ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2017

HOTĂRÂRE

08.02.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 368/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Cadrul procesual;

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 noiembrie 2016, A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4202 din data de 13 decembrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2001.

Contestatorul a formulat cerere de repunere în termen, cu privire la termenul în care poate fi formulată prezenta contestație în anulare, arătând faptul că în Dosarul de recurs înregistrat cu nr. x/2001 nu a fost citat, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 7 din dosarul cauzei, din care rezultă că citația a fost afișată pe ușa principală a imobilului în care locuia.

S-a arătat că în anul 2000 a fost ales în Parlamentul României, fapt reconfirmat de 4 ori, ceea ce a constituit o cauză de suspendare a raporturilor de muncă cu angajatorul său, arătând că a avut ferma convingere că soluția adoptată pe fondul cauzei a rămas neschimbată, deoarece nu i s-a comunicat nici un fel de document din dosarul de recurs.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației în anulare, analizând cererea de repunere în termenul de formulare a contestației în anulare, constată că este neîntemeiată și o va respinge ca atare, motiv pentru care va admite excepția tardivității formulării contestației în anulare pentru considerentele ce urmează.

Argumentele de fapt și de drept relevante;

1.1. Cu privire la cererea de repunere în termen;

În conformitate cu prevederile art. 103 (1) C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. (2) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.”

Având în vedere dispozițiile care reglementează instituția repunerii în termen, Înalta Curte reține că întotdeauna partea care solicită instanței repunerea în termen trebuie să dovedească o împrejurare mai presus de voința ei. Or, împrejurările invocate de contestator, în sensul că nu a avut cunoștință despre citația din dosarul de recurs și, ca atare, nu și-a putut exercita dreptul la apărare, precum și aprecierea că a avut ferma convingere că soluția adoptată pe fondul cauzei a rămas neschimbată, deoarece nu i s-a comunicat nici un fel de document din dosarul de recurs, nu constituie împrejurări mai presus de voința sa, care să-l fi pus în imposibilitatea obiectivă de a declara calea de atac extraordinară a contestației în anulare și, ca atare, aceste apărări nu îndeplinesc cerința prevăzută de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere faptul că împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către contestator. Or, neglijența manifestată de contestator în gestionarea apărărilor din dosarul de recurs nu poate fi reținută de Înalta Curte ca temei al repunerii în termenul de formulare a contestației în anulare, având în vedere faptul că în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”

În consecință, nu pot fi reținute susținerile contestatorului, potrivit cărora motivul care l-a împiedicat să introducă în termen contestația în anulare a încetat să subziste la data de 17 octombrie 2016, dată la care a solicitat comunicarea Deciziei nr. 4202 din data de 13 decembrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2001.

De asemenea, afirmațiile contestatorului în sensul că nu a fost legal citat în Dosarul nr. x/2001 al Curții Supreme de Justiție, nu pot fi primite în susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a contestației în anulare, motivul invocat vizând fondul contestației în anulare.

1.2. Cu privire la excepția de tardivitate;

În conformitate cu prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., „Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

Înalta Curte reține că legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv de 15 zile, calculat de la data în care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și, un termen obiectiv, de un an, calculat de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.

Înalta Curte reține că Decizia nr. 4202 din data de 13 decembrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2001, fiind irevocabilă, nu a fost comunicată contestatorului.

În raport de data pronunțării aceste hotărâri atacate, și data introducerii prezentei contestații, respectiv data de 2 noiembrie 2016, Înalta Curte reține faptul că prezenta contestație în anulare a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, caz în care va fi aplicată sancțiunea respingerii contestației în anulare ca tardiv formulată.

Temeiul legal al soluției adoptate;

Pentru aceste motive, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ.