ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București sub nr. 23252/303/05 decembrie 2014, petenta G.F. a solicitat obligarea pârâților P.I., P.L., M.C.L. și C.G. la plata a 3.000.000.000 lei „câștigate prin încheierea din 03 aprilie 2014." Prin încheierea din data de 7 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 București, pronunțată în Dosarul nr. 23252/303/2014, a fost dispusă anularea cererii formulată de reclamanta G.F., în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de reexaminare petenta G.F., iar, prin încheierea din 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 București în Dosarul nr. 23252/303/2014/al, cererea de reexaminare a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva încheierii din 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 București, petenta G.F. a formulat cerere de îndreptare eroare materială, în sensul de a se schimba soluția din „respinge cererea" în „admite cererea". Judecătoria sectorului 6 București, prin încheierea din 29 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 23252/303/2014, a respins, ca inadmisibilă, cererea de îndreptare eroare materială, iar în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat petentei G.F. amendă judiciară în cuantum de 100 lei. împotriva acestei hotărâri, în ceea ce privește soluția de aplicare a amenzii judiciare, petenta G.F. a declarat recurs, solicitând anularea amenzii stabilita prin această încheiere, întrucât nu a vorbit, a scris corect, nu i s-a cerut actul de identitate, la dosar existând hotărâri irevocabile.
Prin Decizia civilă nr. 1015/R din 14 aprilie 2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.F. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 București, motivat de faptul că împotriva încheierii prin care i s-a aplicat amenda judiciară petenta nu are la îndemână decât calea de atac a reexaminării, prevăzută de art, 191 C. proc. civ., nu și calea de atac a recursului. Împotriva acestei decizii, petenta G.F. a declarat recurs. Prin Decizia civilă nr. 842/R din 15 .septembrie 2015 a Curții de Apel, București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta C.F. împotriva Deciziei civile nr. 1015/R din 14 aprilie 2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta G.F., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație Ia data de 22 octombrie 2015. Prin rezoluția din 23 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, având în vedere că, Decizia civilă nr. nr. 542/R din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 23252/303/2014/al, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive. Completul de filtru nr. 7, la data de 02 noiembrie 2015. constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc.
civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la filele 16-17 dosar recurs, iar recurenta-petentă nu a formulat punct de vedere. Constatându-se încheiata procedura ele filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 22 ianuarie 2016, fără citarea părților. Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc.
civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aliate în situații identice. Totodată principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă eă, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediu! căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate eu normele de drept. Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care a fost aplicată amenda judiciară pentru formularea unei cereri cu rea-credință, cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare. Prin urmare, prin dispozițiile sus-evocate legiuitorul a stabilit expres că împotriva hotărârii prin care a fost aplicată amendă judiciară nu poate fi exercitată decât calea de atac a reexaminării, iar nu calea de atac recursului.
Conform art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive „hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". De asemenea, art, 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că „hotărârile date în apel, fără drept de apel precum și alte hotărâri, în cazurile exprese prevăzute de lege sunt supuse recursului". Obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluționarea căii de atac a recursului exercitată succesiv de petenta G.F. împotriva încheierii prin care i-a fost aplicată amendă judiciară. Fată de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 191 alin. (1) cu art. 634 alin. (1) pct. 1 și art. 483 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că Decizia civilă nr. nr. 842/R din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 23252/303/2014/al, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ea inadmisibil, recursul declarat de petenta G.F., domiciliată în București, sector 6, împotriva Deciziei nr. 842/R din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel București. secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.