ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5025/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.09.2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Inspecția Fiscală, anularea Deciziei nr. 576 din 16.03.2016, a Deciziei de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 641 din 02.02.2015, a procesului-verbal nr. x din 01.10.2014, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 28.01.2015.

La termenul de judecată din data de 2 februarie 2017, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 213 din data de 2 februarie 2017 a admis această excepție și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 119 din 30 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2.02.2015 și a respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere; a respins în rest acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 119 din 30 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acțiunii formulate și acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocă nerespectarea dreptului la apărare și neadministrarea de probe, arătând că deși a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, aceasta nu a fost administrată, întrucât instanța i-a respins cererea de amânare a cauzei din motive medicale, în condițiile în care chiar instanța a apreciat că ar fi fost oportună proba cu expertiza contabilă.

Consideră că sub acest aspect, instanța nu și-a exercitat rolul activ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este nemotivată, iar pe de altă parte, nu au fost analizate în niciun fel susținerile reclamantei, astfel că nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material constând în art. 155 alin. (5) Codul fiscal privind conținutul obligatoriu al facturilor fiscale și art. 195 alin. (2) lit. c) Codul fiscal referitor la documentele însoțitoare ale transportului de produse accizabile pentru care acciza a fost plătită.

4.1. Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temenică și legală

4.2. Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Inspecția Fiscală, anularea Deciziei nr. 576 din 16.03.2016, a Deciziei de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 641 din 02.02.2015, a procesului-verbal nr. x din 01.10.2014, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 28.01.2015.

Cu titlu preliminar, se constată că la ultimul termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la cadrul procesual stabilit de către instanța de fond, sentința recurată urmând a fi analizată din această perspectivă, precum și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă.

De asemenea, se reține că, astfel cum s-a constatat prin încheierea din 7 mai 2020, în această cauză s-a solicitat atât anularea unei decizii de instituire a măsurilor asiguratorii, nr. 641 din 02.02.2015, cât și anularea Deciziei nr. 576 din 16.03.2016, de soluționare a contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, a Procesului-verbal nr. x din 01.10.2014, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 28.01.2015, iar instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și ca neîntemeiat restul cererii de chemare în judecată. Or, prin cererea de recurs recurenta - reclamantă a precizat că sentința este temeinică și legală în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, dar nelegală în ceea ce privește fondul pretențiilor, așa încât recursul vizează doar fondul cauzei, respectiv Decizia de soluționare a contestației nr. 576 din 16.03.2016, Decizia de impunere nr. FPH 24-28.01.2015, procesul-verbal nr. x din 01.10.2014 Raportul de inspecție fiscală nr. x din 28.01.2015.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat că înțelege să se judece cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, iar instanța de fond a păstrat acest cadru procesual și a citat doar această instituție în calitate de pârâtă.

Cu toate acestea, întrucât unele dintre actele administrative atacate de către reclamantă au fost emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova (cum ar fi Decizia de impunere nr. FPH 24-28.01.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 28.01.2015), se impunea citarea și a acestei instituții, în calitate de emitent al actelor atacate.

Potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004:

"Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane."

Mai mult, dreptul comun în materie, respectiv art. 78 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Deși în dosarul de fond Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, acest fapt nu este de natură să complinească necitarea sa în cauză, câtă vreme din întâmpinare nu rezultă dacă a formulat apărările în nume propriu sau în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens și a unui mandat de reprezentare a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.

Este adevărat că și în faza recursului, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, dar Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat cauza doar în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, astfel cum apare în dispozitivul hotărârii recurate, motiv pentru care nu se poate aprecia că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a avut calitatea de parte în cauză, câtă vreme cererea de chemare în judecată nu s-a soluționat în contradictoriu și cu această parte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond s-a limitat la a păstra cadrul procesual stabilit de către reclamantă și, neținând cont de rolul activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 alin. (3) C. proc. civ., nu a dispus, ulterior punerii în discuția părților, citarea în cauză și a Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova, ca emitent al actelor atacate.

În consecință, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față, instanța de recurs apreciază că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru stabilirea corectă a cadrului procesual.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este fondat.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a unor pasaje preluate selectiv din întâmpinarea depusă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova în dosarul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța omițând să raspundă susținerilor din cererea de chemare în judecată și apărărilor formulate pe cale de întâmpinare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente care să susțină soluția pronunțată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din întâmpinarea formulată, fără prezentarea considerentelor logice și juridice ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii, nu poate fi considerată că răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, în condițiile în care aceasta nu poate răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor din recurs care se circumscriu motivelor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 119 din 30 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 119 din 30 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2020.