ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2310/2016

Decizia nr. 2310/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă,

la data de 20 iunie 2013, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora Ia plata sumei de 3,485,000 euro reprezentând despăgubiri aferente imobilelor naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 - proprietatea reclamanților situate în orașul Comarnic, jud. Prahova, respectiv: teren în suprafață totală de 29.278 m.p. și clădire - corp administrativ cu arie totală desfășurată de 692 m,p., precum și obligarea la plata dobânzii legale pentru suma datorată cu titlu de despăgubiri. conform O.G. nr. 13/2011, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care reglementează în Titlul VIl, prin art. 16, procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința nr. 915 din 7 aprilie 2015,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocată de aceasta prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților A. și B. despăgubiri aferente imobilelor naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948 - proprietatea acestora, situate în Comarnic, jud. Prahova, astfel: pentru terenul în suprafață de 29.278 m.p. având categoria de folosință curți-construcții suma de 2.071.711 RON, conform raportului de expertiză tehnică evaluare proprietăți imobiliare ing. C., inclusiv completare I și pentru construcția amplasată în incinta Fabricii nr. l SC D. SA având regim de înălțime subsol + parter + 1 etaj, suma de 401.100 RON, potrivit raportului de expertiză tehnică construcții civile și industriale - refacere ing. E.

A obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților A. și B. dobânda legală pentru sumele datorate cu titlu de despăgubiri, astfel cum sunt menționate mai sus, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 20 iunie 2013 și până la data plății efective a despăgubirilor și a luat act că reclamanții A. și B. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 272 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a respins apelul reclamanților A. și B. împotriva sentinței civile nr. 915 din 7 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.

A admis apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare în fața primei instanțe.

A respins acțiunea față de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A înlăturat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate și a dobânzilor legale pentru aceste sume.

A menținut sentința cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, și a respingerii acțiunii față de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, precum și cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 499 alin. (1) teza întâi C. proc. civ.

potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanții B. și A. au declarat recurs

împotriva deciziei nr. 272 din data de 9 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția l civilă, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a soluționat în mod nelegal excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept.

Potrivit H.G. nr. 361/2005, modificată și completată de H.G. nr. 1068/2007, Autoritatea Națională de Restituirea Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, înființată prin preluarea activității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, structura fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului Ministru, este evident că aceasta, contrar aspectelor reținute de către instanța de apel, în speța dedusă judecății, are calitate procesual pasivă.

Deși reclamanții au invocat aceste aspecte, instanța de apel a reținut, în mod nelegal, că decizia de despăgubire este emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților fiind doar organismul căruia îi revin competențele de executare a acesteia.

În realitate, însă, art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării legii, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar, rațiune pentru care aceasta, în realitate, justifică calitate procesuală pasivă în prezenta speță.

II. Referitor la soluționarea de către instanța de judecată a apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în ceea ce privește legitimitatea sa procesuală, s-a pronunțat o soluție nelegală când s-a dispus admiterea excepției și, pe cale de consecință, s-a constatat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, raportat la obiectul pricinii deduse judecății, nu justifică calitate procesual pasivă.

Potrivit art. 3 pct. 81 din H.G nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta "reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ."

O reglementare similară se regăsește și în noul C. civ., la art. 223 alin. (1), care "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, în afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens".

În ceea ce privește decizia nr. 27/2011, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a avut la bază mai multe soluții date, dar care, însă, nu acopereau situația existentă în speța dedusă judecății, când, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a întreprins niciun demers în vederea despăgubirii reclamanților.

Având în vedere această situație, contrar aspectelor reținute de către instanța de apel, rezultă, fâră putință de tăgadă că introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice este cât se poate de legală și de oportună, pentru a asigura plata măsurilor reparatori prin echivalent datorate în baza Legii nr. 10/2001, ca unic răspunzător pentru prejudiciul cauzat prin nefuncționarea acestui mecanism de plată.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

1.

Procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură a fost reglementată prin dispozițiile Titlului VIl privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, act normativ invocat de către reclamanți ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, cât și prin motivele de recurs.

Din ansamblul prevederilor Titlului VII al legii rezultă fără echivoc faptul că entitatea desemnată cu analizarea dosarelor, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Titlul VII prevăd că „Titlurile de despăgubire vor fi emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor."

Potrivit art. 13 alin. (1) „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are, în principal, următoarele atribuții: lit. a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi."

În continuare, art. 14 alin. (2) prevede că „Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia Centrală va emite decizii sub semnătura președintelui acesteia (...) iar alin. (3) prevede Comisia Centrală funcționează până la emiterea tuturor titlurilor de plată a despăgubirilor."

În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 care nu au fost soluționate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, precum și deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale. Iar alin. (4) prevede că „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură." Totodată, alin. (6) dispune că raportul de evaluare, ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, va fi transmis Comisiei Centrale. Alin. (7) și (9) prevăd că, în baza raportului de evaluare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, ce conține cuantumul despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație, sau trimiterea dosarului spre reevaluare.

Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă actele ce pot fi atacate în justiție, în conformitate cu prevederile art. 19 și 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În speță, reclamanții B. și A. au invocat ca temei al prezentului demers judiciar, decizia nr. 74 din 18 martie 2008 emisă de A.V.A.S., prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent petenților, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață totală de 29.278 m.p., situat în localitatea Comarnic, jud. Prahova, precum și pentru clădirea-birou administrativ, imobile ce au făcut obiectul notificărilor nr. x și nr. z din 13 martie 2001.

Cu respectarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, mai sus-redate, în această dispoziție, prin care s-a recunoscut petenților dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în baza Legii nr. 10/2001, pentru bunurile imobile menționate, se prevede la alin. (2) că decizia, însoțită de documentele aferente, aflate la dosarul A.V.A.S. va fi înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Așa fiind, analiza dosarului și stabilirea cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților B. și A. întră în atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate desemnată în acest scop de către legiuitor.

Recurenții au invocat în mod eronat prevederi ale H.G. nr. 361/2005 și ale Legii nr. 247/2005 - Titlul VII pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Aceasta întrucât, potrivit art. 2 din H.G. nr. 361/2005, modificată, forma în vigoare la data acțiunii introductive, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice centrale și locale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile ce fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001 și monitorizează procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în temeiul art. 13

1

și art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor și activitățile necesare implementării legii speciale și emite titlurile de conversie și/sau de plată, după emiterea titlurilor de despăgubire, în baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite.

Ca urmare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are doar atribuții de natură organizatorică și de sprijin privind aplicarea de către unitățile deținătoare, a legilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de vechiul regim comunist.

Totodată, Autoritatea emite titlurile de conversie și/sau de plată, proces ulterior eliberării titlurilor de despăgubire, ce cade în sarcina exclusivă a Comisiei Centrale, care, de altfel analizează actele și lucrările dosarului de despăgubire, ce conține și raportul de evaluare a imobilelor pentru care s-a propus restituirea sub forma măsurilor reparatorii în echivalent.

III. Motivul de recurs prin care se invocă greșita soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice aduce în discuție chestiunea privind posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite de a beneficia de despăgubiri, în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită prin legea specială, adoptată în vederea soluționării situației imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989.

Astfel, în situația cererilor formulate direct împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea Ia plata despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a imobilelor preluate abuziv care nu pot fi restituite în natură, cauza acțiunii este unică, fiind dată de intenția celui care reclamă în justiție, de a obține despăgubiri într-un alt mecanism decât cel prevăzut de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocând ineficiența sistemului reparator, sancționată prin mai multe hotărâri ale instanței europene.

Într-o astfel de situație, trebuie stabilit dacă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice i se poate recunoaște calitatea procesuală pasivă, respectiv dacă între reclamanți (ce invocă încălcarea obligațiilor pozitive ale Statului, sub aspectul protecției drepturilor consacrate prin art. 1 al Primului Protocol adițional) și pârâtul chemat în judecată, există sau nu un raport juridic din care să rezulte această obligație de despăgubire, în afara cadrului legal existent.

Or, din interpretarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a art. 13 din același act normativ, rezultă neechivoc că părțile raportului juridic creat urmare formulării notificării nu pot fi decât persoana ce se consideră îndreptățită la una din măsurile reparatorii prevăzute de lege - notificatorul - și entitatea investită cu soluționarea cererii de restituire, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

De asemenea, textele mai sus evocate din Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, atribuții date în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după cum s-a reținut în precedent.

Ca atare, stabilind calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, urmare recunoașterii unui alt raport juridic vizând acordarea despăgubirilor, decât cel reglementat prin legea specială, ar însemna ca instanțele ar nesocoti prevederile acesteia, suprimând practic procedura instituită de legiuitorul național, deși - cu referire la concordanța dintre legea specială și Convenție - jurisprudența C.E.D.O. a lăsat Ia latitudinea statelor semnatare, adoptarea măsurilor legislative cuvenite pentru restituirea proprietăților preluate abuziv de stat sau acordarea de despăgubiri.

Această chestiune a fost definitiv tranșată prin decizia în interesul legii nr. 27 din 14 noiembrie 2011, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat că primirea unor astfel de cereri ar echivala cu deschiderea unei căi paralele legii speciale deja existente, fără nicio garanție a oferirii remediului cel mai adecvat.

Controlul de convenționalitate al sistemului național existent, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, a fost deja realizat de C.E.D.O. prin hotărârea pilot pronunțată în cauza „Maria Atanasiu și alții împotriva României", care a stabilit în sarcina Statului Român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6, parag. 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional.

În ceea ce privește măsurile reparatorii în echivalent stabilite în favoarea persoanelor îndreptățite la restituire, potrivit celor statuate prin hotărârea pilot, la data de 17 aprilie 2013, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, context m care nu se mai poate susține lipsa unei noi legislații, ulterioară pronunțării de către C.E.D.O. a hotărârii pilot Atanasiu, prin care să se stabilească „măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparații", așa cum s-a reținut în hotărârea instanței europene (parag. 241).

Ca urmare, în mod greșit recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 3 pct. 81 din H.G nr. 34/2009, precum și dispoziții ale C. civ., pentru a susține câ Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în pricina de față.

Legile speciale de reparație din materia restituirii imobilelor preluate abuziv prevăd care sunt entitățile și autoritățile statului cu atribuții - în diferite faze ale procedurii administrative, de soluționare a cererilor formulate de persoanele îndreptățite. Or, în procedura judiciară, în plan procesual acestea preiau calitatea de pârâți în litigiile dintre părți.

Având în vedere toate considerentele expuse, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate, nefiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa încât recursul declarat de reclamanții B. și A., împotriva deciziei nr. 272 din 9 februarie 2016 va fi respins, ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A., împotriva deciziei nr. 272 din data de 9 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.