ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2017

Decizia nr. 625/2017

Asupra conflictului negativ de față,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

,

reclamantul A.,

a formulat, în contradictoriu cu

pârâta B. - C. - D. București

, contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A/AFR/13554 din 24 iunie 2016, solicitând anularea acesteia și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești;

Prin sentința nr. 225 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate de instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată nu s-au stabilit în sarcina de plată a reclamantului vreuna dintre obligațiile fiscale reglementate de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci s-a dispus instituirea unei popriri asiguratorii asupra disponibilităților bănești ale acestuia.

În cadrul prezentei cereri introductive nu se critică legalitatea ori temeinicia vreunor obligații fiscale din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci exclusiv legalitatea și temeinicia măsurii asiguratorii dispusă de organele fiscale, respectiv îndeplinirea condițiilor legale de instituire a acesteia.

Astfel, având în vedere și jurisprudența instanței supreme, s-a reținut că în prezenta cauză nu este aplicabil criteriul valoric, ci cel al rangului instituției publice emitente, criteriu ultim în funcție de care competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care actul contestat a fost emis de către o instituție publică locală (D. București), iar domiciliul reclamantului se află în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

2.2. Hotărârea Tribunalului Prahova;

Prin sentința nr. 1634 din 23 noiembrie 2016, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Tribunalul a reținut că decizia contestată are ca obiect instituirea unei măsuri asigurătorii cu privire la obligația de plată a taxei pe valoare adăugată în valoare de 1.340.107,76 lei, astfel încât, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploiești este competentă să soluționeze această cauză.

Art. 213 alin. 13 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. prevede că împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurii asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestație la executare în conformitate cu prevederile art. 260 și 261.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A/AFR/13554 emisă la data de 24 iunie 2016, prin care s-a dispus instituirea popririi pentru sumele datorate de reclamant societății SC E. SRL.

Actul atacat a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc., fiind supus căii de atac prevăzute de art. 213 alin. (13) din același act normativ, anume contestație la instanța de contencios administrativ competentă.

În temeiul normei de trimitere, în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții

instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

În speță, așa cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești, prin actul contestat nu se stabilesc creanțe fiscale, pentru a fi incident criteriul valoric, ci se dispun măsuri asigurătorii, vizând, printre alții, pe reclamant, astfel încât urmează a se aplica criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ a cărui anulare se cere.

Întrucât decizia contestată a fost emisă de D. București, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, revine Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. - C. - D. București, în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.