ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 170/2018

Decizia nr. 170/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 ianuarie 2017, sub numărul x/3/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., toți prin Sindicatul J., în contradictoriu cu pârâtul K. Iași, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: obligarea pârâtului să includă în salariu sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 și să-l achite reclamanților persoane fizice; obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a includerii în salariu a sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 și salariile efectiv achitate reclamanților, persoane fizice, începând cu luna ianuarie 2014 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflației de la data scadenței lunare până la data plații efective; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale aferente diferenței rezultate dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, de la data scadenței lunare până la data plații efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 3721 din 14 iunie 2017, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalului București a reținut în motivarea soluției de declinare că obiectul principal al cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului să includă în salariu sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 și să-l achite reclamanților persoane fizice și că, drepturile salariale ale reclamanților se stabilesc prin decizii, deci sunt atacate acte cu caracter individual privind indemnizațiile polițiștilor, iar atât reclamanții cât și autoritatea publică emitentă a actelor contestate nu au domiciliul/sediul pe raza municipiului București, ambele părți au domiciliul/sediul în județul Iași.

Prin Sentința civilă nr. 1872 din 2 noiembrie 2017, Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia fiind suspendată judecata cauzei până la soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a reținut în esență, că în cauză reclamantul Sindicatul "J." are sediul în București, sector 2 și a înțeles să sesizeze instanța competentă în circumscripția căreia își are sediul, în cauză fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Prin acțiune, reclamantul Sindicatul J. în calitate de reprezentanți ai membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâta K. Iași, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta să plătească membrilor de sindicat o serie de drepturi salariale.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul "J.".

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Astfel fiind, întrucât Sindicatul "J." are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din Municipiul București, sector 1, aflat în circumscripția Tribunalului București.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., toți prin Sindicatul J., în contradictoriu cu pârâtul K. Iași, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT