ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5080/2018

HOTĂRÂRE

21.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5080/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 martie 2018 pe rolul Tribunalului Buzău, sub număr de dosar x/2018, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiței, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței anularea Deciziei nr. 452/26.06.2017 emisă de Președintele Curții de Apel București și a anexelor acesteia și emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale, astfel: începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, în baza unei indemnizații de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, conform Legii nr. 71/2015, pentru reclamanta A.; începând cu data de 01.12.2015, pentru A., și cu data de 08.12.2015 pentru B. și C., și până la data de 30.09.2016 în baza unei indemnizații de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

De asemenea, reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 09.04.2015 pentru reclamanta A. și respectiv, data de 08.12.2015 pentru B. și C. până la data plății efective a sumelor cuvenite, precum și obligarea pârâților să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv și, pe cale de consecință, să achite reclamantelor sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

Prin sentința civilă nr. 956/2018 din 8 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Buzău a reținut, în esență, că obiectul acțiunii îl reprezintă drepturi salariale, iar din copiile cărților de identitate aflate la dosar rezultă că niciuna dintre reclamante nu domiciliază pe raza teritorială a Județului Buzău, toate cele trei reclamante îndeplinind funcții de personal auxiliar în cadrul judecătoriei Sectorului 1 București, astfel încât nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. referitoare la competența alternativă, întrucât instanța competentă material nu este judecătoria (unde acestea își desfășoară activitatea), ci tribunalul.

În condițiile în care cele trei reclamante au locul de muncă la Judecătoria Sectorului 1 București, aflată în circumscripția Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", Tribunalul Buzău a apreciat că, în cauză, competența de soluționare a prezentei acțiuni revine Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 6449 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, s-a reținut, în esență, că sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ. în forma după pronunțarea Deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 23.07.2018.

Ținând seama de efectele deciziei Curții Constituționale, de considerentele care au stat la baza adoptării acesteia, Tribunalul București a arătat că, începând cu 23.07.2018, data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei indicate anterior, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu respectiva curte de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa fiind, s-a constatat că Tribunalul Buzău, instanță sesizată inițial de către reclamante, se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești (după cum rezultă din Anexa nr. 1 a Legii nr. 304/2004), învecinată Curții de Apel București, în circumscripția căreia se află Tribunalul București, tribunal care ar fi fost competent teritorial să soluționeze cauza.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Buzău competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict individual de muncă.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 13 martie 2018, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii (actualul art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, însă absolută, reclamantele aveau alegerea între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanța de la domiciliul lor, fie instanța de la locul de muncă al acestora.

Conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Buzău și Tribunalul București a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care, potrivit situației de fapt reținută de instanțele în conflict și necontestată de părți, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantele aveau calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Potrivit art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3)Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituțională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" și noțiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu și în speța de față.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Astfel, având în vedere alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., calitatea de personal în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București a reclamantelor atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanța la care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării cererii, respectiv Tribunalul București, în speță.

Pe de altă parte, Tribunalul București cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situație în care reclamantele pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Or, reclamantele s-au adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinate Curții de Apel București, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află locul lor de muncă, reclamantele și-au manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererii acestora.

În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.