ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2018

Decizia nr. 497/2018

Deliberând, asupra conflictului de competență,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, sub nr. x/114/2017, reclamanții

A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții E., Curtea de Apel

București, Tribunalul București, F. și G. au solicitat

următoarele:

- să se constate discriminarea

și faptul că reclamanții erau îndreptățiți,

încă din anul 2007, la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în

considerare a unei valori de referință sectorială de 405 lei;

- obligarea pârâților la plata

diferențelor de salarii (actualizate cu indicele de inflație),

calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare

unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 lei

(rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute

de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială),

pentru perioada 03 mai 2014-01 decembrie 2015 (pentru reclamanta C. începând cu

data de 05 februarie 2015), respectiv 445,5 lei, pentru perioada 01 decembrie 2015-02

mai 2017 și pentru viitor.

- obligarea pârâților la plata

dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 02 mai 2014

și până la data plății efective a sumelor cuvenite,

obligarea pârâților să procedeze la punerea în aplicare a

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv,

și, pe cale de consecință, să achite reclamanților

sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

Prin încheierea din 13 septembrie

2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă,

în Dosarul nr. x/114/2017, a fost disjunsă cauza în privința

reclamanților C., D. și a fost amânată pronunțarea în

cauză, la data de 27 septembrie 2017, în privința reclamanților A.

și B.

Ca urmare a disjungerii din Dosarul nr.

x/114/2017, cererea formulată de reclamantul D. a fost înregistrată

la data de 13 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Buzău, secția I

civilă, sub nr. x/114/2017.

Prin sentința civilă nr. 940

din 11 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a

admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat

competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul

D., în contradictoriu cu pârâții E., Curtea de Apel București,

Tribunalul București, F. și G., în favoarea Tribunalului

Călărași.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul Buzău a reținut incidența în cauză a

dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care

prevăd că c

ererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează

tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau

locul de muncă reclamantul.

De

asemenea,Tribunalul Buzău a avut în vedere că

reclamantul

D. are domiciliul în municipiul Călărași, astfel cum

rezultă din copia cărții de identitate, aspect față de

care

competența

teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului

Călărași.

Tribunalul

Călărași, secția I civilă, învestit prin declinare de

către Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin sentința

civilă nr. 1150 din 12 decembrie 2017, a admis excepția

necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

La adoptarea acestei soluții,

Tribunalul Călărași a reținut că art. 127 C. proc.

civ. instituie obligația ca la data introducerii cererii de chemare în

judecată reclamantul să fie judecător, procuror, asistent

judiciar sau grefier și să-și desfășoare activitatea

la instanța competentă să judece cauza în fond, în apel sau în

recurs.

A mai reținut că reclamantul

D., la data promovării acțiunii avea calitatea de personal auxiliar,

respectiv grefier în cadrul Tribunalului București, calitate pe care o are

și în prezent.

Tribunalul Călărași a

constatat că, potrivit art. 127 C. proc. civ., competența

teritorială prevăzută de această dispoziție

legală este una facultativă și nicidecum una exclusivă.

Așadar, nefiind vorba de o competență de ordine publică, în

sensul art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci una de ordine

privată, excepția necompetenței teritoriale în acest caz nu

poate fi invocată decât în condițiile art. 130 din Legea nr. 134/2010,

respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea

nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care

părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în prezenta cauză, pe de o

parte, necompetența teritorială a fost invocată, din oficiu, de

către Tribunalul Buzău și nu de către pârâți, așa

cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

Tribunalul Călărași se află în raza Curții de Apel

București, ca și Tribunalul București, și nu se

încadrează în categoria instanțelor prevăzute de art. 127 C.

proc. civ., în timp ce Tribunalul Buzău se află în

circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte învecinată cu

Curtea de Apel București.

Examinând conflictul negativ de

competență, Înalta Curte apreciază că, în cauză,

competența soluționării pricinii revine Tribunalului

Buzău,

în considerarea dispozițiilor legale și a argumentelor ce succed:

Prin acțiunea formulată de

reclamantul D., care are domiciliul în

municipiul Călărași

,

instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict de

muncă, de competența tribunalului în a cărui circumscripție

teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul,

conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul

social.

Înalta Curte reține că

reclamantul D. funcționează în cadrul

Tribunalului

București

,

având calitatea de

personal auxiliar de specialitate.

În aceste condiții, devin

incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care

stipulează că dacă un judecător are calitatea de reclamant

într-o cerere de competența instanței în care își

desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele

judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a

cărei circumscripție se află instanța la care își

desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. 3 prevăd

că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător

și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Or, norma legală în cauză

reglementează un caz de competență facultativă pentru

ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul

are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanței competente

dacă este aceea la care acesta își desfășoară

activitatea.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei

nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în recurs în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin

care s-a stabilit că sintagma „instanța la care își

desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C.

proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se

referă la situația în care judecătorul își

desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței

competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată

în primă instanță.

În speță, Înalta Curte

constată că reclamantul, potrivit mențiunilor cuprinse în

tabelul anexat cererii de chemare în judecată, domiciliază în raza teritorială

a Tribunalului Călărași, și are locul de muncă la

Tribunalul București, ambele aflate în circumscripția Curții de

Apel București.

Cum dispozițiile art. 127 alin.

(1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de

competență, reglementând o situație excepțională,

și cum este îndeplinită condiția premisă, aceea ca

judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să

funcționeze la instanța competentă să soluționeze

cauza, Înalta Curte constată că operează prorogarea de

competență în favoarea Tribunalului Buzău, instanță

judecătorească de același grad, aflată în

circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată

Curții de Apel București.

Pentru toate considerentele expuse, în

baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.