ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 137/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 august 2014, astfel cum a fost precizată la 15 septembrie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C.: 1. anularea Hotărârii nr. 531 din 19 iunie 2012 pentru aprobarea Statutului personalului de instruire al C., adoptată de Plenul B., care a stat la baza organizării procedurii de recrutare a unui formator colaborator la disciplina „Comunicare”, ce a fost desfășurată în perioada 27 februarie - 30 iunie 2014; 2. modificarea pentru viitor a Hotărârii nr. 531 din 19 iunie 2012, sub aspectul art. 15 alin. (7) și (8) și al art. 16 alin. (1) și (2) din cap. III - Recrutarea personalului de instruire, în sensul introducerii, în etapele selecției, a unei proceduri de evaluare de către comisia de selecție, bazată pe criterii obiective și deci punctaje de la 1-10, și astfel, renunțarea la evaluarea de către comisie prin „recomandabil vs nerecomandabil”, urmată de reglementarea procedurii de contestare.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 3493 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință, a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a Hotărârii nr. 531 din 19 iunie 2012, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a respins ca inadmisibilă, cererea de modificare a Hotărârii nr. 531 din 19 iunie 2012.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 3493 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. O primă critică adusă sentinței atacate vizează greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., care, în opinia recurentei, trebuia respinsă ca neîntemeiată, iar judecarea cauzei să aibă loc în contradictoriu și cu acest pârât pentru opozabilitatea hotărârii, având în vedere că Hotărârea nr. 531 din 19 iunie 2012 emisă de Plenul B., îi conferea C. atribuții directe și chiar exclusive în procedura de selectare a personalului iar pentru transparența procedurii, documentele centralizatoare ale procedurii de selecție formatori urmau să fie publicate pe site-ul oficial al INM. A doua critică vizează greșita respingere a acțiunii, ca neîntemeiată. Prima instanță, făcând o apreciere eronată a probatoriului administrat în cauză și a argumentelor pe care le-a invocat, a concluzionat că nu există temei legal pentru anularea Hotărârii nr. 531 din 19 iunie 2012, emisă de Plenul B. În esență, reluând susținerile învederate în fața instanței de fond, recurenta consideră că prima instanță trebuia să constate că hotărârea atacată nu respectă un minim de transparență și predictibilitate, specifice unei proceduri de selecție, complet transparente și riguroase, acesta fiind un motiv de nelegalitate ce trebuia să fundamenteze o soluție de anulare a actului atacat. A treia critică adusă hotărârii recurate este aceea că, în mod greșit, s-a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită cerința vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim. Or, prin procedura prevăzută de hotărârea contestată, netransparentă și imprevizibilă și prin lipsa căii de atac împotriva rezultatului selecției formatorilor, intimații au vătămat drepturi recunoscute de lege oricărui cetățean. Faptul că C. nu comunică niciun fel de acte ce stau la baza recrutării/recrutării și admiterii/neadmiterii candidaților, reprezintă o încălcare a unui interes legitim și a unui drept subiectiv, în cazul de față, a dreptului de a cunoaște motivele respingerii candidaturii sale.

Apărările formulate în cauză; 4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate în ceea ce îl privește pe acest intimat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță. 4.2. Prin întâmpinare, intimatul-pârât C. a solicitat să se constate nulitatea recursului formulat de recurentă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, reluând, în principal, apărările formulate în fața primei instanțe.

Procedura de soluționare a recursului; 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 12 octombrie 2016, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul C., a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs; Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Criticile formulate de reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate. În mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., reținând că în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă în cadrul raporturilor juridice litigioase aparține întotdeauna autorității publice emitente a actului administrativ tipic sau asimilat, contestat, și în anumite cazuri, persoanei fizice sau juridice beneficiare a actului sau funcționarului chemat în judecată pentru a răspunde în solidar cu autoritatea publică, calități pe care, în speță, acest pârât nu le deține pentru a justifica legitimarea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății. Astfel, C. nu este emitentul Hotărârii nr. 531 din 19 iunie 2012, contestate în prezenta cauză, iar din analiza conținutului acestei reglementări, rezultă că atribuțiile acestui pârât în procedura de selectare a personalului sunt limitate la activități materiale/operațiuni materiale, inapte să producă efecte juridice în cadrul raporturilor juridice litigioase care se nasc exclusiv în urma hotărârilor adoptate de B. Cum în speță, C. nu este subiect al raportului juridic dedus judecății, Hotărârea nr. 531/2012 fiind adoptată de către Plenul B., pe cale de consecință, acesta din urmă este singura autoritate care justifică calitate procesuală pasivă în litigiul de față. Mai mult, o eventuală soluție de anulare a actului administrativ cu caracter normativ contestat, ar fi opozabilă tuturor destinatarilor normelor pe care le conține, în raport de efectele erga omnes pe care le produce. Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora modul de selecție reglementat prin hotărârea contestată, finalizat prin acordarea calificativului recomandabil sau nerecomandabil, nu este compatibil cu întreaga procedură de recrutare derulată riguros pe criterii obiective iar procedura de selecție este lipsită de transparență, previzibilitate și echitate, sunt neîntemeiate. În mod judicios prima instanță a reținut, cu titlu preliminar, faptul că analizarea legalității actului administrativ cu caracter normativ, trebuie să se realizeze din perspectiva respectării principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) și art. 77 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, concluzionând că, în speță, există temei legal pentru adoptarea Hotărârii nr. 531 din 19 iunie 2012, iar prevederile criticate nu exced și nu adaugă la lege. În acord cu judecătorul fondului, se constată că temeiul legal al Hotărârii nr. 531/2012, nu a fost contestat de către recurenta-reclamantă, iar în ceea ce privește conținutul reglementării atacate, se reține că recurenta nu a indicat, în concret, nicio dispoziție legală sau regulamentară încălcată și nu a adus argumente în sensul că prevederile criticate exced legii. Cum în cauză, recurenta-reclamanta nu a indicat, și nici instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ cu caracter normativ, nu a identificat vreo prevedere legală încălcată prin normele criticate, problema în discuție nu privește legalitatea actului, ci oportunitatea soluției de reglementare, aspect care, așa cum a reținut prima instanță, ține de marja de apreciere a autorității publice emitente. În aceste condiții, întrucât reglementarea contestată nu încalcă vreo prevedere legală sau o altă normă cu forță juridică superioară, criticile recurentei-reclamante vizând lipsa de transparență, previzibilitate și echitate a procedurii de selecție, nu reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii atacate, apte să fundamenteze o soluție de anulare a actului administrativ. Distinct de cele arătate anterior, se reține că procedura de recrutare a personalului de instruire al C., reglementată de art. 15 din hotărârea contestată, este formată din trei etape, primele două etape având caracterul de probă eliminatorie iar cea de-a treia etapă constând în susținerea secvenței demonstrative de seminar de către candidații la postul de formator, respectiv, a perioadei de probă de către candidații la postul de coordonator de practică, putând fi recomandați pentru recrutare, în limita posturilor vacante de formator sau coordonator de practică disponibile, numai candidații care obțin punctajul minim

Susținerile recurentei-reclamante referitoare la imposibilitatea contestării rezultatelor procedurii de selecție, nu pot fi primite, observându-se că dispozițiile art. 16 alin. (2) din Hotărârea nr. 531/2012, prevăd posibilitatea de invalidare de către Consiliul Științific, a rezultatului selecției, pentru motive întemeiate. De asemenea, critica recurentei vizând lipsa de transparență a procedurii de selecție, este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 10 - 20 din hotărârea atacată reglementează în detaliu această procedură, legiuitorul secundar asigurând suficiente garanții candidaților în sensul că selecția formatorilor se face, exclusiv, pe baza unor criterii obiective. În acest sens, întreaga procedură de selecție reglementează expres condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească, criteriile ce urmează a fi avute în vedere de către comisia de selecție, punctajele aferente fiecărui criteriu și punctajele minime ce trebuie obținute de către candidați în cadrul fiecărei etape, cu mențiunea că rezultatele etapelor parcurse în cadrul procedurii de selecție se comunică tuturor candidaților, aspecte, de altfel, necontestate de către recurentă. În cauză, nu se poate reține încălcarea dreptului de acces liber la justiție, consacrat de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta-reclamantă beneficiind de toate garanțiile procesuale ce caracterizează acest drept fundamental și implicit, de dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege, concretizat, în speță, prin posibilitatea de a contesta actul administrativ cu caracter individual emis în urma procedurii de selecție a formatorilor. Prin urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora comunicarea conținând rezultatele evaluării comisiei de selecție a personalului de instruire, nu prezintă aparența unui act administrativ cu caracter individual, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, motiv pentru care, este neîntemeiată și aprecierea recurentei, în sensul că atacarea actului administrativ cu caracter normativ care reglementează procedura de recrutare, este singura modalitate de natură să justifice anularea acestor rezultate. Instanța de control judiciar apreciază nefondată și critica recurentei-reclamante vizând îndeplinirea în cauză a condiției vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim prin reglementarea contestată. În mod judicios prima instanță a reținut, pornind de la interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, că cerința în discuție nu este îndeplinită în privința reclamantei, apreciind că aceasta nu este vătămată în dreptul de acces liber la concursurile următoare, întrucât, participarea sau neparticiparea la eventualele selecții viitoare este o chestiune ce ține strict de opțiunea reclamantei iar modalitatea în care procedura de selecție răspunde exigențelor sale nu este în măsură să împiedice participarea la concurs. Susținerile recurentei potrivit cărora C. nu i-a comunicat actele care au stat la baza respingerii candidaturii sale, fapt ce ar reprezenta o încălcare a dreptului său de a cunoaște motivele acestei decizii, sunt neîntemeiate. Din probatoriul administrat în cauză în fața primei instanțe, rezultă că reclamanta a luat cunoștință despre conținutul tuturor actelor care au stat la baza rezultatului procedurii de selecție. Împrejurarea că nu i-au fost eliberate copii ale chestionarelor de evaluare completate de către auditorii de justiție în urma secvenței demonstrative de seminar, invocată de către reclamantă, nu constituie un argument în favoarea susținerii lipsei de transparență a procedurii de selecție. Astfel, recurenta-reclamantă a luat cunoștință despre conținutul acestor chestionare în cadrul discuției având ca obiect autoevaluarea, ce a avut loc la finalul secvenței demonstrative de seminar, iar mai mult, din corespondența purtată între C. și reclamantă, rezultă că acesteia i s-a comunicat faptul că respectivele chestionare îi pot fi puse la dispoziție, pentru consultare, la sediul instituției. În consecință, recurenta-reclamanta nu a dovedit existența unui act administrativ individual, emis în temeiul hotărârii contestate, care să-i producă o vătămare într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, motiv pentru care, pe calea prezentei acțiuni în anulare a actului administrativ cu caracter normativ, nu poate fi sancționată o nelegalitate obiectivă a actului, în lipsa îndeplinirii cerinței unei vătămări produse reclamantei într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.