ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2251/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2251/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2251/2016
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la
data de 17 octombrie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția
I civilă, contestatorul A. a solicitat anularea încheierii nr. 1872 din 11
octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, arătând că prin încheierea
atacată, în mod greșit s-a anulat ca netimbrată, acțiunea
acestuia. Contestatorul fără a indica temeiul legal arată
că a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru prin faxul
din 10 octombrie 2016 și solicită rejudecarea cererii de
strămutare.
Examinând contestația în
anulare, Înalta Curte constată următoarele:
Contestația în anulare nu
poate fi exercitată decât în cazurile expres și limitativ
prevăzute de lege și nu pentru motive de netemeinicie. Ea este
menită să sancționeze săvârșirea unor importante
neregularitâți procedurale, de natură a nesocoti principiul dreptului
la apărare sau al contradictorialității.
Prealabil oricăror
aspecte legate de cerere, având în vedere că prezenta contestație nu
este încadrată în drept și este promovată împotriva unei
hotărâri prin care s-a soluționat o cerere de strămutare, care,
conform dispozițiilor art. 144 alin. (2) Noul C. proc. civ. „se dă
fără motivare și este definitivă", Înalta Curte
constată că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt
cele ale art. 503 alin. (1) Noul C. proc. civ. care reglementează
contestația în anulare de drept comun.
Aceasta întrucât
contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată împotriva
oricărei hotărâri judecătorești rămase definitive (cum
este cazul încheierii având ca obiect strămutare), spre deosebire de
contestația în anulare specială, reglementată de
dispozițiile art. 503 alin. (2) Noul C. proc. civ., care poate fi
exercitată numai împotriva hotărârilor pronunțate în recurs
și contra celor pronunțate de instanțele de apel, dacă
acestea din urmă, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Astfel, potrivit art. 503
alin. (1) Noul C. proc. civ. „Hotărârile definitive pot fi atacate cu
contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat
și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecată".
Rezultă că motivele
contestației obișnuite au caracter limitativ și de strictă
interpretare, vizând chestiuni strict procedurale, pe această cale
neputând fi puse în discuție probleme legate de săvârșirea unor
greșeli, oricare ar fi natura lor.
Se constată că prin
încheierea de ședință nr. 1872 din camera de consiliu de la 11
octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, având ca obiect strămutare,
încheiere atacată cu prezenta contestație, s-a anulat ca
netimbrată cererea formulată de petentul A. privind strămutarea Dosarelor
nr. x/90/2014 și nr. z/46/2014 ambele ale Curții de Apel
Pitești.
Prin cererea formulată,
contestatorul se declară nemulțumit de soluția adoptată
prin respectiva încheiere, arătând că prin anularea cererii de
strămutare a fost nedreptățit, iar soluția este
nelegală.
Înalta Curte constată
că aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei
căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispozițiilor art. 503
alin. (1) Noul C. proc. civ., respectiv, contestatorul nu invocă chestiuni
de ordin procedural privind neregularitatea citării, așa cum prevede
textul menționat.
De altfel, separat de acest
aspect și fără a constitui un caz de exercitare a
contestației în anulare, nu se poate reține nici faptul că
instanța nu a ținut cont de faxul depus la data de 10 octombrie 2016,
întrucât așa cum s-a constatat cu ocazia soluționării cererii de
strămutare, acesta privește copia unei chitanțe emisă la 4
februarie 2015, iar cererea de strămutare a fost introdusă
inițial la data de 19 august 2016 pe rolul Curții de Apel
Pitești și apoi înaintată spre competentă soluționare
Înaltei Curți de Casație și Justiție primind înregistrarea
la 23 august 2016.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte va constata că cererea formulată de petentul A. nu poate
fi primită motiv pentru care o va respinge ca atare.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1872 din 11 octombrie 2016,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 noiembrie 2016.