrie 2013, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F/MM/291 din 14 noiembrie 2013, emise în temeiul art. 363 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, prin care se instituie obligația deținătorilor de autorizație de punere pe piață de a participa cu o contribuție (taxa clawback) pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății. Prin decizia a cărei suspendare se solicită, a fost impusă în sarcina reclamantei taxa clawback aferentă perioadei trim. IV 2009 - trim. III 2011, în cuantum total de 1.392.139 lei, din care 890.396 lei reprezintă obligație fiscală principală, 368.184 lei dobânzi/majorări de întârziere, iar 133.559 lei penalități de întârziere. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia. Admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat, așa cum este definit de art. 2 lit. t), respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Posibilitatea suspendării executării actelor administrative este prevăzută și de norme comunitare, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din Cadrul Consiliului Europei, statuând că pentru evitarea unui prejudiciu ireparabil se poate dispune o atare măsură, în condiții similare cu cele prevăzute de legislația internă, fiind necesare argumente care să o justifice. Suspendarea executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, este o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio). Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. În recursul promovat, pârâta C. Cluj Napoca susține că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente, alături de plata unei cauțiuni stabilite în sarcina reclamantei. Argumentele recurentei sunt însă nefondate, întrucât instanța de fond a comparat aspectele expuse de reclamantă cu starea de fapt reținută de organul fiscal și a constatat o serie de neclarități cu privire la cuantumul total al sumei datorate, despre care reclamanta pretinde că trebuia determinat prin raportare la valoarea încasărilor aferente medicamentelor compensate în perioada respectivă și nu la valoarea vânzărilor. Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a constatat că există suficiente indicii care să răstoarne prezumția de legalitate, fără, însă, ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. Această analiză pe fond a fost realizată de Curtea de Apel Cluj în cadrul Dosarului nr. x/33/2014, prin sentința nr. 76 din data de 22 decembrie 2015 fiind admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu C. Cluj-Napoca - B. Maramureș, anulate în parte Deciziile nr. 206 din 11 aprilie 2014 și nr. F/MM/465 din 14 noiembrie 2013 precum și Raportul de inspecție fiscală F/MM/291 din 14 noiembrie 2013 și, în consecință, exonerată reclamanta de plata sumei de 486.606 lei reprezentând taxa clawback, precum și de la plata accesoriilor aferente acestei sume. În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărei suspendare s-a solicitat, fiind astfel infirmată prezumția de legalitate atașată actului administrativ. Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că încercarea de executare silită a sumei imputate reclamantei constituie un argument care fundamentează concluzia îndeplinirii condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, iar dat fiind cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale, executarea poate conduce la perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății, în sensul aspectelor reținute de prima instanță. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.