ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2017

Decizia nr. 539/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamantul A., în numele și pentru membrii săi de sindicat menționați în cerere a solicitat

obligarea pârâtei

să acorde fiecăruia dintre reclamanți o despăgubire egală cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014, în sumă de 6 salarii minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății.

2.1. Prin sentința civilă nr. 124 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Iași

, secția a II-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului

București

,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

ținând cont de Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Completul competent să judece recursul în interesul legii și

având în vedere că sediul sindicatului reclamant este în București.

2.2.

Tribunalul

București

,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea din 21 aprilie 2016, a admis excepția de necompetență funcțională și a înaintat cauza Tribunalului

București

, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în considerarea faptului că întrucât polițiștii locali sunt

fucționari publici, în temeiul art.

80 și art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, competența de soluționare aparține instanței de contencios administrativ.

2.3. Prin sentința nr. 5416 din 4 octombrie 2016,

Tribunalul București

, secția a II-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalul Iași,

și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente prevederile

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

reclamanții având dreptul procesual de a se adresa instanței de la domiciliul pârâtului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează

obligarea pârâtei

să acorde fiecăruia dintre reclamanți o despăgubire egală cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012- 2014, în sumă de 6 salarii minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

„Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de A., în numele membrilor de sindicat menționați în cerere, în temeiul art. 28 din

Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

„

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.”

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul A. are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul pârâtului situat în Municipiul Iași, în raza teritorială de competență a Tribunalului Iași.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4)C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în numele și pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâta B. Iași în favoarea Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă;

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.