ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3640/2018

HOTĂRÂRE

25.09.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3640/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Buzău, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța:

să constate discriminarea și faptul că reclamanta era îndreptățită, din anul 2007, la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, să dispună obligarea pârâților la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință arătate, pentru perioada cuprinsă între 10 mai 2014 și 1 decembrie 2015, respectiv de 445,5 RON, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 și 10 mai 2017 și pentru viitor;

să dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale începând cu 2 mai 2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite;

să dispună obligarea pârâților la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3

din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflație.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2007 și O.U.G. nr. 57/2015.

La termenul de judecată din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 1031/2017 din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Buzău a evocat dispozițiile art. 129 alin. (2) și art. 130 alin. (2) raportat la art. 131 alin. (1) C. proc. civ., reținând că a fost învestită cu soluționarea unui litigiu de muncă vizând drepturi salariale.

Instanța a constatat că, din copia tabelului anexat la dosar, rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Corabia, str. x. județul Olt, reclamanta nefăcând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reședința la o altă adresă.

S-a mai reținut că noțiunea de reședință nu se referă la domiciliul procesual ales, ci la adresa la care partea locuiește în mod efectiv.

Față de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalul Olt.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 12 decembrie 2017, sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din 25 iunie 2018, Tribunalul Olt a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința nr. 405/2018 din 25 iunie 2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Olt a evocat dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 din Codul muncii, reținând că în privința stabilirii competenței teritoriale interesează locul unde reclamantul locuiește efectiv.

Prin "domiciliu" în sens procesual se înțelege acela pe care o persoana și l-a stabilit în fapt, respectiv localitatea în care trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate cu privire la existența procesului, pentru a se da eficiență dreptului la apărare.

Ca atare, în măsura în care domiciliul înscris în actul de identitate (în speță, județul Olt) nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt - care se află în raza municipiului București, unde reclamanta își desfășoară activitatea, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență.

În speță, reclamanta a optat să învestească instanța de la locul său de muncă (cu respectarea însă a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care reclamanta este grefier la Tribunalul București și a sesizat Tribunalul Buzău), această opțiune aparținând exclusiv reclamantei, iar instanța nu o poate cenzura.

După evocarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 raportat la art. 216 din Legea nr. 62/2011, instanța de judecată a conchis că în cauză este incidentă competența teritorială alternativă.

Pentru aceste motive, Tribunalul Olt a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 iulie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Olt și Tribunalul Buzău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Instanța supremă constată că raportul juridic dedus judecății vizează drepturi salariale specifice unui litigiu de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același act normativ, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

În temeiul acestor texte de lege, competența de soluționare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Prin noțiunea de "domiciliu" în sens procedural trebuie să se înțeleagă adresa la care partea locuiește efectiv, chiar dacă aceasta figurează cu un alt domiciliu în registrele de evidență a persoanelor.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că, deși reclamanta figurează ca având domiciliul în localitatea Corabia, județul Olt, aceasta domiciliază în fapt în municipiul București, unde își desfășoară activitatea.

Având în vedere că reclamanta își desfășoară activitatea, în calitate de grefier, la instanța căreia i-ar fi revenit competența să judece cauza în primă instanță - Tribunalul București, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii raportat la 210 din Legea nr. 62/2011, devin incidente normele imperative prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile și grefierilor conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Or, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Astfel, reclamanta era ținută să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Cum Tribunalul București este instanța la care reclamanta își desfășoară activitatea rezultă că sesizarea Tribunalului Buzău s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât cele două instanțe se află în circumscripțiile unor curți de apel învecinate.

Prin urmare, Tribunalul Buzău este instanța competentă să soluționeze conflictul de muncă dedus judecații.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.