ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3562/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2900 din 23 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4254/121/2009,

judecătorul din cadrul Tribunalului Galați, secția comercială, maritimă și fluvială

și de contencios administrativ-fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC H. SA în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREȘTI și a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 57.120 dolari SUA în echivalent în lei

la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri.

În considerentele

sentinței, judecătorul a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

plata despăgubirii ce i se cuvine în baza contractului de asigurare încheiat cu

această parte, în raport de producerea evenimentului asigurat, respectiv

scufundarea navei asigurate.

Judecătorul a reținut

că părțile au încheiat polița de asigurare seria PMF nr. 369700 pentru

asigurarea facultativă a navei proprietatea reclamantei. A mai reținut că în

noaptea de 14 din 15 noiembrie 2004, din cauza condițiilor meteorologice și

hidrologice deosebit de nefavorabile a avut loc scufundarea navei asigurate în

timp ce era ancorată în portul Giurgiu. Judecătorul a reținut incidența

prevederilor O.G. nr. 42/1997, potrivit cărora termenul limită de începere a

operațiunilor de ranfluare era de 20 de zile începând cu ziua următoare celei

în care s-a constatat scufundarea navei, sancțiunea pentru neîndeplinirea

acestei obligații fiind aceea a desfășurării operațiunilor de ranfluare de

către administrația portuară, pe contul și cheltuiala proprietarului navei.

Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că nu a putut evalua paguba

și nu a putut stabili cuantumul despăgubirilor în lipsa operațiunilor de

ranfluarea a navei, reținând incidența prevederilor art. 1.1.1 din anexa 5 la

polița de asigurare, prin raportare la probele administrate care au relevat o

furtună neobișnuit de puternică, ce nu poate fi considerată un efect obișnuit

al vânturilor și valurilor. În consecință, judecătorul a apreciat că reclamanta

a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale, respectiv a

culpei pârâtei constând în neplata despăgubirii.

Sentința de fond a

fost apelată de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREȘTI, care a solicitat admiterea

apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca

nefondate, criticând hotărârea de fond sub aspectul greșitei interpretări a

probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente.

Prin decizia

comercială nr. 7/2011 din 24 ianuarie 2011, completul de judecată din cadrul

Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis apelul

pârâtei și a schimbat sentința de fond în sensul că a respins ca prematură

acțiunea reclamantei.

În considerentele

deciziei judecătorii apelului au reținut că la data scufundării navei asigurate

au existat condiții hidro-meteo dificile. Din contractul părților au reținut că

se consideră pierdere totală sau dispariție a navei, în situația în care timp

de 180 de zile nu se reușește obținerea unei informații cu privire la existența

navei, caz în care se acordă drept despăgubire cuantumul pagubei; conform

contractului, asiguratul are obligația luării măsurilor pentru limitarea și

micșorarea pagubelor produse și cele necesare pentru salvarea și conservarea

navei avariate. S-a reținut că în contra acestor dispoziții, reclamanta nu a

făcut demersuri pentru salvarea și conservarea navei, aceasta rămânând sub apă

urmare a evenimentului asigurat. Pentru respectarea acestor dispoziții

contractuale, reclamanta trebuia să asigure ranfluarea navei, obligație de care

aceasta avea cunoștință. Din probele administrate, judecătorii apelului au

reținut că reclamanta nu și-a respectat obligația de limitare a pagubei, actele

depuse referindu-se la diverse momente în timp în care operațiunea de ranfluare

nu a putut fi efectuată.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamanta SC H. SA, care a solicitat admiterea recursului și

modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului pârâtei și

menținerii sentinței de fond.

Reclamanta a criticat

decizia de apel din perspectiva greșitei interpretări a actului juridic dedus

judecății, din perspectiva definirii pierderii totale efective și a pericolelor

mării, definiții aplicabile la speța de față și care îi dau dreptul la

obținerea despăgubirii, din acest punct de vedere a arătat că a suferit o

pierdere totală prin scufundarea navei, astfel încât i se cuvine despăgubirea

solicitată; reclamanta a mai invocat greșita aplicare a legii, susținând că

judecătorii apelului au interpretate greșit prevederile legale referitoare la

ranfluare și salvarea și conservarea navei, interpretare care a condus la o

soluție nelegală.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat

apreciind ca fiind legală decizia pronunțată de judecătorii apelului. De

asemenea, a invocat în apărare excepția prescripției dreptului material la

acțiune, susținând că dreptul la acțiune al asiguratului se prescrie în termen

de 2 ani de la data producerii riscului asigurat, iar nu de la data finalizării

procedurii de evaluare a pagubei.

Nu au fost

administrate înscrisuri noi în recurs.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările

invocate, se apreciază că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Nu poate fi reținută

critica reclamantei vizând greșita interpretare a contractului dintre părți

(critică ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Se observă că reclamanta citează doar unele din dispozițiile contractuale,

considerate a fi favorabile, ignorând dispozițiile contractuale ce stabilesc

obligațiile ce îi revin în cadrul asigurării. Astfel, se constată că pierderea

totală efectivă este definită ca fiind distrugerea navei, când asiguratul este

privat iremediabil de posesia asupra navei sau când nava este declarată

dispărută. În raport de această definiție contractuală, se constată că

reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor contractuale pentru a se

considera intervenită pierderea totală efectivă care îi dădea dreptul la obținerea

despăgubirii solicitate prin acțiunea introductivă. Coroborând această

definiție din Anexa 4 cu clauza 9.7 din contractul de asigurare, se constată că

judecătorii apelului au interpretat și aplicat corect dispozițiile

contractuale, în raport cu voința exprimată de părți, prin clauzele specifice

aplicabile.

Nu poate fi reținută

nici critica reclamantei referitoare la greșita interpretare și aplicare a

legii din perspectiva confuziei create în legătură cu operațiunile districte de

ranfluare a navei, în raport de operațiunile de salvare și conservare. Din

considerentele expuse de judecătorii apelului rezultă că aceștia au dorit să

sublinieze că reclamanta nu a acționat în sensul reducerii cuantumului pagubei

și, implicit a despăgubirilor ce urmau a fi achitate, prin aceea că nu a

acționat un timp îndelungat pentru a proceda la scoaterea la suprafață a navei

pentru a se putea evalua paguba și stabili nivelul de întindere al acesteia

(totală sau parțială). În consecință, folosirea neadecvată a unor termeni nu

poate constitui motiv de modificare a deciziei de apel, câtă vreme din

conținutul considerentelor se poate stabili cu certitudine care au fost

motivele pentru care judecătorii au apreciat netemeinicia acțiunii reclamantei.

Pentru considerentele

reținute și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC H. SA împotriva deciziei comerciale nr. 7/2011

din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.