ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3430/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal la data de 22.12.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Ministerul Educației Și Cercetării Științifice solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea paratei la recunoașterea diplomei de licența emisa de Universitatea B., Facultatea de Sociologie, forma de invatamant - ID.

Prin sentința nr. 569 din data de 03.03.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă; a admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Și Cercetării Științifice, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A., a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinței recurate și, pe fond solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, deși diploma de licență eliberată reclamantei poartă antetul Ministerului Educației Naționale, reclamantei îi este îngrădit dreptul de a participa la examenele de titularizare din cadrul acestui minister.

Recurenta a arătat că deși este licențiată în Psihologie și a urmat cursurile de master ale Universității B.- Management Organizațional și al Resurselor umane, forma de învățământ la zi, nu are acces la ocuparea unui loc de muncă în sistemul de stat, deoarece pârâtul nu recunoaște diploma de licență obținută în cadrul Universității B., nefiindu-i permisă participarea la examenul de titularizare - Sesiunea 2014, pe considerentul că specializarea absolvită nu era acreditată și autorizată pentru forma de învățământ urmată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2017 completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Hotărârea instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea Ministerului Educației Naționale la recunoașterea diplomei de licența emisa de Universitatea B., Facultatea de Sociologie, forma de învățământ - ID

Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 și nici de un exces de putere din partea autorității publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește "recunoașterea diplomei de licență", pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice neavând nicio competență în acest sens.

Raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituția de învățământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât, pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată definitiv prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea, fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort. Prin urmare, o astfel de cerere nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, și nu poate fi soluționată de instanță în una din modalitățile prevăzute de art. 18 alin. (1)-(6) din aceeași lege.

Diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg dintr-o diplomă de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru "recunoașterea diplomei de licență".

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 569 din 3 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2017.