ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 97/2012

Prin cererea adresată

instanței la data de 15 iunie 2010, reclamanta S.C. D.C. S.R.L. București a

solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A.S. S.A. obligarea acesteia la

plata despăgubirilor în sumă de 2.777.001,74 RON pentru neîndeplinirea

obligației de executare a Deciziei C.N.S.C. nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august

2009 după pronunțarea Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Constanța în Dosarul nr. 1316/36/2009 ; aplicarea amenzii prevăzută de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru pârâtă, pentru nerespectarea de

către aceasta a obligației de executare a Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie

2009 a Curții de Apel Constanța, precum și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a participat în calitate de ofertant la

procedura de atribuire a contractului „Reabilitarea și extinderea rețelelor de

distribuție a sistemului de canalizare inclusiv stații de pompare în

aglomerările Măcin și Isaccea” jud. Tulcea, licitație organizată de S.C. A.S.

S.A. Tulcea ca autoritate contractantă.

A mai arătat reclamanta

că împotriva raportului procedurii de atribuire s-au formulat contestații,

admise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) prin

Decizia nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009.

Împotriva acestei

decizii s-au formulat plângeri ce au format obiectul Dosarului nr. 1316/36/2009

al Curții de Apel Constanța.

Prin plângerea

formulată s-a solicitat desființarea în parte a actului atacat și obligarea

autorității contractante la a proceda la aplicarea punctajului în funcție de

ponderea criteriilor de evaluare și ofertei sale, precum și refacerea

clasamentului în cadrul procedurii.

S-a mai arătat că

instanța a respins plângerile, astfel încât decizia C.N.S.C. a rămas în

autoritatea de lucru judecat și a devenit executorie la data pronunțării

Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009.

La termenul de

judecată din data de 10 septembrie 2010 reclamanta a formulat o completare a

cererii de chemare în judecată și a solicitat ca instanța să constate

suspendarea de drept a deciziei C.N.S.C. nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august

2009 pe întreaga perioadă a judecării recursului formulat împotriva acesteia,

ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1316/36/2009 al Curții de Apel Constanța și

să se constate și că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de punere în executare

a deciziei C.N.S.C. din 3 august 2009, de la momentul rămânerii irevocabile a

Deciziei nr. 575/CA a Curții de Apel Constanța.

Pârâta S.C. A.S. S.A.

Tulcea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea capetelor de

cerere privind constatarea suspendării de drept a Deciziei nr. 4398/C2/4640 din

3 august 2009 și constatarea neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de

punere în executare a aceleași decizii ca inadmisibile, precum și respingerea

capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor și

amendarea pârâtei, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca

nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, pârâta a

invocat excepția lipsei de interes în privința capetelor de cerere

completatoare, precum și inadmisibilitatea cererii în despăgubiri.

Prin Sentința civilă

nr. 2462 din 8 noiembrie 2010 Tribunalul Tulcea a admis excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe și în temeiul art. 25 alin. (1) și art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că în drept, cele două capete de cerere

sunt reglementate prin dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora, în cazul în care

autoritatea publică este obligată la efectuarea anumitor operațiuni administrative,

înlocuirea sau modificarea actului administrativ, executarea acestor obligații

urmează să se facă în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii definitive și

irevocabile sau, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii.

A mai reținut

instanța că în situația nerespectării termenului prevăzut în hotărâre pentru

executarea obligației, reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere,

iar conducătorului autorității publice i se poate aplica o amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.

Potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sancțiunea și

despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. 2 din lege se aplică, respectiv, se

acordă de către instanța de executare, la cererea reclamantului.

În speță, instanța de

executare, așa cum aceasta este definită prin art. 2 lit. ț) din Legea

contenciosului administrativ, respectiv instanța care a soluționat fondul

litigiului de contencios administrativ este Curtea de Apel Constanța, secția

contencios administrativ și fiscal, urmare a pronunțării Deciziei nr. 575 din

18 noiembrie 2009, obligațiile stabilite în sarcina autorității contractante

S.C. A.S. S.A. Tulcea rămânând irevocabile la acea dată.

În ceea ce privește

capetele de cerere din cererea completatoare a reclamantei, instanța a apreciat

că acestea sunt subsecvente capetelor de cerere principale, neputând fi

analizate decât împreună cu acestea, și în contextul cererii referitoare la

acordarea de despăgubiri, pentru neîndeplinirea obligației de executare a

Deciziei nr. 4398 din 3 august 2009.

Regula de competență

specială stabilită prin dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006,

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, s-a apreciat că nu este

aplicabilă în cauză, întrucât reclamanta solicită acordarea despăgubirilor

cauzate de neîndeplinirea obligației de executare a unei hotărâri

judecătorești, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța care prin Sentința nr. 405/CA

din 21 noiembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a instanței în

soluționarea acțiunii formulată de reclamantă, a declinat competența de

soluționare a capătului de cerere din acțiune privind plata de despăgubiri

pentru neîndeplinirea obligației de executare a Deciziei C.N.S.C. nr.

4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009.după pronunțarea Deciziei nr. 575/CA din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța în Dosarul nr. 1316/36/2009 în

favoarea Tribunalului Tulcea, secția comercială; a disjuns capătul 2 de cerere

din acțiunea reclamantei prin care solicita aplicarea amenzii pentru

nerespectarea obligației de executare și a declinat competența de soluționare a

acestuia în favoarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Înalta Curte sesizată

în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. cu soluționarea conflictului negativ

de competență ivit între Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, stabilește competența

soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Așa cum se poate

observa, acțiunea reclamantei cuprinde două capete de cerere, respectiv

obligarea pârâtei S.C. A.S. S.A. Tulcea în calitate de autoritate contractantă

la plata despăgubirilor în cuantum de 2.777.001,74 RON pentru neîndeplinirea

obligației de executare a unei decizii a C.N.S.C. (nr. 4398/C2/4640/4649 din 3

august 2009) după pronunțarea Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 de

către Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 1316/36/2009 și aplicarea amenzii

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru nerespectarea

obligației de executare a Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Constanța.

Astfel, deși

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, temeiul legal al cererilor nu

este cel cuprins în dispozițiile actului normativ menționat, ci în dispozițiile

speciale ale O.U.G. nr. 34/2006, dispoziție care derogă de la cele generale.

Spre deosebire de

obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat și nici depășit, temeiul ei juridic

nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea

rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor

legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de

reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.

Astfel cum în mod

corect s-a reținut de Curtea de Apel Constanța în cauză, deși obiectul uneia

din cereri este precizat s-a constatat că prin Decizia civilă nr. 575/CA din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța au fost respinse plângerile formulate

împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009, deci nu

s-a evocat fondul, ceea ce înseamnă că hotărârea ce trebuia executată era

decizia C.N.S.C., aceasta trebuind a fi pusă în executare, decizia Curții de

Apel Constanța nefiind susceptibilă de executare silită, ci doar decizia

C.N.S.C., întrucât prin aceasta s-a stabilit „luarea unor măsuri” și nu de

către Curtea de Apel Constanța.

Prin urmare, Curtea

de Apel Constanța nu este instanța de executare, la care face trimitere art. 2

lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind instanța care a soluționat fondul

litigiului de contencios administrativ, cum greșit a reținut Tribunalul Tulcea

în Sentința civilă nr. 2462 din 8 octombrie 2010, dimpotrivă aceasta fiind

instanța competentă a soluționa capătul de cerere din acțiunea reclamantei

privind acordarea de despăgubiri.

Astfel, potrivit art.

286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, „Procesele și cererile privind acordarea

despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de

atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea,

rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție

publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a

tribunalelor în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante”.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea,

secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. D.C. S.R.L. și pârâta S.C.

A.S. S.A. în favoarea Tribunalului Tulcea, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - DG