ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2017

Decizia nr. 378/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Iași, prin C. Botoșani, suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. F/BT/35 din 16 februarie 2015 emisă în temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. F/BT/29 din 16 februarie 2015,

până la soluționarea cauzei privind anularea acestor acte administrative de către instanța de fond.

Cererea a fost formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1221 din 29 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată, și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 53.837 lei, consemnată cu recipisa din 27 aprilie 2015 eliberată de SC D. SA - Agenția Victoria, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției referitoare la existența unui caz bine justificat. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă invocă nesoluționarea plângerii prealabile în termenul legal de 45 de zile, încălcarea principiului bunei-credințe, emiterea actelor contestate de către un organ necompetent, aparenta nelegalitate a obligației suplimentare de plată a sumelor reprezentând impozit pe profit, dobânzi și penalități de întârziere, caracterul deductibil al cheltuielilor reprezentând redevențe facturate de societate, diferențe de preț facturate pentru mărfurile vândute clienților, contravaloarea semințelor pentru loturile demonstrative, cheltuieli de publicitate refacturate, contravaloarea unor servicii de marketing, contravaloarea serviciilor de audit intern, aparenta nelegalitate a obligației de plată reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă afirmă că soluția primei instanțe este nemotivată în ceea ce privește constatarea caracterului nedeductibil al unor cheltuieli și al T.V.A.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-pârâtă B. Iași prin C. Botoșani a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu a fost dovedită condiția cazului bine justificat, iar recurenta-reclamantă nu și-a motivat în acest sens cererea, nerezultând împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

De asemenea, cu privire la condiția pagubei iminente, intimata a arătat că în cauză este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului recurentei-reclamante, dar atâta timp cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal.

II. Procedura de soluționare a recursului;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând motivele de casare formulate în raport de sentința atacată și înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte constată faptul că motivul de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, invocat de recurent, nu este fondat, întrucât instanța de primă jurisdicție a indicat dispozițiile legale incidente în cauză, cu privire la îndeplinirea condiției depunerii unei cauțiuni, iar ulterior a analizat toate argumentele reclamantei, astfel cum au fost ele prezentate în cererea de chemare în judecată, cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și apărările formulate de pârât.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza de față dedusă judecății, recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării efectelor Deciziei de impunere nr. F/BT/35 din 16 februarie 2015 emisă în temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. F/BT/29 din 16 februarie 2015,

conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Înalta Curte reține că, în cauză, în ceea ce privește cazul bine justificat, sunt elemente care conturează îndeplinirea acestei condiții, având în vedere soluția pronunțată în acțiunea în anulare a actului administrativ fiscal ce se solicită a fi suspendat în prezenta cauză, în Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel, prin sentința 3322 din 1 noiembrie 2016 pronunțată de instanța de fond mai sus menționată, a fost admisă, în parte, cererea reclamantei, a fost anulată în parte Decizia privind soluționarea contestației fiscale nr. 377 din 8 octombrie 2015, în ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a contestației fiscale și în parte Decizia de impunere nr. F/BT/35 din 16 februarie 2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. BT/29 din 16 februarie 2015, emise de B. Iași-C. Botoșani, în ceea ce privește obligațiile fiscale

suplimentare stabilite în sarcina reclamantei reprezentând impozit pe profit și accesorii aferente pentru următoarele cheltuieli:- 9.611.826 lei, reprezentând redevență achitată către SC A. SRL; - 570.266 lei, reprezentând contravaloarea semințelor pentru loturi demonstrative facturate de SC A. SRL; - 112.399 lei, reprezentând cheltuieli de publicitate refacturate de SC A. SRL și a obligațiilor suplimentare stabilite în sarcina reclamantei în cuantum de 2.563.547 lei, reprezentând T.V.A. și accesorii aferente.

În ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța de control judiciar constată că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, așa cum este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât așa cum rezultă din înscrisurile prezentate de societate, în faza procesuală a recursului, se demonstrează faptul că, deși creanța recurentei-reclamante este asigurată prin scrisoare de garanție bancară, deși a fost dispusă de către autoritatea intimată suspendarea administrativă a executării silite pentru obligații fiscale suplimentare în sumă de 5.383.645 lei, în conformitate cu prevederile art. 148

1

din O.G. nr. 92/2003 (fila 33 recurs), și deși a fost pronunțată soluția pe fondul cererii de anulare a actelor atacate, intimata-pârâtă a procedat la emiterea somațiilor și a titlurilor executorii, demarând executarea silită a recurentei-reclamante prin instituirea popririi.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamantă până la rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 3322 din 1 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL., va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va admite cererea reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F/BT/35 din 16 februarie 2015, emisă de C. Botoșani, până la rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 3322 din 1 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă și soluția dată în rejudecare, Înalta Curte va admite cererea în discuție, dar va reduce cuantumul onorariului de avocat achitat în prezenta cale de atac, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la volumul de activitate și la înfățișările necesare în fața instanței de recurs ale apărătorului desemnat de cabinetul de avocatură, angajat în cauză de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1221 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, dispune:

Admite cererea formulată de reclamantă. Suspendă executarea deciziei de impunere nr. F/BT/35 din 16 februarie 2015 emisă de C. Botoșani, până la rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 3322 din 1 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă intimata la plata sumei de 2.000 lei, către recurenta-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat, după reducerea acestuia, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2017.