ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 972/2016

Decizia nr. 972/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.:

Prin sentința nr. 890 pronunțată în data de 18 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a anulat nota din 01 august 2011, emisă de pârât, a obligat pârâtul să recunoască dreptul reclamantei de a susține concursurile de promovare în grad și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

II. Motivele de casare invocate;

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul B. (fost C.) care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

A susținut că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B., care nu avea competențe în ceea ce privește înscrierea și participarea la concurs a reclamantei, conform prevederilor art. 10 alin. (3) din Anexa la Ordinul C. nr. 5521/2011.

În mod greșit judecătorul fondului a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârât față de petitul 1 al cererii de chemare în judecată. Prin acțiune reclamanta a solicitat anularea adresei din 2011 emisă de B., ce reprezenta un punct de vedere al instituției și care nu are caracterul unui act administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, a apreciat că instanța de fond a pronunțat o sentință lipsită de temei legal, întrucât a nesocotit apărările formulate referitoare la acreditarea/ autorizarea provizorie a specializărilor și formelor de învățământ, care demonstrau că interpretarea dată de minister în aplicarea prevederilor în vigoare, prin respectiva adresă, este legală.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare;

3.1. Procedura de filtrare;

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 17 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 29 martie 2016.

3.2. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent,

cu precădere față de cele vizând modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate a primului capăt din acțiunea reclamantei, vizând anularea Notei nr. 48921/01 august 2011, emisă de C., reține că instanța de fond a soluționat greșit această excepție, în considerarea celor în continuare arătate

.

Prin Nota din 01 august 2011 emisă de recurentul C., cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, au fost propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite a candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular.

În acord cu cele susținute și de recurentul pârât, emitent al notei a cărei anulare a fost solicitată, Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, cu evidență, nu produce prin ea însăși efecte juridice, în sensul de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice .

Nota contestată este o corespondență prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condițiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituțiilor abilitate a organiza acest examen, fără a institui însă obligații pentru un anume subiect și fără a avea, așadar, forța unui act juridic.

În acest sens este de remarcat și că respectiva corespondență nu se referă efectiv la reclamantă, conținând numai o modalitate de interpretare a textelor de lege incidente, propusă universităților ce au solicitat respectivele clarificări.

Împrejurarea că reclamanta nu a fost admisă la susținerea examenului pentru acordarea gradului didactic, prin raportare la prevederile legale în vigoare și eventual, la interpretarea propusă, constatând că aceasta nu îndeplinește condițiile de participare la concurs, nu este de natură a conferi notei atacate natura juridică a unui act administrativ.

Drept urmare, apreciind ca fiind întemeiate criticile recurentului - pârât pe acest aspect, Înalta Curte va respinge acțiunea reclamantei, capătul de cerere vizând anularea notei menționate fiind inadmisibil.

Raportat la modalitatea de soluționare a recursului de față și a analizării cu precădere a excepției de admisibilitate a capătului principal din acțiunea reclamantei, nu se mai impune examinarea celorlalte critici care, de altfel, au caracter subsidiar și derivă din cererea principală de anulare a Notei din 2011.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Obiectul acțiunii cu care a fost sesizată instanța de contencios administrativ este excepția de nelegalitate a Scrisorii din 16 aprilie 2008 privind aprobarea proiectului "Unitate pentru aplicarea tehnologiei B.A.T. în producția de medicamente de uz veterinar în scopul eliminării poluării mediului cu microorganisme patogene", act emis de Administrația Fondului de Mediu, prin care s-a comunicat reclamantei SN D. SA faptul că a fost aprobat proiectul menționat.

Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act administrativ al actului contestat, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Însă, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Pe calea excepției de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, poate fi cercetată conformitatea cu reglementările cu forță juridică superioară numai a unui act administrativ apt să producă efecte juridice de sine stătătoare, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.

În raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că Scrisoarea din 16 aprilie 2008 nu reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, ci reprezintă doar un act de informare, o corespondență între două instituții, astfel încât acest înscris nu poate face obiectul excepției de nelegalitate.

Înalta Curte apreciază, așadar, că înscrisul intitulat scrisoare nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acesteia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenței unor fapte și împrejurări din activitatea instituțiilor implicate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

Soluția instanței

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 890 din 18 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2016.