ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3562/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2900 din 23 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4254/121/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ-fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC H. SA în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREȘTI și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 57.120 dolari SUA în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri. În considerentele sentinței, judecătorul a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirii ce i se cuvine în baza contractului de asigurare încheiat cu această parte, în raport de producerea evenimentului asigurat, respectiv scufundarea navei asigurate.

Judecătorul a reținut că părțile au încheiat polița de asigurare seria PMF nr. 369700 pentru asigurarea facultativă a navei proprietatea reclamantei. A mai reținut că în noaptea de 14 din 15 noiembrie 2004, din cauza condițiilor meteorologice și hidrologice deosebit de nefavorabile a avut loc scufundarea navei asigurate în timp ce era ancorată în portul Giurgiu. Judecătorul a reținut incidența prevederilor O.G. nr. 42/1997, potrivit cărora termenul limită de începere a operațiunilor de ranfluare era de 20 de zile începând cu ziua următoare celei în care s-a constatat scufundarea navei, sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei obligații fiind aceea a desfășurării operațiunilor de ranfluare de către administrația portuară, pe contul și cheltuiala proprietarului navei.

Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că nu a putut evalua paguba și nu a putut stabili cuantumul despăgubirilor în lipsa operațiunilor de ranfluarea a navei, reținând incidența prevederilor art. 1.1.1 din anexa 5 la polița de asigurare, prin raportare la probele administrate care au relevat o furtună neobișnuit de puternică, ce nu poate fi considerată un efect obișnuit al vânturilor și valurilor. În consecință, judecătorul a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale, respectiv a culpei pârâtei constând în neplata despăgubirii. Sentința de fond a fost apelată de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREȘTI, care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, criticând hotărârea de fond sub aspectul greșitei interpretări a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente.

Prin decizia comercială nr. 7/2011 din 24 ianuarie 2011, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința de fond în sensul că a respins ca prematură acțiunea reclamantei. În considerentele deciziei judecătorii apelului au reținut că la data scufundării navei asigurate au existat condiții hidro-meteo dificile. Din contractul părților au reținut că se consideră pierdere totală sau dispariție a navei, în situația în care timp de 180 de zile nu se reușește obținerea unei informații cu privire la existența navei, caz în care se acordă drept despăgubire cuantumul pagubei; conform contractului, asiguratul are obligația luării măsurilor pentru limitarea și micșorarea pagubelor produse și cele necesare pentru salvarea și conservarea navei avariate.

S-a reținut că în contra acestor dispoziții, reclamanta nu a făcut demersuri pentru salvarea și conservarea navei, aceasta rămânând sub apă urmare a evenimentului asigurat. Pentru respectarea acestor dispoziții contractuale, reclamanta trebuia să asigure ranfluarea navei, obligație de care aceasta avea cunoștință. Din probele administrate, judecătorii apelului au reținut că reclamanta nu și-a respectat obligația de limitare a pagubei, actele depuse referindu-se la diverse momente în timp în care operațiunea de ranfluare nu a putut fi efectuată. Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC H. SA, care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii sentinței de fond.

Reclamanta a criticat decizia de apel din perspectiva greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății, din perspectiva definirii pierderii totale efective și a pericolelor mării, definiții aplicabile la speța de față și care îi dau dreptul la obținerea despăgubirii, din acest punct de vedere a arătat că a suferit o pierdere totală prin scufundarea navei, astfel încât i se cuvine despăgubirea solicitată; reclamanta a mai invocat greșita aplicare a legii, susținând că judecătorii apelului au interpretate greșit prevederile legale referitoare la ranfluare și salvarea și conservarea navei, interpretare care a condus la o soluție nelegală. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind ca fiind legală decizia pronunțată de judecătorii apelului.

De asemenea, a invocat în apărare excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că dreptul la acțiune al asiguratului se prescrie în termen de 2 ani de la data producerii riscului asigurat, iar nu de la data finalizării procedurii de evaluare a pagubei. Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs. Analizându-se legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Nu poate fi reținută critica reclamantei vizând greșita interpretare a contractului dintre părți (critică ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Se observă că reclamanta citează doar unele din dispozițiile contractuale, considerate a fi favorabile, ignorând dispozițiile contractuale ce stabilesc obligațiile ce îi revin în cadrul asigurării.

Astfel, se constată că pierderea totală efectivă este definită ca fiind distrugerea navei, când asiguratul este privat iremediabil de posesia asupra navei sau când nava este declarată dispărută. În raport de această definiție contractuală, se constată că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor contractuale pentru a se considera intervenită pierderea totală efectivă care îi dădea dreptul la obținerea despăgubirii solicitate prin acțiunea introductivă. Coroborând această definiție din Anexa 4 cu clauza 9.7 din contractul de asigurare, se constată că judecătorii apelului au interpretat și aplicat corect dispozițiile contractuale, în raport cu voința exprimată de părți, prin clauzele specifice aplicabile.

Nu poate fi reținută nici critica reclamantei referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii din perspectiva confuziei create în legătură cu operațiunile districte de ranfluare a navei, în raport de operațiunile de salvare și conservare. Din considerentele expuse de judecătorii apelului rezultă că aceștia au dorit să sublinieze că reclamanta nu a acționat în sensul reducerii cuantumului pagubei și, implicit a despăgubirilor ce urmau a fi achitate, prin aceea că nu a acționat un timp îndelungat pentru a proceda la scoaterea la suprafață a navei pentru a se putea evalua paguba și stabili nivelul de întindere al acesteia (totală sau parțială). În consecință, folosirea neadecvată a unor termeni nu poate constitui motiv de modificare a deciziei de apel, câtă vreme din conținutul considerentelor se poate stabili cu certitudine care au fost motivele pentru care judecătorii au apreciat netemeinicia acțiunii reclamantei.

Pentru considerentele reținute și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC H. SA împotriva deciziei comerciale nr. 7/2011 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.