ÎCCJ, decizie (scj.ro #83025)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83025) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Izvoarele obligațiilor. Ofertă fermă. Acțiune în constatarea caducității. Condiții Cuprins pe materii : Drept comercial. Izvoarele obligațiilor Index alfabetic : acțiune în constatare - caducitatea ofertei C. com., art. 35, art. 491 În aplicarea art. 35 C. com., comanda și-a epuizat efectele prin recepționarea acceptării de către ofertant, moment în care convenția s-a încheiat, perfectată în contractul de livrare semnat de părți. Neexecutarea corespunzătoare de către pârâtă a uneia din etapele contractuale nu se constituie, în consecință, într-un eveniment care să conducă la caducitatea comenzii ferme, a cărei constatare o solicită reclamanta, ci în temei pentru o eventuală angajare a răspunderii contractuale.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3051 din 11 octombrie 2011 Prin sentința nr. 66/2010, Tribunalul Constanța, Secția comercială, maritimă și fluvială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA având ca obiect constatarea caducității comenzii ferme nr. 3787/2005 în contra pârâtei SC Ș.N. Constanța SA, ca nefondată. Judecătorul fondului a reținut că, în speță, comanda și-a produs efectele, ea fiind acceptată de reclamantă, fiind semnată de aceasta și, mai mult, contractul a fost executat de reclamantă prin întocmirea proiectului preliminar pe care l-a comunicat pârâtei la data de 11 iulie 2005 achitând și prețul aferent conform facturii nr. 3210394/2005, fapt necontestat de părți. În contra sentinței a declarat apel reclamanta arătând că evenimentul independent de voința părților care a atras caducitatea ofertei este publicarea cu întârziere a JTP Rules, fapt necontestat de părți.
Bazându-se pe noile reglementări, intimata a schimbat esențial condițiile ofertei luând naștere o nouă ofertă, context în care, greșit a reținut prima instanță că oferta și-ar fi produs efectele. Orice contract pentru construcția navelor conform art. 491 C. com. trebuie încheiat în formă scrisă iar contractul de proiectare a rămas în faza de comandă acceptată. Curtea de Apel Constanța, Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 21/MF/2010, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că, comanda nr. 3783/2005 ce a avut ca obiect elaborarea și livrarea către pârâtă a documentației pentru o navă maritimă a fost precedată de discuții și negocieri, probele administrate fiind în sensul că ea a fost acceptată de către reclamantă prin semnătură și executarea contractului de proiectare, proiectul preliminar fiind comunicat pârâtei la data de 11 iulie 2005, prețul consemnat în factura din 8 august 2005 fiind achitat de aceasta. S-a mai reținut că părțile, conform comenzii, au urmărit încheierea unui contract de proiectare a unei nave și unul de construcție nave, contracte distincte, distincție în raport de care nu se poate reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 491 C. com.
la contractul de proiectare, forma scrisă fiind reglementată expres doar pentru contractul de construcție nave. Cât privește evenimentul independent de voința părților constând în dispozițiile obligatorii pentru proiectarea oricărei nave statuat de JTP Rules, s-a constatat că aceste modificări au fost acceptate de reclamantă prin confirmarea comenzii CS 086/2006, iar problemele pe care le putea ridica se circumscriu riscului contractului. Reclamanta SC I. SA a declarat recurs împotriva deciziei pentru motive de nelegalitate circumscrise situațiilor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenta a arătat că manifestarea de voință exprimată prin comandă și prin acceptare nu sunt perfect concordate, comanda fiind și incompletă, situație care nu poate conduce la formarea contractului preconizat, nefiind executată de către recurentă decât prima etapă din obiectul comenzii: documentația de proiectare care nu echivalează cu proiectarea propriu-zisă a navei. Comanda nu și-a mai produs efectele începând cu etapa a 2-a precizată la pct. 1 din comandă, iar neexecutarea la timp a celei de a doua etape a condus la periclitarea operațiunii atât sub aspect juridic cât și economic. Manifestările de voință exprimate succesiv nu întrunesc cerințele de formă, art. 491 C. com.
impunând forma scrisă ca o condiție de validitate, iar etapa precontractuală s-a desfășurat într-un mod atipic, determinat de caracterul tehnic al domeniului construcției de nave. Greșit a reținut instanța că nu a intervenit caducitatea ofertei deoarece nerespectarea termenelor prevăzute pentru încheierea valabilă a contractului de proiectare se datorează publicării tardive a regulilor JTP. Condiția pentru intervenirea caducității este ca evenimentul independent de voința părților care determină lipsa de efecte a actului juridic să intervină ulterior încheierii valabile a actului, or aplicarea cu întârziere a JTP Rules este un fapt necontestat de părți. Părțile au menționat expres în cuprinsul comenzii ferme intenția de a semna ulterior un contract de proiectare la pct. 5 „Alte condiții”, fiind evident că executarea precară ce a avut loc, s-a făcut în executarea comenzii, nefiind vorba de un contract formal, oferta devenind ineficace.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat greșita aplicare în speță a dispozițiilor art. 491 C. com. care se referă la „contractele pentru construcția vaselor”, nu la contractele de construcție a vaselor. Art. 491 C. com. se referă la contractul de proiectare, obligatoriu conform art. 32 din O.G. nr. 42/1997 pentru construcția de nave, contract care în speță nu a fost finalizat, între părți neexistând un contract de proiectare valabil încheiat.
Recursul nu este fondat . Recurenta-reclamantă a investit instanța de fond cu o acțiune în constatarea caducității comenzii ferme nr. 3783/2005 ce a avut ca obiect elaborarea și livrarea de către reclamantă a documentației pentru o navă tanc de țiței și produse petroliere în executarea căreia, susține reclamanta, a început livrarea către pârâtă a documentației aferentă primei etape a proiectului, înainte de semnarea contractului de proiectare propriu-zis, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 32/1997 devenit art. 51 8 și art. 491 C. com.
Chiar din motivarea cererii, reclamanta – recurentă a arătat că ea a confirmat comanda și că a livrat pârâtei documentația aferentă primei etape la 11 iulie 2005, etapa a 2-a a proiectului însă constând în comentariile pârâtei nu a fost respectată, comentariile fiind trimise de aceasta nu în două săptămâni, termen stipulat în comandă ci în 5 luni fapt ce determină în opinia sa caducitatea comenzii ferme, dat fiind că pârâta a refuzat încheierea unui act adițional pe baza comenzii modificate.
S-a constatat, așadar, că reclamanta recurentă a acceptat comanda și, mai mult, a și executat-o, acceptarea fiind recepționată de ofertant, conform art. 35 C. com., părțile încheind contractul nr. 5297/2003 având ca obiect livrarea: A 1 – proiect tehnic și B 1 - proiect execuție, comanda epuizându-și, așadar, efectele, actul adițional de care face vorbire reclamanta și menționat în art.8 pct.4 din contract, având ca obiect, prin eventuale modificări, contractul, nu comanda fermă. Prin urmare, neexecutarea corespunzătoare de către pârâtă a etapei a 2-a contractuală nu se constituie într-un eveniment care să conducă la caducitatea comenzii ferme, întrucât aceasta prin acceptare s-a convertit în convenție, ci ea constituie temei pentru o eventuală angajare a răspunderii contractuale.
De lege lata, caducitatea nu are o reglementare legală. O reglementează însă noul Cod civil prin art. 1195 în sensul consacrat și de jurisprudență, după cum urmează : (1) Oferta devine caducă dacă: a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau în lipsă, în termenul prevăzut de art. 1193 alin. (1); b) destinatarul o refuză. (2) Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o impun” , situații care nu se regăsesc în cauza de față. În ce privește incidența art. 491 C. com. și a art. 32 din O.G.
nr. 42/1997 privind transportul naval, Înalta Curte a constatat că aceste texte reglementează forma scrisă a contractelor pentru construcția vaselor și publicitatea lor și respectiv proiectul și autorizația de construcție a navelor și că, față de obiectul litigiului: constatarea caducității comenzii ferme, a unei manifestări unilaterale de voință, iar nu a unui contract care să nu-și fi produs efectele datorită unui eveniment obiectiv și imprevizibil la data încheierii lui, ele nu au incidență în cauza de față. Drept urmare, Înalta Curte constatând în raport de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. legalitatea deciziei atacate, a respins recursul ca nefondat.(…)
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.