ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5313/2018

Ședința publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 25 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și, pe cale de consecință, la achitarea sumelor datorate, actualizate cu indicele de inflație.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 10/2007, ale Legii nr. 53/2003, art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice și sociale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul 12 la această Convenție (care interzice discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, O.G. nr. 137/2000, decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20 alin. (1), art. 41, art. 53 și art. 147 din Constituția României.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă a dispus disjungerea cauzei și formarea de dosare separate în privința reclamanților B., G. și S. și a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza în privința reclamanților A., C., D., E., F., H., I., J., K., M., N., O., P., Q. și R..

Cauza privind-o pe reclamanta G. a fost înregistrată pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1299/2017 din 11 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Buzău a reținut că art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul Buzău a constatat că, din copia cărții de identitate depuse la dosar, rezultă că reclamanta are domiciliul în județul Neamț, situație în care, față de dispozițiile legale anterior evocate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Neamț.

În continuare, a reținut că normele Legii nr. 62/2011, care reglementează competența teritorială, au caracter absolut, competența teritorială fiind exclusivă, părțile neputând deroga de la acestea.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 130 alin. (2), raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. și la art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței sale teritoriale de ordine publică și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 18 decembrie 2017 sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 10 din 10 ianuarie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Neamț a reținut că, raportat la natura litigiului, competența materială aparține tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În ceea ce privește competența teritorială, Tribunalul Neamț a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care instituie un caz de competență teritorială de ordine publică, exclusivă, în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul are fie domiciliul sau reședința, fie locul de muncă.

În urma verificării actelor dosarului și ținând cont de cele indicate chiar de către reclamantă, Tribunalul Neamț a constatat că aceasta are calitatea de personal de specialitate la Curtea de Apel București.

După evocarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că aceste dispoziții se referă doar la situația în care grefierul, care are calitatea reclamant, își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cererea sa.

Or, reclamanta își desfăsoară activitatea de grefier la Curtea de Apel București, nu la Tribunalul București.

După evocarea deciziei nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a apreciat că acțiunea introductivă este de competența teritorială a Tribunalului București, nefiind incidente dispozițiile obligatorii ale art. 127 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 C. proc. civ. Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 3 aprilie 2018 sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 6753 din 25 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. A constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul București a evocat dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011, reținând că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială de soluționare a cauzei a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței.

Prin raportare la aceste texte de lege, Tribunalul București a constatat că, prin sentința civilă nr. 1299/2017 din 11 decembrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Neamț. Din considerentele acestei sentințe rezultă că declinarea de competență a intervenit ca urmare a determinării competenței teritoriale de soluționare a litigiului prin raportare la criteriul domiciliului reclamantei și nu în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Tribunalul București a apreciat că, în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, prezintă relevanță faptul că domiciliul reclamantei este în raza teritorială a județului Neamț, conform mențiunilor din copia cărții de identitate, aflate la dosarul Tribunalului Buzău, secția I civilă, înregistrat sub nr. x/2017. Astfel, prezintă relevanță primul dintre criteriile legale de determinare a competenței teritoriale, ceea ce înseamnă că Tribunalului Neamț îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Din moment ce Tribunalul Neamț este competent teritorial să soluționeze litigiul în funcție de criteriul referitor la domiciliul reclamantei, nu mai prezintă relevanță criteriul referitor la locul de muncă. Astfel, nu se mai impune a fi analizată competența teritorială de soluționare a cauzei din perspectiva prevederilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în condițiile în care instanța de la domiciliul reclamantei nu se află în circumscripția Curții de Apel București.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 26 octombrie 2018 sub nr. x/2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., există conflict negativ de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict - Tribunalul Buzău, Tribunalul Neamț și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 25 mai 2017, sub nr. x/2017, mai mulți reclamanți, printre care și G., au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta G. și de alți doi reclamanți și a rămas învestit cu cea formulată de ceilalți reclamanți, în considerarea domiciliului fiecărui reclamant în parte, conform cărților de identitate depuse la dosar. Reținând că reclamanta G. are domiciliul în județul Neamț, Tribunalul Buzău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din același act normativ "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripția Tribunalului Buzău. În privința acestor reclamanți, Tribunalul Buzău a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanta G. a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Buzău, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul Buzău a disjuns ulterior cererea reclamantei G. nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2018.